Drumul este lung pentru Brinos Care, o companie fondată în noiembrie 2022, dar foarte simplu spus este un startup care folosește tehnologia modernă, cum ar fi inteligența artificială sau computer vision, ca să analizeze imagini video. Scopul e să identifice în acestea semnalmentele timpurii ale autismului, astfel ajutând părinții, dar și medicii. Pentru că pe măsură ce este descoperit mai devreme, autismul poate fi ținut sub control.
Georgia face parte astăzi din programul She’s Next, organizat de către ING Bank România și Visa, cu sprijinul Impact Hub, unde primește mentorat pentru dezvoltarea afacerii, fiind una dintre puținele afaceri de tehnologie din program. De asemenea, a decis să facă un pas mare, să se mute la Oradea pentru a participa în programul de incubare a afacerii organizat de către Make IT in Oradea.
Brinos Care e încă în dezvoltare, dar primele teste sunt încurajatoare, dar pentru ca viziunea Georgiei să devină realitate trebuie investiții și parteneriate cu clinici medicale și experți. Interviul video complet îl descoperi mai sus.
Antreprenoriat din facultate
"Am venit din mediul rural și nu știam ce înseamnă un startup. Am mers la Innovation Labs și am aflat, am descoperit că sunt oameni care au curiozități ca ale mele. Am lucrat într-un startup și în facultate am pornit Brinos, după un concurs la care am participat împreună cu mai mulți prieteni și am descoperit această problemă pe care o au părinții ce au copii neurodivergenți", spune Georgia Bucea. Prin cunoștințele echipei de computer vision și-au propus să rezolve o parte din problemă. Adică inteligența artificială să analizeze mișcările copilului și să identifice așa-numiții biomarkeri, adică semnale că cel mic ar putea suferi de autism, ca ulterior să fie confirmat de către un medic.
În ultimii 30 de ani rata autismului a crescut cu peste 200%, dar puțini copii sunt diagnosticați la timp sau merg la terapie devreme. "Sunt multe semne complexe care trebuie urmărite din timp. Nu se poate face ușor cu ochiul uman și astfel se ajunge la multe ședințe cu analiști comportamentali și copiii pot aștepta și un an de zile până să meargă la terapie", explică Bucea.
Aceste semnale pornesc de la contactul vizual, modul în care un copil interacționează cu un analist, modul în care se joacă, mișcările repetitive. E un studiu continuu al biomarkerilor, bazate și pe teste standardizate. Așadar, Brinos nu vrea să elimine partea aceasta, ci să o ajute, prin semnalarea potențialelor probleme.
Astăzi Brinos e în plină dezvoltare. Există un prototip folosit de părinți, o aplicație de mobil unde s-au înscris cei care vor să colaboreze cu Brinos, dar au și parteneriate cu un centru special, pentru a colecta date cu care să antreneze algoritmii video.
"Tehnologia e menită să fie folosită în grădinițe sau direct acasă de părinții care au camere de supraveghere pentru cei mici. Vom integra analiza biomarkerilor în acele camere ca să poată să identifice pe o durată de timp rapoarte și semnele autismului", spune Georgia despre modul în care vede folosit produsul.
De asemenea, pentru centrele specializate Brinos reduce timpul petrecut cu rapoartele de mână, având două componente, de identificare și monitorizare.
Cum funcționează tehnologia și cum poate ajuta copii cu autism?
În momentul acesta Brinos cercetează cu ajutorul unui centru partener, de unde alege date și le procesează pentru a dezvolta. Au și un parteneriat în discuție cu Universitatea Babeș-Bolyiai, dar se uită și spre Stanford în Statele Unite, acolo unde există un accelerator dedicat zonei de autism, unde sunt dezvoltate afaceri care ajută domeniul.
Brinos Care a ajuns la un grad de acuratețe de 80% cu ajutorul datelor publice folosite. Totul pentru a putea să ajute părinții care se confruntă cu probleme diverse. Dacă în străinătate există un grad în creștere a depresiei în rândul părinților de copii neurodivergenți, în România, spune Georgia, e un sentiment constant de neputință. De altfel, dialogurile cu părinții au transformat drumul Brinos, petnru că Georgia și-a dat seama care sunt provocările din teren cu adevărat.
"Am devenit emoțional implicați și am învățat că există o latură psihologică în partea asta, că părinții uneori ar vrea să amâne un diagnostic și asta-i împedică să apeleze la un specialist. Și vrem să facem procesul acesta cât mai puțin dureros pentru părinți", spune Georgia. Fără interviurile acelea, spune fondatoarea startup-ului, ar fi rămas un startup tehnic și atât.
Nevoie de finanțare și mentorat pentru Brinos Care
Până la începutul anului viitor Georgia Bucea ar dori să ajungă la o primă investiție care să ajute dezvoltarea startup-ului, autofinanțat astăzi. Astfel, caută o investiție de aproximativ 2 milioane de euro.
Între timp, profită la maximum de orice program de mentorat se ivește. A fost la FIX Cluj, unde au primit și o primă finanțare, la Innovation Labs, anterior și la Startup Elites, tabără de business organizată de start-up.ro, iar astăzi sunt la She’s Next și la Bright Labs de la Make IT in Oradea, program care le-a oferit posibilitatea să se mute la Oradea și să lucreze cu alți antreprenori la început de drum.
Georgia s-a înscris la She’s Next pentru că a văzut că e despre un grup de femei antreprenor și a dorit să găsească un mentor. Pe care l-a și descoperit, în persoana Oanei Craioveanu, fondatoare a Impact Hub Bucharest.
"Când ești nou în lumea aceasta, ai nevoie de toate lucrurile și de cineva cu multă experiență care să te ghideze".
Brinos Care, ca multe startup-uri din zona medicală, mai are mult până departe. Noi la start-up.ro am scris de multe ori despre companii care sunt foarte la început de drum și chiar dacă nu au încă un model de business stabil, ne dorim să reușească, pentru că provoacă rezolvarea unor probleme mari.
Georgia vede o lume unde produsul lor să fie folosit atât în grădinițe private, în casele părinților, iar tehnologia să fie atât de sigură încât să nu existe temeri legate de date. Și atunci când se întâmplă acest lucru, părinții ar putea fi alertați mai devreme, alături de specialiști, că trebuie să ia măsuri, iar terapia copiilor neurodivergenți să înceapă cât mai rapid.