Pentru acest an, fondatorii business-ului își propun un ritm de dezvoltare accelerat și mizează pe 50 de noi locații, atât francize, cât și unități proprii, estimând o cifră de afaceri de 5 milioane de lei.

Pe lângă cele 7 locații deja existente în Cluj, rețeaua Captain Bean s-a extins anul trecut cu încă 10 noi francize în Oradea, Câmpina, Târgu Mureș, Baia Mare, București, Cluj, Craiova și Tulcea. Pentru anul în curs, planurile de expansiune vizează 36 de noi francize la nivel național și 15 unități proprii în orașe cu potențial din Transilvania.

Cât costă să deschizi o cafenea

„Dacă în 2020 am învățat să dezvoltăm, anul acesta vom aplica ce am învățat. Pe baza experienței și a notorietății acumulate anul trecut, suntem pregătiți pentru un ritm de creștere accelerat. În primul rând, vizăm extinderea în Capitală, în orașele reședință de județ, dar avem potențial și în orașele din provincie cu peste 30.000 de locuitori, unde, alături de oamenii potriviți, avem toate atuurile de a dezvolta brandul nostru”, a declarat Bogdan Pandea, CEO și fondator Captain Bean.

Prin extinderea rețelei Captain Bean, fondatorii și-au propus și expansiunea conceptului de coffee corners în locații precum patiserii, cofetării, benzinării sau alte spații similare în care vânzarea de cafea este oportună.

„Am identificat oportunitatea de a oferi produsul nostru complementar și ne-am adresat afacerilor unde se pliază acest lucru. Avem deja 5 coffee corners operaționale în cadrul unui lanț de cofetării, iar rezultatele sunt semnificative. Noi venim în sprijinul acestor afaceri nu doar cu un meniu, ci și cu training și marketing dedicat, servicii pe care distribuitorii de cafea nu le oferă. De asemenea, lucrăm la asocierea brandurilor pentru a crește împreună și pentru a crea produse special pentru ei”, a menționat fondatorul Captain Bean.

Cât este investiția într-o franciză de cafea Captain Bean

Investiția într-o franciză Captain Bean pornește de la 17.000 euro și poate fi amortizată în 6-24 luni

Taxa de franciză cafea pentru Captain Bean este de 5000 euro, sumă ce include training de specialitate, design-ul spațiului, consultanță financiară și antreprenorială, precum și suport operațional și strategic pe întreaga perioadă a contractului. Pe lângă această taxă, mai sunt necesare investițiile în echipament și stand/locație, bugetul total inițial ajungând, în funcție de spațiu și concept, la cca. 17.000 euro.

O franciză Captain Bean poate fi dezvoltată în două variante - Captain Bean Gallery, concept pliabil pentru centrele și galeriile comerciale și pentru care este necesară o suprafață de 6-8 mp și Captain Bean Coffee Shop pentru care necesarul de spațiu variază între 25-40 mp. În ambele cazuri, meniul cuprinde o gamă diversificată de cafea – blendul casei și de origine și, în funcție de conceptul dezvoltat, produse complementare precum ceai, patiserie proaspătă și mini-gustări. În plus, începând din acest an, meniul Captain Bean va fi extins și cu preparate pentru mic dejun și desert.

În ceea ce privește profilul unui francizat, acesta este în esență un antreprenor, informat cu privire la ce prespun rentabilitatea, profitabilitatea și latura operațională a unui astfel de business, precum și o persoană care respectă și implementează procedurile conform ghidurilor transmise de către francizor.

„Din punctul meu de vedere, avantajul esențial al unei francize este antreprenorul, o persoană proactivă care își dorește depășirea limitelor, nu doar alinierea la media pieței, iar franciza este un mecanism de remunerare care trebuie pliat pe acesta. În egală măsură, trainingul oferit este cel mai important aspect al francizei, întrucât prin aplicarea celor învățate, atât de către francizat, cât și de angajații acestuia, locația va putea deveni rapid apreciată și profitabilă”, a completat Bogdan Pandea.

Potrivit acestuia, vârsta nu este un impediment în acest tip de business, deoarece există proceduri și sisteme care, dacă sunt respectate, vor aduce rezultatele dorite. Un francizat mai tânăr va opta, probabil, pentru a lucra el însuși în cafenea, în timp ce un antreprenor cu o experiență mai mare și cu resurse financiare poate opta pentru dezvoltarea și managementul mai multor locații.

Francize cafenele

Antreprenorii români sunt mult mai interesați de francizarea propriilor modele de business la început de 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Interesul antreprenorilor pentru a-și franciza afacerea este foarte ridicat, astfel încât Franchwise, companie de consultanță în domeniul francizelor, anunță că are peste 12 proiecte de francizare în faza de pregătire și care urmează să fie lansate în următoarele 3-6 luni.

Citește aici care sunt cele 7 domenii în care există oportunități de afaceri și de francizare în 2021.