Proiectul este adresat asociațiilor mici și mijlocii, de la cele înființate recent, până la cele care beneficiază deja de sponsorizări și granturi. Prin AmpliFY ONG, acestea vor primi acces la o rețea extinsă de resurse, potențiali parteneri și mentori, dar și la programe educaționale menite să le dezvolte capacitățile.

Pentru a-și îndeplini cu succes misiunile, ONG-urile trebuie să se poată adapta la schimbările constante cu care se confruntă societatea și să fie deschise la conectare, învățare și co-creare, acestea fiind și oportunitățile cu care vin partenerii din acest proiect.

Pentru grupul BCR, promovarea societății civile și a responsabilității civice face parte din strategia de creare a unui impact pozitiv în România. BCR participă activ la dezvoltarea afacerilor comunitare și dezvoltă proiecte de leadership civic și educație, printr-un întreg ecosistem de parteneri și conectori sociali relevanți.

BCR Social Finance este una dintre cele mai importante organizații financiare pentru societatea civilă și este dedicată dezvoltării ONG-urilor românești. BCR Social Finance crează impact pozitiv în comunitățile locale prin sprijinirea antreprenorilor, întreprinderilor sociale și a ONG-urilor, punându-le la dispoziție servicii financiare flexibile, prin care își pot dezvolta cu succes activitatea. De asemenea, apartenența la BCR și Erste Group deschide oportunitatea scalării proiectelor dedicate inovării și prosperității sociale.

Launch, o inițiativă a How to Web, Google for Startups și InnovX-BCR este comunitatea care susține antreprenorii români la început de drum. În acest proiect, Launch aduce resursele de construire a unei comunități puternice, precum și accesul la parteneri strategici din mediul corporate, startup și public.

AmpliFY ONG începe cu un pilot de 1 an, timp în care va adresa principalele provocări cu care se confruntă mediul ONG și va continua apoi pe parcursul următorilor 5 ani.

Obiectivele pentru 2024 includ:

  • construirea unei comunități de minimum 400 de membri, atât din mediul ONG, cât și cel public și privat
  • publicarea unui raport despre statusul și nevoile ecosistemului și aducerea resurselor necesare în comunitate
  • organizarea de evenimente, sesiuni de mentoring și meeting-uri pe teme precum management, gestionarea unei echipe, fundraising

La evenimentul de lansare de pe 7 decembrie au participat reprezentanți ai mediului ONG, precum și ai BCR, ERSTE Foundation, BCR Social Finance și Launch. Printre principalele subiecte atinse, s-au numărat:

  1. Cum arată un model de inovare profesionist

“Un model de inovare profesionist este un spațiu de co-creare, ce reunește tehnologia, accesul la resurse, noi oportunități și asociere de valori și obiective. Toate acestea vin în sprijinul oamenilor care dau 100% din ce au mai bun pentru a crea impact pozitiv.” - Ana Crețu - Social Impact Investment Lead ERSTE Foundation

  1. Ce înseamnă amplificarea impactului social

“Impactul se construiește pas cu pas, începând de la o cultură, de la a fi la locul potrivit, în comunitatea potrivită. Este greu să ai impact fără să fii constant în eforturile tale, iar noi, prin AmpliFY, ne propunem să facem cu adevărat schimbări pe termen lung.” - Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance

  1. Principalele lucruri de care are nevoie o organizație pentru a-și crește impactul

“Co-creare, egalitate, colaborare. Avem nevoie de colaborare între autorități, mediul privat, societatea civilă, ONG-uri, instituții. Este important să avem o stabilitate fiscală, și legislativă, să ne amintim că noi nu suntem în competiție pentru resurse, pentru că prin colaborare, putem avea acces la oportunități noi. Trebuie să construim împreună această societate civilă investibilă a viitorului.” - Nicoleta Deliu Pasol - Director Comunicare CSR BCR

ONG-urile se pot înscrie în AmpliFY ONG completând formularul din website.