- 6 Mai 2021
Vivre, vânzări de peste 261 de milioane de euro în nouă țări
În trimestrul I al anului curent, vânzările Vivre s-au poziționat pe un trend ascendent, marcând o creștere de aproximativ 28% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, linia de business Vivre Marketplace, lansată în 2020, care le facilitează retailerilor vânzarea de produse pe platformele Vivre, se află în plină expansiune și cuprinde până în prezent peste 500 de furnizori activi.
În ceea ce privește numărul total de comenzi procesate în cei 9 ani de existență, 6,3 milioane de pachete au ajuns la clienții din România și din celelalte opt țări în care operează compania, cele mai multe fiind distribuite în România, Bulgaria, Ungaria și Croația. Cea mai dorită categorie de produse a fost mobilierul, care a generat vânzări de peste 80 de milioane de euro în cei nouă ani de existență.
„Aniversarea a 9 ani de Vivre ne găsește în nouă țări, cu planuri mari de consolidare a acestor piețe în care activăm. Ultimul an ne-a demonstrat că în e-commerce nu este loc de întors, așadar ne dorim să ținem pasul cu ritmul alert în care se dezvoltă acest segment de piață și, în următorii ani, să devenim principalul marketplace de home & deco din regiune. Evoluția din primul trimestru din 2021 ne arată că suntem în linie cu ritmul de creștere prognozat pentru acest an, respectiv 30%, iar acest lucru ne dă încredere să direcționăm investiții importante în toate ariile de business, pentru a le oferi clienților noștri design-uri unice, într-un timp cât mai scurt și la prețuri atractive”, a declarat Monica Cadogan, CEO și cofondator Vivre.
Începând cu 6 mai 2021, Vivre îi întâmpină pe clienți cu o campanie de reduceri de până la 80% la mobilier, canapele și fotolii, textile pentru casă, accesorii bucătărie și dining, decorațiuni, covoare, articole lifestyle și altele, iar comenzile care depășesc suma de 250 lei vor beneficia de transport gratuit până la destinație.