Aceasta este o altă poveste de exit de succes din portofoliul Catalyst Romanian Fund I, după Green Horse Games care a fost vândut către Miniclip, o subsidiară Tencent, și Vector Watch, care a fost vândut către FitBit, fiind cumpărată apoi de Google.

Fondul Catalyst România I a fost primul Fond de capital de risc pentru companii early-stage din România și a fost finanțat prin inițiativa JEREMIE Romania, finanțare din fonduri structurale, respectiv prin Programul Operațional Competitivitate 2007-2013 cofinanțat prin FEDR.

Catalyst Romania a investit peste 12 milioane euro în 10 companii românești de tehnologie inclusiv Vola.ro, AvocatNet.ro, 123FormBuilder, Simartis, SmartDreamers sau OmniConvert.

SmartBill a fost fondată în 2006 de Ioana și Radu Hasan și Mircea Căpățînă. În 2011, compania și-a lansat software-ul de facturare, iar în 2014 primul său produs de facturare pentru cloud.

În februarie 2016, Catalyst Romania a condus o rundă de 1,1 milioane euro oferind capital companiei pentru a-și continua dezvoltarea produsului și extinderea funcționalităților precum accesul simultan în platformă pentru mai mulți utilizatori, aplicație mobilă și integrare cu alte aplicații și instrumente, menținând în același timp cel mai înalt nivel de securitate pentru clienții săi. De-a lungul timpului, SmartBill a devenit lider în România în verticala sa, oferind în prezent cel mai folosit software de facturare electronică din țară.

„Călătoria de creștere cu Catalyst alături în calitate de investitor și partener a fost remarcabilă. Am crescut compania de zece ori pe parcursul a opt ani. Sfaturile neprețuite ale lui Marius au jucat un rol esențial în momentele cruciale ale afacerii, contribuind în mod semnificativ la succesul nostru. Parteneriatele ca acestea modelează traiectoria unei companii și suntem recunoscători pentru sprijinul și îndrumarea oferită de Catalyst și Marius pe parcursul acestei călătorii”, a declarat Radu Hasan, CEO și co-fondator SmartBill.

În 2020, Visma a achiziționat peste 50% din SmartBill și s-a alăturat acționarilor existenți, contribuind la creșterea accelerată și dezvoltarea ecosistemului SmartBill, cu scopul de a îmbunătăți activitatea IMM-urilor din România.

„Parcursul de creștere pentru SmartBill a fost uimitor, iar un motiv important pentru acest succes a fost colaborarea strânsă cu Marius și restul echipei de la Catalyst. Marius nu doar că aduce cunoștințe despre piața locală, dar experiența sa vastă în antreprenoriat și dezvoltare de afaceri a ajutat la stabilirea direcției și focusului companiei. A fost o plăcere să colaborez cu el și sper că voi mai avea această oportunitate și în viitor”, a declarat Alicia Halaas, Business Area Director, Small Business Segment, Visma.

SmartBill a crescut de peste zece ori de la investiția inițială a Catalyst, cu creșteri anuale ale veniturilor de 30% până la 60%, compania devenind astfel lider de piață în Romania pentru soluții de facturare și pentru contabilitate. În martie 2024, peste 6,5 milioane de documente au fost emise lunar prin intermediul platformei, valoarea acestora depășind 35 de miliarde de euro pe an. Pentru 2024, compania estimează o creștere cu 60% a cifrei de afaceri și se așteaptă să depășească pragul de 150.000 de clienți.

„Am avut privilegiul să fac parte din povestea de succes SmartBill, ajutând deja cu recomandări fondatorii cu câțiva ani înainte de investiția noastră prin Catalyst Romania, realizată împreună cu Gecad Ventures. Este extraordinar să vedem unde a ajuns acum compania și sunt încrezător că SmartBill poate continua să crească mult mai mult în anii următori, dar, ca investitori de tip venture capital, trebuie să facem exit din toate companiile la un moment dat, având în vedere durata limitată de viață a fondurilor de acest tip”, a declarat Marius Ghenea, Managing Partner, Catalyst Romania.