Aceste investiții vor contribui la accelerarea dezvoltării proiectelor companiei, internaționalizare, achiziția de mărfuri pentru Agrobazar App, promovare, angajarea de personal, investiția în noi module software și hardware interconectate cu soluțiile proprii de inteligență artificială.
Cu afaceri de peste 700.000 euro după primul an de activitate, Chromosome Dynamics (CHRD) dezvoltă soluții integrate, orientate către nevoile fermierilor și agricultorilor în vederea tehnologizării 4.0 pentru agribusiness. CHRD este o companie cu capital integral românesc creată în 2020 de Ionel Mugurel Gabriel, care a anunțat în primăvara lui 2021 că intenționează să se listeze pe Bursa de Valori București.
Mai multe informații despre avantajele listării pe bursă și investiției în companii listate aflați din materialele video și scrise din proiectul Totul despre bursă.
”Acesta este momentul în care să scalăm business-ul și să ne extindem, iar investițiile pe care le vom realiza prin majorarea de capital vor accelera dezvoltarea companiei. Astfel, vom genera creșterea prognozată pentru 2021, de 400% la nivelul cifrei de afaceri, și punem bazele pentru dezvoltarea din anii următori astfel încât, la finalul lui 2023 să creștem de până la 30 ori cifra de afaceri față de 2020”, declară antreprenorul Ionel Mugurel Gabriel, cu o experiență de peste 10 ani în agrobusiness.
Un interviu video și un material pe larg despre planurile fondatorului Chromosome Dynamics și viziunea sa despre cum tehnologia poate ajuta domeniul agricol găsiți aici.
Aplicația Agrobazar este primul proiect al companiei CHRD, ce reconfigurează modul în care se desfășoară în prezent procesul consultanță-vânzare-cumpărare prin aducerea pe piața globală a unor soluții IT interconectate cu hardware și software AI. Agrobazar este un one stop shop pentru agricultorii din România și pune la dispoziția fermierilor și legumicultorilor consultanță în agribusiness, utilaje și inputuri: semințe, pesticide, îngrășăminte și utilaje agricole.
Până astăzi, Agrobazar a atins 10.000 de utilizatori și peste 300 de consultanți independenți înscriși pentru a oferi consultanță de specialitate viitorilor utilizatori ai aplicației. Anul acesta aplicația Agrobazar va fi disponibilă pentru descărcare în Magazin Play (Android) și AppleStore (iOS).
Fondatorul Chromosome Dynamics vizează atragerea de clienți pentru aplicația Agrobazar, pe modelul ”as a service”, în Ungaria, Austria, Germania, Polonia și Italia.
Pentru 2023, sunt programate dezvoltarea de soluții hardware intercontectate cu aplicația Agrobazar, cu scopul identificării exacte a problemelor cu care se confruntă fermierii, respectiv cu oferirea de soluții real-time, cum ar fi de exemplu planuri complexe de tratament al plantelor, direct în aplicație.