„Clădirile comerciale, în special birourile, trec printr-o revoluție digitala. Utilizatorii se așteaptă la experiențe smart care sunt la fel de usor de accesat si utilizat precum cele de care au parte in spatiul de acasă. Spațiile de birou incep astfel sa fie dotate cu noi soluții interconectate pentru a simplifica viața de zi cu zi a utilizatorilor datorită noilor servicii care oferă, deasemenea, o gestionare optimă a spațiului pentru administratorii clădirilor.” explică Jérôme Boissou, managerul programului Eliot.

Astăzi, noua gamă de senzori avansați permite și trimiterea informațiilor despre utilizarea efectivă a sălilor de întâlniri și a spațiilor de lucru, permițându-le atat angajaților, cat și administratorilor spațiului (managerii de birouri, administratorii de proprietăți) să (își) sporeasca confortul și sa genereze economii.

Senzorul Avansat este compus dintr-o serie de senzori care măsoară temperatura, calitatea aerului, activitatea, numărul de persoane, în plus față de funcțiile fundamentale de control ale iluminatului integrate într-o arhitectură deschisă și interoperabilă.

De asemenea, acesta însoțește transformarea digitală a clădirilor de birouri către abordări orientate pe utilizator (clădiri axate pe utilizatori) și abordări funcționale (clădiri cu rol de platforme de servicii). În cele din urmă, acesta generează date pentru a fi utilizate de terți, favorizând astfel apariția unor servicii inovatoare pentru eficiența energetică, confortul angajaților și optimizarea spațiului.

"IoT aplicat clădirilor comerciale oferă spațiilor de lucru o nouă dimensiune. Datele provenite din diferitele sisteme conectate prezente în infrastructura sa devin o componentă valoroasă pentru manager, transformând astfel clădirile în platforme de servicii axate pe utilizator", subliniază Pierre-Yves Hasbrouck, Director Marketing, Innovation & New Uses Legrand.

Potrivit studiului IFOP / Legrand prezentat la CES, 78% dintre utilizatorii francezi, 72% dintre cei americani și 87% dintre cei chinezi chestionați sunt interesați să afle în timp real dacă o sală de ședințe este ocupată sau nu și să organizeze o întâlnire prin intermediul smartphone-ului sau al computerului.

Pentru a răspunde așteptărilor pentru un confort mai mare și pentru optimizarea spațiului de lucru pentru angajați și manageri, Legrand și-a unit forțele cu cei mai importanți jucători din industrie.

Parteneriat cu Microsoft

În plus față de parteneriatul său cu Cloud Azure, Legrand s-a alăturat programului Microsoft Office 365 pentru a duce mai departe experiența de utilizare odata cu noua gamă de senzori avansați. Datorită acestui parteneriat, vizibilitatea în timp real permite angajaților să poată folosi o sală de sedințe rezervată, dar rămasă neocupată.

Dacă senzorul Legrand nu detectează prezența într-o cameră de întâlniri rezervată după o anumită perioadă, inteligența artificială facilitează disponibilitatea camerei în agenda Office 365. Acest parteneriat permite managerilor de clădiri să măsoare gradul de ocupare al unei încăperi și să planifice întreținerea, să ia decizii în ceea ce privește cea mai bună planificare a camerelor și ocuparea acestora în funcție de capacitate.

"Acest parteneriat cu Legrand vizează dinamica optimizării spațiului de lucru pentru a simplifica viața de zi cu zi a angajaților. Office 365 și soluția Legrand, Senzor Avansat reușesc împreună să îmbunătățească confortul și agilitatea angajaților, optimizând timpul petrecut la birou.Pentru companie, aceasta înseamnă o satisfacție mai mare a angajaților în fiecare zi, precum și economii semnificative ", explică Carole Benichou, Division Lead Microsoft 365, Franța.

Jooxter: Legrand a încheiat un parteneriat cu acest start-up francez, care dezvoltă o soluție automată de gestionare în timp real a spațiului de lucru.

Datorită acestui parteneriat, Legrand integrează acest instrument în sistemul de management al clădirilor pentru a măsura cu exactitate gradul de ocupare a spațiului și pentru a înțelege modul în care acesta este utilizat."Numărul de ocupanți măsurat de soluția Senzor Avansat este o informație esențială pentru administratorul clădirii, care poate ajusta dimensiunea și aranjarea camerei în funcție de utilizarea acesteia.Astfel, Jooxter surprinde datele trimise de senzorii Legrand, făcând spațiile de lucru mai flexibile și reducând spațiul neocupat", afirmă Emmanuel Ballandras, vicepreședinte Parteneriate și Relații Externe, Legrand.

Blocuri autonome pentru iluminat de siguranță

Legrand, liderul european in materie de iluminat de siguranță prezintă la CES o nouă gamă de blocuri autonome pentru iluminat de siguranta interconectate.Cu ajutorul iluminatului de siguranță de ultimă generație, un manager de clădire poate garanta ocupanților o siguranță absolută și o instalatie funcțională în cazul unui eveniment neprevăzut. Un manager poate lansa cu ușurință un diagnostic de la distanță pentru toate zonele gestionate și poate genera un raport pentru a pregăti întreținerea.

Administratorii clădirilor optimizează astfel intervenția la fața locului și timpul alocat, garantând în același timp o securitate potrivită pentru toți ocupanții.

Cu această nouă soluție, Legrand propune o trecere de la întreținerea corectivă la întreținerea care poate fi prevăzută.În Australia, Legrand a lansat, în iunie 2018, soluția conectată de iluminat de siguranță Galaxy, pentru a simplifica întreținerea și asigura conformitatea facilitatilor.

De exemplu, Legrand a instalat această soluție în Hotelul Ibis din Perth și în Turnul Sydney Crown din Barangaroo.