Bucovina Inbusiness se adreasează oamenilor creativi și inovatori din business și acelora care vor să beneficieze de schimbul liber de idei, networking și au nevoie de motivație sau disciplină pentru îmbunătățirea performanței în propria afacere.

În cadrul evenimentului va vorbi Răzvan Căzănescu, autorul Sistemului TBF de Management, care prin prisma expertizei sale, va pune accentul pe importanța managementului în antreprenoriat; Monica Florea, Partener TBF și lider al proiectului TBF New Generation, care va vorbi despre continuitatea mindsetului antreprenorial prin educarea tinerilor pentru deprinderea abilităților de business și Iancu Guda, Vice Președinte AAFBR, care vine cu cunoștințe despre managementul riscului și cercetare.

Pe lângă calitățile de training pe care le are evenimentul, Bucovina Inbusiness reprezintă și un demers prin care Răzvan Căzănescu, Monica Florea și Iancu Guda își propun să contribuie la educația antreprenorială a românilor din 3 perspective, cea a antreprenorului prezent, ancorat în context, care se concentrează pe lucrurile care contează și este activ în peisajul de business, cea a antreprenorului care se gândește spre viitor, care inserează modalități sustenabile de educație non formală pentru tinerii care au nevoie să își construiască un viitor mai bun și cea a antreprenorului care este aproape de mediul academic și înțelege importanța cercetărilor de piață pentru a lua decizii educate în business.

Bucovina Inbusiness este ca un cămin pentru persoanele care au ideologii familiare și care intenționează să găsească o dimensiune pragmatică pentru ideile lor. În cadrul lui, ideile despre care vor vorbi cei trei profesioniști vor pune accentul pe implementarea practică, iar audiența este obligată să participe în mod real și să transforme ideile în exemple practice.

"Cel mai sănătos mod de a crește ca antreprenor este să iei soluții din multiple industrii. La Bucovina Inbusiness voi împărtăși experiența mea în 23 de industrii, de la management și până la marketing și vânzări. Ce funcționează, ce nu funcționează, ce greșeli văd în majoritatea companiilor și care sunt uneltele care aduc rezultate concrete", a spus Răzvan Căzănescu, Fondator TBF.

"Prin inițiativa Bucovina Inbusiness vrem să adresăm unui public cât mai larg tema educației în business a creșterii unei generații de succes și a implicării comune. Nu putem spera că lucrurile se vor schimbă, fără să ne implicăm fiecare cu tot ce știm și putem contribui. E un context favorabil pentru apelulul la acțiune și la concretețe. La cum lăsăm o moștenire durabilă, la cum construim viitorul. Vrem să creăm o generație pregătită, adaptabilă și capabilă să facă față oricărui obstacol, dar și să poată duce mai departe ce s-a construit până azi și să creeze un mediu de business performant și de succes. Este responsabilitatea noastră colectivă ca societate, dincolo de misiunea noastră. Iar, mediul antreprenorial joacă un rol esențial în acest ecosistem. Mentoratul, finanțarea, parteneriatele, implicarea activă, focusul permanent pot accelera transformarea și ne pot duce la un alt nivel. Ne aduce împreună contribuția pentru a investi în generația și în viitorul nostru. Antreprenori, profesori, manageri, experți și tineri construim împreuna acest viitor", a spus Monica Florea , cofondator TBF New Generation.

"Cred că este foarte important climatul în care ne dorim să facem business, trebuie să ne raportăm mereu la particularitățile specifice ale unei regiuni, țări, industrii și să fim atenți și la contextul politic, economic și social. Toate aceste lucruri îți pot afecta afacerea sau pot fi oportunități care pot și trebuie să fie exploatate", a spus Iancu Guda, Vice Președinte AAFBR