Programul de educație financiară este realizat de Intrum România, un jucător din industria de credit management și colectare de creanțe

Potrivit Raportului European al Plăților, peste 65% dintre companiile din România întâmpină întârzieri la plata facturilor, iar aceste întârzieri, de cele mai multe ori, reprezintă o piedică în calea dezvoltării lor.

Astfel, Intrum vine în ajutorul companiilor pentru ca acestea să nu ajungă în situația ca afacerea lor să eșueze. Campania Cashflow Detox are şi o componentă de motivare: pe baza înscrierii online, la finalul programului, 3 companii vor beneficia gratuit de serviciul de recuperare amiabilă a datoriilor.

Din dorința de a se dezvolta și de a oferi partenerilor produse și servicii competitive, peste 65% dintre IMM-urile din România sunt de acord cu termene de plată cu care nu se simt confortabili. Uneori, termenele de plată pot ajunge chiar și la 120 de zile, fără a exista o plată în avans.

Studiile Intrum demonstrează că IMM-urile pun mai mult accent pe profit, lăsând la urmă grija pentru fluxul de lichidități.

Din start, acesta este un motiv pentru care multe companii ajung într-un impas financiar și eșuează.

Veniturile constante în firmă sunt cheia pentru un cash-flow pozitiv, iar atunci când compania anticipează și controlează permanent fluxul încasărilor și al plăților, sunt evitate situațiile de deficit financiar.

Pe de altă parte, fluxul de numerar negativ se poate agrava rapid dacă nu se acționează printr-un set de măsuri corecte și eficiente.

Tocmai de aceea, campania Cashflow Detox este special gândită pentru acele companii care au nevoie de un plan și de ajutor, în așa fel încât datoriile lor să fie recuperate înainte ca deficitul financiar să creeze dificultăţi serioase în activitatea firmelor.

”De-a lungul celor 12 ani de activitate, am ajutat sute de companii să își recupereze facturile restante și astfel să evite situații interne neplăcute de ordin financiar. Fluxul de numerar este un subiect stringent pentru toți proprietarii de business și, uneori, din acestă cauză, dezvoltarea afacerii este lăsată pe un plan secundar”, declară Cătălin Neagu, Managing Director Intrum România.

Pentru a se califica în programul Cashflow Detox, companiile trebuie să îndeplinească o serie de criterii precum: numărul angajaților să fie între 1 - 250 de persoane, cifra de afaceri din 2018 să se situeze între 1 - 1.000.000 euro, iar valoarea datoriilor înregistrate să fie între 1 - 20.000 euro.

Un alt criteriu de înscriere în program este ca să firmele înregistreze maxim 50 de facturi restante și maxim 1000 de zile de întârziere a facturilor restante.

“Prin această campanie ne dorim să contribuim la educația financiară a companiilor care se confruntă cu situații neplăcute, de neplată. Observăm un grad ridicat de întârzieri la plată, în special în cazul companiilor care oferă servicii B2B precum companii de transport și logistică, media, consultanță, dar și în cazul companiilor producătoare de mașini, utilaje sau confecții. Există soluții etice care pre-întâmpină o criză financiară în cadrul unei companii, iar noi suntem aici pentru a pune la dispoziție aceste soluții tuturor celor care își doresc facturi încasate rapid și un flux de numerar pozitiv”, declară Simona Mincu, Marketing Manager Intrum România.

Înscrierile în campanie se fac online pe www.intrum.ro/cashflow-detox/, până pe 15 iunie, iar pe 21 iunie Intrum România va anunța câștigătorii.

Ulterior, cele trei companii câştigătoare ale programului Cashflow Detox vor beneficia gratuit de servicii de colectare a creanțelor pe cale amiabilă pentru creanțele înregistrate până la momentul înscrierii în program. Perioada de recuperare pe cale amiabilă a restanțelor va fi de 45 de zile.