Ce înseamnă brandingul și cum construiești un brand?
Așa cum am aflat de la Viorel Nedelcu, creative director & partner innerpride, brandul este rezultatul unui proces bine structurat și reprezintă esența distilată a tot ceea ce reprezintă compania.
”Exact ca în cazul unei persoane, știm cum arată și știm cum se comportă și ce personalitate are, caldă, formală sau informală, pe scurt este previzibilă, la fel putem vorbi și despre branduri, când alegem un brand anume ne așteptăm la o anume previzibilitate, la un anumit nivel de calitate”, spune Viorel Nedelcu, creative director & partner innerpride, precizând faptul că, la TEDGlobal 2012, Jeff Bezos a sintetizat acest aspect foarte bine: ”Brandul este ceea ce zic oamenii despre tine atunci când ai părăsit încăperea”.
În traducere, brandul este reputația.
”De cele mai multe ori el e confundat cu elemente precum sigle sau sloganuri, care sunt doar instrumente de marketing”, mai spune Viorel Nedelcu.
Astfel, brandingul este procesul prin care compania își creează și menține imaginea în piață.
După cum ne explică Viorel Nedelcu și George Nisioiu, într-o primă etapă a procesului de branding se definește personalitatea (misiune, viziunea și valorile), se aleg culorile, fonturile și nu în ultimul rând se creează semnătura grafică (logo-ul).
”Brandingul este în principal un exercițiu de diferențiere. El este modalitatea prin care clienții tăi recunosc și experimentează oferta ta. Un brand puternic este mai mult decât o simplă siglă/logo - se reflectă în orice, de la portofoliul de servicii pentru clienți, uniformele personalului, cărțile de vizită și sediu până la materialele de marketing și publicitate”, spune partenerul innerpride.
De ce este brandingul important pentru o afacere?
Brandingul este procesul, iar rezultatul este brandul, însă acest proces este unul continuu, sunt de părere oficialii angeției innerpride branding.
Astfel, în opinia sa, brandul se construiește în fiecare zi la intersecția dintre oferta companiei și așteptările clienților.
”Și trebuie construit din prima zi. Sunt mulți antreprenori care se concentrează pe produsul și serviciul pe care doresc să îl lanseze și ignoră de cele mai multe ori partea de brand. Ar trebui să învățăm de la Steve Jobs. Înainte de a avea un produs – aici e vorba de compania NeXT, mai puțin cunoscută decât Apple – a investit 100.000 de dolari într-un proces de branding condus de legendarul Paul Rand. Dacă a fost cineva care să înțeleagă valoarea unui brand, acela a fost Steve Jobs. Apple s-a situat constant între primele 3 cele mai valoroase branduri din lume pentru ultimii 10 ani”, afirmă Viorel Nedelcu.
Din experiența sa, brandul este foarte important și pentru echipă nu doar pentru clienți. El definește ceea ce este, ceea ce face și cum face ce face compania, el coagulează echipa în jurul unui scop comun.
”Un angajat/coleg aliniat la valorile companiei va reprezenta corect compania în toate interacțiunile cu clienții și partenerii. Va ști ce cuvinte să folosească, va ști să empatizeze cu clientul și cu nevoile lui și va avea grijă ca imaginea companiei să fie percepută corect. Brandul este un instrument de business până la urmă și trebuie gândit ca atare și făcut o prioritate investițională pentru firmă. Un brand corect construit va ușura munca celor din vânzări, va reuși să poziționeze brandul și să îi spună poveste înainte de primul call sau meeting cu un client”, completează la Viorel Nedelcu.
5 sfaturi esențiale de branding pentru IMM-uri și startup-uri
1. Nu neglijați procesul de creare a numelui companiei, apelați la persoane specializate încă de la început de drum pentru crearea numelui companiei. Acest lucru va constitui o diferență majoră în viitor. Foarte mulți antreprenori neglijează acest aspect și aleg un nume cât mai descriptiv, gândind că numele trebuie să descrie exact ceea ce face compania lui la momentul respectiv (ex.: Depozitul de Scaune) fără să privească în perspectivă când poate va dori să comercializeze și mobilier de bucătărie.
2. Apelați la o agenție de branding sau la un profesionist pentru definirea semnăturii grafice (logo). În România peste 60% din companiile mici și mijlocii au semnătura grafică realizată de unul dintre parteneri sau de către prietenii acestora. Astfel, există multe semnături grafice care au probleme de lizibilitate din cauza unor tratamente grafice amatoricești.
3. Înregistrați-vă numele și semnătura grafică/logo-ul la OSIM. Dacă ignorați acest aspect riscați să construiți pe un teren care nu e al vostru! Dacă ai construit timp de 5 – 10 ani în jurul unui nume și nu l-ai înregistrat, oricine poate să folosească numele și/sau logo-ul să îl înregistreze și să te „forțeze legal” să nu mai operezi sub acel nume sau să renunți la semnătura ta grafică.
4. Dacă de mâine oricine poate folosi numele și logo-ul COCA-COLA acel cineva va vinde, indiferent dacă va produce aceeași calitate sau ceva mai slab.
5. Nu pica în capcanele clasice – nume descriptiv (care spune ce face produsul) și logo ales pe considerente estetice „trebuie să îmi placă numele și logo-ul”! Mulți fondatori de renume au ales nume care la început nu le-au plăcut, dar s-a dovedit mai apoi că a fost decizia corectă pentru brandul lor. Avem exemple celebre în această direcție – Jeff Bezos și-a numit inițial compania CADABRA ON-LINE SHOPPING, ca mai apoi să schimbe numele în AMAZON, Apple s-a numit la început Advanced Micro-Computing. Un nume corect ales poate contribui decisiv la succesul unui brand. Phil Knight, fondatorul Nike, a vrut să își denumească compania Blue Ribbon pornind de la ideea benzii albastre pe care o rupea câștigătorul la finalul cursei. Unul din partenerii lui a propus numele Nike (de la zeița grecească a victoriei). Lui Phil Knight nu i-a plăcut la început, dar a acceptat să folosească numele Nike și astăzi numele acesta a devenit sinonim cu succesul.
innerpride branding oferă servicii de consultanță și creație strategică de brand pentru lideri dar și pentru startup-uri, din domenii extrem de variate – de la IT până la farma și servicii educaționale.
Echipa agenției, formată din 3 parteneri și 11 specialiști, este responsabilă de tot ceea ce înseamnă creație vizuală: identitate vizuală de corporație, design de ambalaj, design de retail, dar și despre creația verbală, adică naming, slogan, mesaje de brand și, nu în ultimul rând, vorbim despre strategia care stă în spatele acestor creații.
Nucleul innerpride este format din trei parteneri, fiecare cu peste 10 ani de experiență în domeniu în proiecte dintre cele mai diverse. Agenția este prezentă pe piață de 20 de ani, timp în care a livrat 2.000 proiecte pentru peste 200 de clienți, pe trei continente (Europa, America, Asia).