Astfel, în baza parteneriatului cu startup-ul românesc proptech Bright Spaces, cele trei clădiri inteligente Tandem (link, 20.981 mp spații închiriabili), Millo Offices (link, 9.612 mp spații închiriabili) și U• Center 1 (link, 32.828 mp spații închiriabili) sunt, începând cu data de 6 decembrie, accesibile prin platforme individuale de leasing și prezentare digitală.

Un element important este prezentarea detaliată și integrată a tuturor elementelor care certifică statutul de clădiri inteligente al proiectelor Forte Partners.

”Principiul health and environmentally-conscious development ne definește întreaga activitate și stă la baza implicării noastre sociale”, subliniază Geo Mărgescu, CEO și Co-fondator Forte Partners.

”Colaborarea cu Forte Partners reprezintă un pas important în dezvoltarea noastră locală. Partenerul nostru este un jucător activ care se pregătește pentru un viitor digitalizat și, mai ales, în care sustenabilitatea primează. Avem în comun orientarea către inovație și impact pozitiv”, adaugă Bogdan Nicoară, CEO & Co-fondator Bright Spaces.

Un interviu pe larg despre Bright Spaces, românii care digitalizează leasing-ul în imobiliare în Europa, puteți urmări aici.

Prin intermediul platformei digitale, potențialii clienți și viitorii chiriași pot vizita birourile disponibile într-o interfață virtuală 3D, care le permite să configureze și să proiecteze spațiile în funcție de nevoile și structura propriei echipe.

Totodată, platforma le pune la dispoziție toate informațiile tehnice și administrative, de poziționare și puncte de interes din proximitate (restaurante, cafenele, căi de acces, mijloace de transport în comun), precum și informații comerciale prin oferte personalizate pe baza nevoilor exprimate și a spațiilor disponibile.

”Parteneriatul cu platforma Bright Spaces reprezintă încă un pilon în strategia noastră de optimizare a serviciilor, atât la nivel operațional, cât și financiar, prin intermediul tehnologiei”, continuă Geo Mărgescu.

”Aducem, astfel, un plus important de transparență în comunicarea cu partenerii și clienții noștri, care accesează astfel toate informațiile de care au nevoie ca să ia decizii documentate și argumentate. În plus, impactul pe care îl are un tur virtual în contextul dezbaterii despre sustenabilitate și clădiri verzi nu poate fi egalat de nicio broșură sau fișă tehnică. Vizitatorii văd și simt la propriu preocuparea noastră reală și rezultatul concret, plimbându-se virtual prin clădirile noastre, de oriunde s-ar afla”.

Toate proiectele de birouri Forte Partners au certificări ce validează preocuparea dezvoltatorului pentru un viitor verde. Astfel, Millo Offices a primit certificarea BREEAM Outstanding, în urma evaluării a zece criterii: Management, Sănătate, Energie, Transport, Consum de Apă, Materiale Folosite, Deșeuri, Utilizarea Terenului și Ecologie, Poluare și Inovatie. La rândul lor, clădirile The Bridge 1 și 2 au obținut certificarea LEED Platinum, iar proiectul U• Center 1 a obținut certificările WELL Health and Safety și LEED Platinum.

Potențialii chiriași pot descoperi pe platforma Bright Spaces atât certificările specifice deținute de clădiri, cât și serviciile care asigură un impact pozitiv asupra mediului, precum:

  • parcări pentru biciclete
  • paneluri solare instalate pe acoperiș pentru încălzirea apei
  • tehnologie VRV prin care se economisește până la 25% din consumul electric
  • stații de încărcare pentru automobilele electrice
  • aer proaspăt și lumină naturală
  • folosirea aerisirii prin ferestre
  • sistem interactiv de gestionare al clădirii
  • folosirea de materiale sustenabile, reciclate, cu emisii reduse de VOC
  • design-ul biofilic
  • interfețe smart pentru sălile de meeting

Cele 3 platforme prezintă în mod digital și interactiv:

  • disponibilitatea în timp real a spațiilor de birouri, în 3D, cu ajutorul realității virtuale
  • măsurile de precauție luate de Forte Partners pentru a asigura siguranța chiriașilor săi
  • locațiile ultracentrale și zonele înconjurătoare, cu cele mai importante puncte de interes
  • design-ul exterior premiat al clădirilor și principalele caracteristici care le fac să se integreze perfect în zona în care sunt situate și care oferă chiriașilor beneficii ce țin de sănătate și wellbeing
  • principalele caracteristici tehnice
  • opțiuni de pre-închiriere sau rezervare a unui tur live pentru spațiile specifice de care sunt interesați chiriașii
  • fotografii și videoclipuri de prezentare

Platformele integrează și informații despre aplicația dedicată Forte Partners, care poate fi folosită de pe orice smartphone și permite chiriașilor să ofere acces vizitatorilor și să rezerve spații de parcare sau săli de conferință.

În luna aprilie, Forte Partners anunța un parteneriat cu compania clujeană Parking Spotter, lansând SpotUS.Space - prima soluție digitală pentru gestionarea eficientă și sustenabilă a resurselor unei clădiri de birouri în contextul modului de lucru hibrid.

Forte Partners, fondat în 2014, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piață. Compania a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 250 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial, și are în curs de dezvoltare proiecte de încă 200 de milioane de euro. Alte proiecte în valoare de 150 de milioane de euro sunt planificate pentru lansare în 2022.

În trecut, Forte Partners a dezvoltat clădirile de birouri Ștefan cel Mare Building, proiectul office The Bridge, proiectul rezidențial Londra 27 și a finalizat proiectul rezidențial Aviației Park.