Un scurt intro: de când am început să muncesc, m-am lovit constant de proiecte în jurul mâncării. O bună parte a carierei mele am petrecut-o la unul dintre cele mai importante site-uri de conținut pe going out, unde fundamentul editorial era reprezentat de cronicile de restaurante și baruri.

Apoi, am trecut la un proiect unde 3 specialiști pe zona lor făceau curatoriat de conținut, una dintre direcții fiind și cooking-ul. Aici am descoperit blogosfera de cooking, care în anii aceia abia se forma și își găsea locul în online-ul românesc și mă bucur că am putut s-o văd îndeaproape, înainte ca rețetele să devină încă un conținut de scrollat pe Instagram și TikTok. Tot aici, am apucat să dau primele telefoane pentru un concept nou care lua naștere atunci, și anume tipurile de festivaluri de ”food boutique”, nu tradiționalele festivaluri ale berii pe care le știam noi în oraș.

Următorul meu proiect a fost la un site de cronici și noutăți din gastronomia locală, că vorbim de restaurante sau orice alte proiecte care aveau în centru mâncarea. În paralel, am avut proiecte de freelance pe, ați ghicit, zona HoReCa, tot cu mâncarea, tot cu cafeaua.

Istoricul profesional mi-a adus în feed și în microunivers oameni preocupați de mâncare bună. Și ce am observat în toată călătoria asta prin lumea mâncării, că e gătită acasă, la restaurant, într-o vie sau într-o hală la un popup dinner, e că ea poate lua atât de multe forme și se poate reinventa constant. Iar dacă mâncarea poate, noi de ce nu am putea s-o facem, cu orice activitate alegem să mergem mai departe-n viață.

În ultima vreme, văd mâncarea sub umbrela a 4 concepte: reinterpretare, adaptare, cercetare și inovare. Văd restaurante care învață cum să creeze o piață nouă, cea a fine dining-ului ne-scorțos, și văd localuri care reînvață nu doar să supraviețuiască, dar să fie recunoscute pentru un produs, un meniu sau un stil.

Cultura ca parte din dezvoltarea de jos în sus

O să dau și exemple, că mi-e drag să văd cum crește piața locală de HoReCa și trebuie să fac un share la asta.

  • Îmi place ce face Alex Petricean. Și la nivel de documentare și prezentare video a unor rețete de demult, pe parte de educare, dar mai ales pe ce scoate prin bucătăriile pe care le asamblează. Unul ar fi NOUA Bucătărie Românească, un local de fine dining cu rețete românești reinterpretate. Un loc nepretențios și totuși atât de original în prezentare și în gusturile puse pe farfurie. Fratele mai ”casual” al acestui loc este NOUA bar, un restaurant micuț pe Ion Mihalache, cu un meniu nu foarte stufos, dar suficient cât să vrei să guști din tot ce e acolo. Alex a descoperit pasiunea pentru bucătăria românească când l-a lovit dorul pentru gusturile de acasă, atunci când era plecat din țară. Iar parcursul lui în lumea profesională a cooking-ului l-a adus acum într-un punct în care nu e un simplu owner de restaurant, e un explorator al rețetelor și ingredientelor vechi pe care le transpune apoi în meniuri sezoniere.
  • Papila și Pickles sunt alte două locuri mici care și-au găsit loc pe harta Bucureștiului. Papila a început cu sandvișuri și supe, duse la un nivel mai complex de gusturi și ingrediente, apoi a dezvoltat zona de experiențe culinare cu ramen și brunch-uri cu produse de sezon. Pickles a cucerit publicul bucureștean cu murături pane, dar și cu un sandviș cu calamari.
  • Ou București e un alt local care a făcut un pariu curajos, fiind un local care servește preparate doar pe bază de ouă și care, mai nou, a adus în atenția bucureștenilor un produs italienesc nou-nouț: maritozzo. Un aluat versatil, care devine pe rând gogoașă pentru un desert sau chifla pentru o gustare.

Lăsând un pic HoReCa din oraș, la nivel național au apărut brunch-uri experimentale, care fac pairing cu crame și duc oamenii să deguste diverse preparate printre culturile de viță de vie sau în curtea unor conace.

Mergând un pas și mai departe, avem bloguri, newslettere și podcast-uri care analizează tot ce poți pune pe farfurie. Printre preferații mei pe subiect este Cosmin Dragomir, jurnalist culinar, care e și gazda unui podcast gastronomic, care a studiat subiectul ”zacuscă” și rețete românești în așa o profunzime că a scris o carte despre nația noastră din punct de vedere gastronomic.

Raluca Harabagiu: burnout-ul te duce atât de jos că apoi muți munții ca să te...

De la el am văzut și un volum care se va lansa recent, „Zămuri”, de Mircea Groza, 182 de rețete de supe/ciorbe culese în peste 40 de ani de către Mircea Groza de la bătrânii din satele sălăjene și nu numai. Mircea Groza este unul dintre cei mai renumiți culegători de rețete vechi de la noi, arheolog culinar și mentor pentru mulți bucătari.

Mai am multe exmeple, dar le țin pentru un alt newsletter sau pentru dezbateri cu cine e interesat.

Mâncarea este acel subiect care ne arată intersecția frumoasă a tradiționalului cu modernul, acel subiect care ne arată că tot ce-i vechi poate fi mereu de interes, că o necesitate poate avea atât de multe forme și povești și poate strânge în jurul ei atâtea păreri. Mâncarea nu este un bun dat, este un organism viu care naște și renaște atât de multe business-uri, profesii, specialiști, amatori și curioși.

Și cred că o astfel de privire 360 poate fi aplicată oricărui domeniu. Trebuie doar să vrei să-i găsești un nou unghi de abordare și de prezentare.

Nu vă pot lăsa fără o întrebare la care aștept răspuns: pe voi ce proiect din zona gastronomică v-a impresionat recent?