Bucureștiul are un scor bun și în privința ratei de adopție, la nivelul întregii populații, astfel că unul din cinci bucureșteni este deținătorul unui cont Revolut. Cele mai ridicate rate de adopție printre locuitorii orașelor din top 10 se înregistrează în Dublin și Vilnius, cu aproape 30%, urmate de București cu 21% rată de adopție, Varșovia și Budapesta, cu peste 11%, Londra cu 10%, Sofia (9%) și Madrid, cu 4,7% rată de adopție.
Pe locurile 9 și 10 după rata de adopție se află Paris (2%) și Lisabona (3,2%). Pe teritoriul României, București este, de asemenea, lider și ca număr de conturi și ca rată de adopție. Pe poziția a doua, în topul național, se află Cluj-Napoca, cu o rată de adopție de 20,3%, Iași (16,5%), Timișoara (15,4%), Brașov (15%) și Constanța (12%).
Bucureștenii din generația Milenialilor au călătorit mai mult anul acesta
Dacă ne uităm la comportamentul consumatorilor localizați în București și la modul în care folosesc aplicația Revolut pentru a-și gestiona resursele financiare, vom vedea că Milenialii domină statisticile în privința ponderii conturilor deținute și a tranzacțiilor realizate: clienții cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani reprezintă 59,3% din total, urmați de categoria de vârstă 18 - 24 de ani (16,3%) și de categoria + 45 ani (20,8%)
Pe parcursul anului 2021 (1 ianuarie - 15 noiembrie 2021), locuitorii Bucureștiului care folosesc super-aplicația Revolut au realizat mai multe tranzacții decât în perioada similară a anului trecut , în creștere cu 52,6%, și s-au dovedit a fi fani ai diferitelor tipuri de carduri și planuri financiare propuse de Revolut. Comparativ cu perioada 1 ianuarie - 15 noiembrie 2020, în 2021, bucureștenii au comandat aproape de două ori mai multe carduri Revolut (+170%). De asemenea, numărul tranzacțiilor personale (peer-to-peer) a crescut cu 47%, iar valoarea totală a tranzacțiilor a progresat cu 57%, în aceeași perioadă.
Ca o urmare a relaxării măsurilor privind mobilitatea internațională și pe fondul redeschiderii turismului în anumite țări preferate de bucureșteni, tranzacțiile transfrontaliere au avut o dinamică remarcabilă, crescând de 4 ori (+388% tranzacții realizate), din ianuarie până în noiembrie 2021, comparativ cu același interval din 2020.
La nivel național, Bucureștiul deține poziția de lider cu peste 390.000 de clienți Revolut. Pe locul al doilea se află Cluj-Napoca, având aproximativ 62.700 clienți, Iași, cu circa 52.600 utilizatori, Timișoara (47.300 clienți), Brașov (41.300 clienți) și Constanța (36.600 clienți).
Foto - Fotografie creată de Eduard Balan, de la Pexels