Lectură de 2 min

Asus lansează Zenbook S 16, laptop AI cu procesor AMD Ryzen AI 9 HX 370

Abonează-te pe  
ASUS a lansat pe piața românească noul Zenbook S 16 (UM5606), primul PC AI ASUS ultra-subțire echipat cu ecran tactil sau non-tactil ASUS Lumina OLED 3K 120 Hz de 16 inchi, dotat cu procesor AMD Ryzen AI 9 HX 370.
Asus lansează Zenbook S 16, laptop AI cu procesor AMD Ryzen AI 9 HX 370
În articol

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Primele configurații disponibile pe piața românească sunt echipate cu procesor AMD Ryzen AI 9 HX 370 cu grafică AMD Radeon și ecran ASUS Lumina OLED 3K la 120 Hz, prețurile pornind de la aprox. 10499 lei. Modelele disponibile în stoc integrează noul CPU AMD Ryzen AI 9 HX 370 cu AMD Radeon 890M Graphics și procesor neural XDNA cu până la 50 TOPs. Utilizatorii pot opta între două culori: Zumaia Gray (UM5606WA-RJ241X) sau Scandinavian White (UM5606WA-RJ242X și UM5606WA-RJ256X) sau între două capacități de stocare pe SSD PCIe 4.0: 1TB (UM5606WA-RJ242X) sau 2TB (UM5606WA-RJ256X și UM5606WA-RJ241X). Toate echipările includ 32GB LPDDR5X memorie RAM integrată, cameră FHD cu senzor IR pentru funcția Windows Hello, Wi-Fi 7 și baterie de 78 Wați-oră.

Testăm în acest moment laptop Zenbook S 16 și urmează să publicăm un review în curând. Dacă sunteți curioși să aflați ce poate face vă invităm să vă abonați pe canalul de YouTube al start-up.ro, la newsletter și să urmăriți site-ul.

Carcasa este acoperită cu Ceraluminum, un material hibrid ceramic de înaltă tehnologie, oferind o rezistență împotriva zgârieturilor și uzurii zilnice. Fabricat pe baza unei tehnologii de frezare CNC de ultimă generație, Zenbook S 16 reușește să atingă o grosime remarcabilă de aprox. 1,1 cm, în timp ce încorporează o gamă completă de componente de ultimă generație, inclusiv un sistem avansat de răcire cu cameră de vapori.

Zenbook S 16 este alimentat de un procesor care urcă în gamă până la noul AMD Ryzen AI 9 HX 370, cu grafică până la Radeon 890M și o unitate de procesare neurală capabilă de până la 50 de TOPS (tera operațiuni pe secundă). Apelând la un proces avansat de frezare CNC, ASUS a reușit să integreze o cameră de vapori 3D în sistemul de răcire ambientală ultra-silențios - unic într-un dispozitiv atât de subțire - pentru a asigura o performanță maximă de până la 28W TDP pentru CPU, cu un zgomot minim. Designul funcțional îmbunătățește interacțiunea cu dispozitivul prin caracteristici precum o tastă dedicată Copilot și un touchpad 16:10, cu 40% mai mare, care suportă gesturi inteligente.

Dispozitivul este protejat de chipul de securitate Microsoft Pluton, iar noua funcție convenabilă Windows passkeys permite utilizatorilor să stocheze datele de autentificare în siguranță. Funcțiile actualizate de securitate biometrică și de confidențialitate, alimentate de sistemul de camera AiSense IR, includ recunoașterea facială pentru autentificare și deconectare automată, Adaptive Lock și Adaptive Dimming.

Pentru o conectare ușoară a dispozitivelor mobile, ultra-compactul Zenbook S 16 dispune de un set complet de porturi I/O, inclusiv două porturi USB4 Type-C®, un USB 3.2 Gen 2 Type-A, HDMI® 2.1, un cititor de carduri SD și un jack audio combo. De asemenea, tehnologia WiFi 7 cu certificare ASUS WiFi Master Premium asigură cele mai rapide și mai fiabile conexiuni.

Ecranul ASUS Lumina OLED 3K la 120 Hz este mare, luminos și clar, validat Pantone și certificat DisplayHDR True Black 500 pentru performanțe deosebite de culoare și HDR. Gama de culori de calitate cinematografică DCI-P3 100% permite redarea unor culori vii și fidele.

Pentru o experiență cu adevărată cinematografică, Zenbook S 16 include un sistem audio puternic cu șase difuzoare, certificat Harman Kardon. Două tweetere de înaltă frecvență și patru woofere de joasă frecvență oferă un sunet multi-dimensional Dolby Atmos.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: