Cele patru burse în valoare de 47.000 lei fiecare vor susține activități de cercetare în domeniile Științele Vieții și Științele fizice, având următoarele teme de cercetare:
- Dezvoltarea unui dispozitiv pentru detecția rapidă și identificarea precoce a unor markeri tumorali circulanți
- O alternativă la materialele suport convenționale, utilizate în dispozitivele electronice flexibile actuale
- Dezvoltarea in vitro a unui model 3D de melanom (cancer al pielii), evitând folosirea de animale în scop științific
- Desfășurarea unor studii pentru dezvoltarea unor implanturi medicale îmbogățite cu materiale regenerabile, cu costuri reduse și cu proprietăți antimicrobiene
”Traversăm un an în care importanța cercetării științifice a fost mai evidentă ca oricând și ne bucurăm că avem din nou prilejul de a recunoaște și sprijini meritele tinerelor cercetătoare din România, cu susținerea partenerului nostru CNR UNESCO. Mă bucur de fiecare dată când văd preocupările tinerelor cercetătoare participante în competiție. Și anul acesta proiectele lor ne-au pus față în față cu teme de cercetare complexe, care deschid noi drumuri în cercetarea științifică locală și internațională și care dovedesc încă o dată rolul important pe care îl au femeile în acest domeniu și impactul imens pe care îl au astfel de inițiative de susținere asupra avansului științific”, a declarat Vanya Panayotova, Director General L’Oréal România.
”Una dintre cele două priorități globale ale UNESCO este egalitatea de șanse, așadar preocuparea pentru recunoașterea meritelor pe care femeile le au în variate domenii ale vieții sociale este în mod firesc subsumată acestui deziderat. Știința, cu deosebire, are nevoie de inteligența și creativitatea feminină. În acest an, în care întreaga lume și-a pus speranța în științele naturii, în științele experimentale, susținerea celor patru proiecte care au fost selectate pentru premiile L’Oréal este una dintre cele mai firești decizii posibile.”, a declarat Daniela Zaharia, Secretar General al CN-UNESCO pentru România.
Lansat în România în 1999, programul de burse private L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință premiază cercetătoare cu vârste de maximum 40 de ani, care activează în domeniile Științe Fizice sau Științele Vieții și care fie sunt doctorande, fie au obținut titlul științific de doctor și urmează un program de pregătire postuniversitară în România. Desemnarea celor patru câștigătoare ale burselor în valoare de 47.000 lei fiecare se face în urma unui proces riguros de selecție, realizat de nume prestigioase din comunitatea științifică din România.
În 2020 a avut loc cea de-a 11-a ediție a programului, care s-a desfășurat în perioada iulie – septembrie 2020 și care a reunit 74 de dosare de candidatură, de la cercetătoare din 16 orașe din România, care fac parte din 29 de institute și universități din țară.
Până în prezent, bursele L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință au sprijinit 29 de tinere cercetătoare cu burse în valoare totală de aproximativ 1,2 mil. lei.
Câștigătoarele secțiunii Științe Fizice
Sanda Boca, 38 ani, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca
Proiectul își propune să dezvolte un dispozitiv bazat pe senzori, ce utilizează proprietățile optice ale nanoparticulelor de aur marcate cu molecule cu „amprentă spectroscopică", pentru detecția și identificarea unor markeri tumorali circulanți. O astfel de aplicație ar avea un impact major pentru diagnosticul rapid al bolilor precum cancerul, pentru care o depistare precoce este obligatorie pentru succesul tratamentului.
Iuliana Stoica, 39 ani, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iași
Proiectul propune o alternativă la materialele suport convenționale, utilizate în dispozitivele electronice flexibile actuale. Cercetarea se va concentra pe utilizarea unor materiale polimerice de înaltă performanță, pe care vor fi dezvoltate modele 3D ce vor fi testate ca material suport în dispozitive electroncie flexibile, cu scopul de a crește capacitatea acestora de a stoca date și abilitatea lor de a crea suprafețe superhidrofobe, cu proprietăți de autocurățare.
Câștigătoarele secțiunii Științele Vieții
Alina Sesarman, 39 ani, Departamentul de Biologie Moleculară și Biotehnologie, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca
Scopul proiectului este dezvoltarea in vitro a unui model 3D de melanom (cancer al pielii), folosind celule care se regăsesc în tumoră, și care sunt responsabile pentru rezistența dezvoltată de organisme la diferite tratamente antitumorale. Acest model va fi folosit pentru a estima dacă un medicament antitumoral are eficacitate sau nu, evitând folosirea de animale în scop științific și facilitând astfel aderarea la conceptul de „laborator verde".
Anita Vișan, 36 ani, INFLPR
Studiile pe care le desfășoară implică dezvoltarea de implanturi medicale îmbogățite cu materiale regenerabile, relativ ieftine și cu proprietăți antimicrobiene. Noua strategie antiinfecțioasă este bazată pe uleiuri esențiale ce vor fi aplicate pentru protecția implanturilor medicale împotriva contaminării cu o gamă largă de virusuri, bacterii și ciuperci și poate contribui totodată la combaterea rezistenței la antibiotic a organismului, o reală amenințare globală.
Bursele L’Oréal – UNESCO For Women in Science (Pentru Femeile din Știință) se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări.
275 de tinere cu contribuții majore in domeniul științific, beneficiază în fiecare an de programe de bursă naționale sau regionale. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents.
Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO For Women in Science Award pentru activitatea desfășurată în domeniul lor, Științele Vieții sau Științele Fizice. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro.