Textul amendamentului depus spune: “Platformele tehnologice ce funcționează potrivit legii române, precum și deplasarea persoanelor cu autovehicule proprietate personală care s-au organizat în vederea deplasării prin intermediul platformei tehnologice sunt exceptate de la aplicarea prevederilor legii 38/2003”.

“Amendamentul depus astăzi este în linie cu angajamentul luat de reprezentanții Guvernului, care au agreat că Uber este un serviciu diferit și complementar celui de taxi și că este nevoie de un cadru de reglementare distinct.

Pe lângă Guvern, remarcăm că și reprezentanții COTAR, care reprezintă interesele firmelor de taxi și care au cerut explicit această Ordonanță, și-au schimbat total perspectiva și sunt de acord cu asta. Ei au transmis azi într-un comunicat că Uber nu e un serviciu de taxi, deci nu poate fi afectat de modificările Legii 38 din 2003.

Având în vedere că avem acest consens general, solicităm Ministerului Transporturilor includerea acestui amendament.

Până când va exista această reglementare clară și pentru serviciile ca Uber, vrem să ne asigurăm prin depunerea acestui amendament că partenerii noștri, oameni care își împart ocazional mașina prin intermediul tehnologiei, transparent, sigur și 100% fiscalizat, nu vor avea de suferit pe nedrept și că, implicit, cei peste 300.000 de oameni care folosesc Uber vor avea în continuare acces la cât mai multe opțiuni”, au declarat oficialii Uber în România.

Uber a mai vorbit despre acest lucruri și în trecut, dând sfaturi privind modul prin care ar dori să fie reglementat. Puteți citi mai multe în acest articol.