„Suntem încântați să fim în acest nou parteneriat cu Bitdefender, cu care împărtășim valori precum cel mai înalt nivel de eficiență tehnologică, căutarea excelenței în performanță și o cultură a securității. Este o plăcere să ne putem baza pe un partener de încredere precum Bitdefender, o companie inovatoare și foarte apreciată pentru profesionalismul și fiabilitatea sa”, a declarat Mattia Binotto, Team Principal și Managing Director, Scuderia Ferrari.
În calitate de partener al Scuderiei Ferrari, începând cu Marele Premiu de la Singapore 2022, Bitdefender va afișa logoul companiei pe căștile piloților Ferrari, precum și pe monopostul F1-75 condus de Charles Leclerc și Carlos Sainz și, din 2023, pe costumele de curse și uniformele echipei.
Companiile se vor implica, de asemenea, în activități de marketing, inclusiv întâlniri private cu piloții echipei Ferrari și cu membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe și alte activități exclusive. În plus, Ferrari va explora și evalua produsele și serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le include în activitatea sa.
Parteneriatul este o aliniere naturală între cele două companii, subliniind puterea datelor, a oamenilor și a mașinilor care lucrează împreună pentru a excela.
„Bitdefender împărtășește cu Scuderia Ferrari o moștenire a excelenței și o experiență demonstrată în construirea de tehnologii inovatoare care aduc rezultate câștigătoare. Atunci când fiecare secundă contează, doar cele mai avansate mașini câștigă curse pe circuit și doar cea mai avansată tehnologie are puterea de a preveni, apăra și răspunde eficient la atacurile cibernetice. Parteneriatul cu Scuderia Ferrari, cea mai emblematică echipă de Formula 1, se potrivește în mod natural pentru Bitdefender. Așteptăm cu nerăbdare să accelerăm notorietatea brandului și rămânem concentrați pe furnizarea de protecție avansată pentru clienții noștri din întreaga lume, în materie de securitate cibernetică”, a declarat Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender.
Cercetătorii în securitate informatică, analiștii de securitate și inginerii Bitdefender fac analize complexe ale amenințărilor informatice folosind rețeaua globală a organizației, formată din sute de milioane de dispozitive monitorizate și protejate, pentru a identifica și stopa mai rapid atacurile cibernetice. Echipa de experți în domeniul securității folosește învățarea automată ca să valideze zilnic miliarde de interogări privind amenințările informatice pe care le integrează în soluțiile de securitate cibernetică Bitdefender.
Pentru mai multe detalii despre parteneriat, vizitați: https://www.bitdefender.com/scuderiaferrari/