- 12 Septembrie 2019
Zitec devine primul furnizor din România al VTEX, platformă de e-commerce
VTEX este furnizor global al platformei unificate de comerț pentru companii mari și una dintre cele mai importante platforme e-commerce din lume, potrivit IDC MarketScape și Gartner.
Cu sediul central în Marea Britanie, platforma VTEX este la baza a peste 3.000 de magazine online, din peste 25 de țări, și este utilizată de branduri de top, precum McDonald’s, Walmart, Sony, Stanley Black&Decker, Motorola, Samsonite.
VTEX este prezentă în România începând de anul trecut.
Prin acest parteneriat, Zitec devine prima companie din România care va implementa platforma VTEX la clienții din piața locală.
„Ne propunem ca prin noul parteneriat cu VTEX să oferim clienților de e-commerce o nouă soluție pentru a-i ajuta să devină mai competitivi, care să-i ajute în creșterea ratei de conversie și reducerea cheltuielilor operaționale” a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și Co-Fondator Zitec.
„Odată cu noul parteneriat cu Zitec, punem laolaltă expertiza și cunoștințele noastre și ale celui mai bun jucător din industria de profil din România, pentru a livra rezultate și mai bune mai multor clienți din piața locală”, spune Rafael Campos, Sales VP pentru Europa la VTEX.
Cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltare de soluții de business, Zitec oferă în prezent servicii de e-commerce pentru clienți importanți din România, precum și din alte țări din Europa. În portofoliul recent al companiei se regăsesc branduri precum Flanco, Altex, eMAG România și Bulgaria, Urban Monkey, Tech Con, Zonia sau LoveKnitting din UK.
Specialiștii Zitec pe zona de e-commerce au expertiză pe mai multe platforme cunoscute în industrie, între care Magento, Shopify, WooCommerce sau PrestaShop.