- 3 Februarie 2020
Viața după Brexit: top 100 startup-uri britanice din 2019
Brexitul va avea implicații la nivel european, cât și pentru România. Ruperea din blocul comunitar a fost dificilă și consecințele economice vor fi vizibile în viitor. În acest context al Brexitului este important să ne uităm către startup-urile britanice și să vedem ce oferă Regatul Unit în materie de business.
Care sunt cele mai bune startup-uri britanice din 2019Primele 100 de startup-uri britanice au obținut o finanțare totală de aproape 1 miliard de lire sterline. Topul a fost realizat de startups.co.uk și startup-urile au fost selectate în funcție de următoarele criterii: vârsta companiei, finanțarea obținută, cifra de afaceri în ultimul an.
Revolut, care nu mai are nevoie de nicio explicație, este considerat cel mai bun startup britanic, urmat de Igloo, Trouva, Soldo și Elder. Igloo este un startup care le promite clienților că folosesc mai puțină energie electrică și într-un mod mai inteligent. Trouva este un marketplace ce aduce clienții și retailerii împreună. Soldo vrea să ajute companiile să-și administreze bugetele mai ușor și mai inteligent, iar Elder este un business de healthcare care vrea să ajute oamenii în vărstă să trăiască mai mult, mai bine și mai confortabil în propriile case.
Top zece este completat de Glenhawk (Finance), Zego (Finance), Streetbees (Tech), Guestready (Travel) și Thriva (Tech).
Majoritatea startup-urilor din acest top sunt tech, însă sunt destule și din domenii precum finance, consumer/lifestyle sau travel. Vezi aici top 100 startup-uri britanice.
Vom vedea dacă activitatea acestor companii britanice, unele care acționează și în România, va fi afectată de acest brexit sau nu.