Antreprenoriatul nu începe atunci când termini facultatea, ci din școală. Un profesor din Piatra Neamț a avut un vis - să le ofere elevilor posibilitatea de a lucra cu tehnologii moderne și să învețe munca în echipă și spiritul de afaceri. Așa s-a născut Școala de Inventică, proiect finanțat în 2014 prin programul Idei din Țara lui Andrei.
Școala de Inventică deschisă de Alexandru Iacob de la Colegiul Național „Petre Rareș“ din Piatra Neamț“ a primit anul trecut 5.000 de euro de la Idei din Țara lui Andrei, programul de de finanțări al OMV Petrom, care și-a deschis aplicațiile și anul acesta.
Proiectul care are ca scopul inițierea elevilor, antreprenorilor și companiilor în inventică și dezvoltarea de produse a avut deja rezultate excelente după un an - 100 de elevi au trecut prin cursurile organizate, iar unii au realizat și proiecte cu ajutorul imprimantei 3D și a dotărilor din Școală.
Idei din Țara lui Andrei - ediția 2015
Și anul acesta OMV Petrom organizează Idei din Țara lui Andrei. Compania oferă 200.000 de euro pentru proiecte care pot fi finanțate cu sume între 5.000 și 15.000 de euro, în funcție de complexitate.
În competiție se pot înscrie idei cu impact pe termen lung pentru orice comunitate din România, care se încadrează în unul sau mai multe din aceste 3 domenii: dezvoltare comunitară, educație pentru angajabilitate sau mediu - eco-eficiență & eco-inovație.
Din 2013, programul „Idei din Țara lui Andrei” a finanțat cu 360.000 de euro peste 40 de proiecte la nivel național, care au devenit realitate. Te poți înscrie la ediția de anul acesta la acest link.
Școala de Inventică, un vis mai vechi
Alexandru Iacob cocheta de mult cu ideea de a realiza un cerc pentru elevii săi, prin care să le dezvolte abilitățile tehnice. Deși e profesor de geografie și limba germană, Iacob e pasionat de domeniul tehnic de multă vreme. Tehnologia e pasiunea lui din copilărie, iar în gimnaziu era un avid cititor de reviste tehnice. A fost chiar inventator, cu brevete la OSIM în 1996 și are și un blog pe teme tehnice.
S-a gândit cu elevii la ce ar avea nevoie, dar nu avea fondurile necesare. Așa că au aplicat cu proiectul la Țara lui Andrei și au primit finanțare.
„Am discutat cu direcțiunea școlii pentru a obține un spațiu pentru atelierul de inventică și am dezvoltat suportul de curs. A urmat o perioadă de promovare în cadrul liceului prin discuții cu elevii și cu ajutorul unor afișe“, spune Iacob. Au cumpărat mobilier, computere, videoproiector și elevii au făcut site-ul Școlii de Inventică.
Au cumpărat și o imprimantă 3D și au început să facă și primele invenții. La finalul cursurilor, elevii pot spune că au cunoștințe practice, nu doar teoretice. Pentru majoritatea tinerilor e fascinant să lucreze cu roboți și imprimarea 3D. În plus, spre deosebire de orele obișnuite nimeni nu îi forțează, nu se pun note și au voie să greșească.
Separat de curs, elevii urmează și un curs de inițiere în modelarea 3D care le permite să proiecteze obiecte cărora le pot da viață cu ajutorul imprimantei
Ce au realizat elevii la Școala de Inventică?
Cursul de inițiere al Școlii de Inventică are trei componente. „Întâi le prezint conceptele de bază - procesul de generare de idei , prototipuri, proprietatea intelectuală, planul de afaceri. Urmează o activitate practică de reverse engineering la care elevii demontează un obiect tehnic și identifică mai multe componente și funcțiile acestora, apoi îl asamblează la loc“, spune Alexandru Iacob.
Componenta principală a cursului este simularea unei invenții, pornind de la ideile elevilor. Pe parcursul a 2-3 ore echipele de elevi realizează un brainstorming în care produc zeci de idei, le selectează pe cele mai promițătoare, apoi realizează un prototip din carton, piese Lego sau alte materiale. „Separat de curs, elevii urmează și un curs de inițiere în modelarea 3D care le permite să proiecteze obiecte cărora le pot da viață cu ajutorul imprimantei“, explică profesorul.
Până în momentul de față, după un an, au absolvit circa 100 de elevi, de la 11 la 18 ani. „Majoritatea celor care au venit la curs sunt înclinați spre informatică și tehnică, dar sunt și cazuri de elevi curioși“, spune Iacob.
Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. „Elevii au realizat roboți folosind un kit de robotică, o dronă pe care au asamblat-o și programat-o singuri, dar cel mai mare proiect de până acum este Supersala de clas[. Un grup de 10 elevi vrea să dezvolte o sală de clasă modernă și eficientă, cu mobilier și tot ce presupune. În ianuarie am câștigat concursul internațional Zayed Future Energy Prize în Abu Dhabi“, explică profesorul.
Schimbarea mentalității în școală
Antreprenorii se formează în timp. Degeaba așteptăm rezultate de la startup-urile românești dacă generațiile care vin din urmă nu au o altă mentalitate încă din școală. De asta ne-a și plăcut Școala de Inventică de la Piatra Neamț, pentru că e un exemplu de cum lucrurile se pot schimba încă din sistemul educațional.
Mi-ar plăcea să fie mai puține discipline și programe mai aerisite, dublate de studierea unor domenii mai utile - financiar, antreprenorial, sănătate
Profesorul Iacob spune că încearcă să le dezvolte elevilor „capacitatea de a gândi în afara tiparelor, perseverența și abilitățile tehnice“. De asemenea, spune el, e important ca „elevii să înțeleagă că fără asumarea de riscuri nu există afacere de succes. Nimeni nu garantează reușita. Un antreprenor bun trebuie să fie și un bun manager, deci e nevoie de viziune, capacitate organizatorică și abilități de colaborare“. Iată o viziune pe care sistemul educațional centralizat nu o are - elevii să fie învățați să fie antreprenori de mici.
Alexandru Iacob consideră că o problemă în școlile românești e diferența dintre unele care au un nivel foarte ridicat și celelalte. „Mi-ar plăcea să fie mai puține discipline și programe mai aerisite, dublate de studierea unor domenii mai utile - financiar, antreprenorial, sănătate. Ar crește atractivitatea și eficiența socială a învățământului“, crede Iacob.
Dacă vrei să te înscrii la Idei din Țara lui Andrei poți aplica pe site-ul lor până pe 3 decembrie.