Piața globală a roboților colaborativi va înregistra o creștere importantă în următorii ani. Până în 2025, se estimează că investițiile în acest domeniu vor crește cu de mai mult de 20 de ori - de la 373 milioane la 12,3 miliarde de dolari.
Cota de piață este în creștere datorită cerințelor continue ale companiilor pentru automatizare și din cauza lipsei forței de muncă. Această tendință este ilustrată de analiza făcută de compania Markets and Markets.
Un robot colaborativ (cobot) este o soluție mai versatilă și mai flexibilă decât un robot industrial tradițional. Noua categorie de robotică a fost introdusă pentru prima dată în 2008 de Esben Østergaard, co-fondator al Universal Robots.
Østergaard a dorit să pună tehnologia bazată pe roboți la dispoziția tuturor companiilor, indiferent de mărimea acestora. Prin urmare, el a dezvoltat roboți mici, ușor de utilizat, flexibili și economici, cu care omul poate lucra în siguranță în imediata apropiere.
În zilele noastre, tot mai multe companii din întreaga lume folosesc roboți pentru a-și automatiza procesele de fabricație. Federația Internațională de Robotică (IFR) consideră că roboții colaborativi reprezintă una dintre cele mai importante tendințe tehnologice care vor forma piața în viitor.
De ce sunt atât de doriți coboții? Pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru care achiziționarea de roboți industriali tradiționali reprezintă o investiție prea mare, roboții colaborativi reprezintă o alternativă accesibilă.
În același timp, aceste dispozitive sunt mult mai ușor de utilizat și de integrat în procesele de lucru existente, fără a fi necesară renovarea costisitoare a halelor de producție. Siguranța muncii roboților colaborativi este crucială - permițându-le să lucreze în imediata apropiere a colegilor lor umani care se pot concentra pe activități mai creative.
”Roboții colaborativi reprezintă o soluție tot mai căutată pentru automatizarea industrială, în special din cauza prețului redus de achiziție, care îi face accesibili pentru întreprinderile mici și mijlocii. În plus, recuperarea investiției este foarte rapidă”, explică Pavel Bezucký, director de vânzări la Universal Robots pentru Europa Centrală și de Est.
Cotă de piață în creștere a coboților
În conformitate cu noua analiză a Markets and Markets, ”Piața roboților colaborativi după capacitatea de încărcare, aplicarea în industrie și geografie - Prognoza globală până în 2025”, este de așteptat ca tendința de creștere a pieței de roboți colaborativi să continue.
Potrivit datelor, dimensiunea pieței va crește de la 710 milioane dolari în 2018 la 12,3 miliarde de dolari până în 2025. În fiecare an, piața roboților colaborativi crește în medie cu 50,31%.
Analiștii atribuie această creștere uimitoare, în principal, avantajelor necontestate ale coboților, inclusiv, printre altele, prețurilor scăzute și amortizării rapide, care sunt deosebit de relevante pentru IMM-uri. Interesul ridicat în robotica colaborativă se datorează, de asemenea, gradului înalt de automatizare din toate industriile, care este direct legat de industria 4.0.
”Multe segmente industriale sunt interesate de coboți în acest moment, de la procesarea alimentelor până la managementul depozitelor și la producția industrială convențională. Coboții au o greutate redusă, sunt ușor de mutat, iar angajații îi pot programa cu ușurință pentru sarcina necesară”, spune Pavel Bezucký.
Situația actuală de pe piața forței de muncă este unul dintre factorii-cheie care motivează întreprinderile să găsească noi modalități de automatizare a producției și de optimizare a proceselor. Potrivit datelor INS, rata șomajului în România a fost de numai 3,3% în februarie 2019, însă piața se confruntă încă cu o lipsă de salariați, în special în întreprinderile mici și mijlocii. Astfel, coboții pot deveni un element important pentru a acoperi această deficiență.
Universal Robots a fost fondat în 2005 de către CTO-ul companiei, Esben Østergaard - Câștigătorul premiului Engelberger 2018, care a dorit să facă tehnologia bazată pe roboți accesibilă tuturor prin dezvoltarea unor roboți industriali flexibili, de dimensiuni mici, ușor de utilizat, cu un preț rezonabil și siguri de utilizat.
De la lansarea primului robot colaborativ (cobot), în 2008, compania a înregistrat o creștere considerabilă, coboții ușor de utilizat, fiind vânduți acum pe plan mondial.
Compania, care face parte din Teradyne Inc., are sediul în Odense, Danemarca, și are filiale și birouri regionale în Statele Unite, Germania, Franța, Spania, Italia, Republica Cehă, Polonia, Turcia, China, India, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Mexic. În 2018, Universal Robots a avut un venit de 237 milioane de dolari.