Redacția Start-up.ro
Astfel, toate importurile de ciment, fier și oțel, aluminiu, îngrășăminte sau energie electrică din țări din afara UE ar putea fi taxate la tona de carbon emis începând din 2025. Până atunci, importatorii ar urma să fie supuși doar unor obligații de raportare a emisiilor încorporate în produsele importate. Însă, în această perioadă de tranziție, companiile nu ar trebui să piardă din vedere nici impactul financiar al noii taxe, nici costurile interne de monitorizare și raportare.
Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon (pe scurt, MACF în română sau CBAM în engleză) a fost gândit ca un instrument de combatere a schimbărilor climatice, care ar trebui să determine sectoarele relevante să se modernizeze și, astfel, să își reducă conținutul de carbon. Mecanismul ar trebui să fie garantul faptului că importatorii vor plăti același preț al carbonului ca producătorii interni (cărora li se aplică sistemul Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii). Măsura nu este singulară. La nivel internațional, de exemplu în California, există un sistem similar pentru anumite importuri de energie electrică, iar Canada și Japonia plănuiesc inițiative similare. De asemenea, miniștrii de finanțe ai G20 au menționat nevoia unei coordonări internaționale mai strânse cu privire la utilizarea mecanismelor de stabilire a prețului carbonului.
Ce presupune CBAM? Proiectul de Regulament de aplicare a mecanismului a fost publicat de Comisie la jumătatea lunii iulie 2021, urmând să fie impusă întâi o taxă asupra importurilor de produse din cele cinci sectoare cu consum intensiv de carbon menționate.
Pe scurt, potrivit dispozițiilor publicate de Comisie, CBAM va debuta cu o etapă de tranziție ce va începe în anul 2023 și se va încheia la sfârșitul anului 2025, etapă ce ar trebui să asigure o implementare fără probleme a Regulamentului CBAM. Cum spuneam, va fi o perioadă în care importatorii ar putea fi supuși doar unor obligații de raportare a emisiilor încorporate în produsele importate, fără să fie obligați la plata unei taxe.
Dar, pentru a putea realiza raportarea, importatorii trebuie să obțină informații privind emisiile încorporate pentru produsele care fac obiectul CBAM de la producătorii din afara UE. În cazul în care aceste informații despre producătorii din afara UE nu sunt disponibile în momentul importului, importatorii din UE vor putea utiliza valori implicite pentru emisiile de CO2 pentru fiecare categorie de produse.
Ce va urma după perioada de tranziție? În principiu, așa cum arată regulamentul la acest moment, importurile de bunuri din toate statele terțe (din afara granițelor UE) vor face obiectul Mecanismului de ajustare în funcție de carbon. Dar, anumite țări terțe care participă la schema UE de comercializare a certificatelor de emisii “EU ETS” sau care au un sistem de comercializare a certificatelor de emisii legat de sistemul Uniunii ar putea fi excluse din mecanism. Este cazul membrilor Spațiului Economic European și al Elveției.
Pentru a-și acoperi emisiile de carbon la prețuri corespunzătoare prețului actual al carbonului din UE, din 2026, importatorii vor trebui să achiziționeze „certificate CBAM” pentru a-și acoperi emisiile efective de carbon la prețuri corespunzătoare prețului actual al carbonului din UE. Prețul certificatelor va fi calculat în funcție de prețul mediu săptămânal de licitație al certificatelor EU ETS, exprimat în EUR/tonă de CO2 emis. Importatorii de bunuri vor trebui să se înregistreze fie individual, fie prin intermediul unui reprezentant, la autoritățile naționale, de unde pot achiziționa și certificatele în sine. La momentul importului, pe lângă numărul de înregistrare EORI, va fi solicitat și numărul de înregistrare CBAM al importatorului sau al reprezentantului acestuia.
Pentru a importa în UE bunuri care fac obiectul CBAM, importatorii vor trebui să declare cel târziu până la data de 31 mai a fiecărui an cantitatea de produse și emisiile încorporate în aceste produse care au fost importate în UE în anul precedent. CBAM va contribui la reducerea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, prin încurajarea producătorilor din țările din afara UE să utilizeze procese de producție mai ecologice.
Astfel, pe lângă impactul financiar presupus de noua taxă, agenții economici ar trebui să aibă în vedere și costurile interne cu raportarea și ținerea evidențelor, calculul și documentarea emisiilor, inclusiv cu aflarea informațiilor necesare de la producătorii din țări terțe, de care ar fi indicat să înceapă să se preocupe încă de acum.
