Lectură de 1 min

Cum se pot raporta părinții la jocurile video și să se joace chiar și ei

Abonează-te pe  
Video Games Europe și Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România lansează campania despre jocuri video pentru părinții și tutorii români, pentru a gestiona mai bine timpul petrecut de copiii lor în mediul digital.
Cum se pot raporta părinții la jocurile video și să se joace chiar și ei

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

În perioada premergătoare Crăciunului, organizația Video Games Europe lansează “Seize the Controls”, campanie ce își propune să reamintească părinților care sunt instrumentele pe care le au la dispoziție pentru a configura cea mai bună experiență de joc video pentru familia lor.

Campania, promovată în întreaga Europă de către asociațiile profesionale și companiile membre, este coordonată în România de către RGDA (Romanian Game Developers Association), o organizație non-profit fondată în 2013 cu misiunea de a dezvolta și promova industria de dezvoltare a jocurilor din România. Membrii RGDA acoperă în prezent peste 90% din profesioniștii locali din industria de dezvoltare de jocuri.

Cinci sfaturi pentru părinți

Campania oferă cinci sfaturi utile cu privire la modul de gestionare a jocurilor video, după cum urmează: verificarea clasificărilor de vârstă PEGI (practic, să te asiguri că jocurile copilului tău sunt adecvate vârstei lui; N.red.), utilizarea instrumentelor de orientare pentru părinți și încurajarea părinților de a se juca cu copiii lor pentru a facilita conversațiile cu privire la timpul de joc, alegerile de joc și subiecte precum achizițiile opționale de conținut în joc.

„Credem că aceste instrumente pot ajuta familiile să stabilească reguli de bază care să încurajeze jocul responsabil și să permită părinților și copiilor să se relaxeze și să se bucure de toate numeroasele beneficii și bucurii ale jocurilor video de Crăciun și pe tot parcursul anului,” spune Directorul executiv al Video Games Europe, Simon Little.

Seize the Controls - o mai bună gestionare digitală a copiilor

Directorul executiv al RGDA, Andreea Medvedovici Per, adaugă faptul că se bucură de participarea la această campanie pan-europeană care promovează platforma desprejocurivideo.ro, pentru o mai bună gestionare a copiilor în mediul digital.

Instrumentele de orientare parentală ușor de utilizat, disponibile pe jocurile și dispozitivele membrilor, includ gestionarea timpului de joc, accesul la jocuri adecvate vârstei, confidențialitatea și achizițiile.

„Angajamentul nostru de a oferi informații familiilor dă roade. Este îmbucurător să vedem că, de exemplu, cercetările arată că 95 % dintre părinți și familii au încheiat acorduri și supraveghează momentul în care copiilor lor li se permite să cumpere conținut în jocuri,” continuă Simon Little.

„Este important faptul că există instrumente la îndemâna fiecărui părinte pentru a se asigura că jocurile video sunt o experiență pozitivă și plăcută pentru întreaga familie.”

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: