Vlad Andriescu
Am început acum două zile să citesc o carte scrisă de jurnalista Anne Applebaum numită „Amurgul democrației” (Twilight of Democracy) în care analizează modul în care democrațiile europene au tendința în ultimii ani de a trece de la o viziune liberală și deschisă către nou la o formă de tradiționalism combinat cu naționalism și limitarea drepturilor. Un risc ce poate veni și peste noi oricând. Exemplele sunt la îndemână. Polonia e un stat care era un exemplu de far călăuzitor al Estului Europei și care a devenit un exemplu negativ. Ungaria la fel. Despre Rusia nu mai vorbim, acolo e mai greu să spui că a existat vreodată o tendință liberală. Dar erau niște semne.
România este astăzi într-o poziție privilegiată. Putem să ne plângem despre cum nu ne-am atins măreția, dar am fost oare noi măreți vreodată sau e doar o impresie pe care o trăim despre trecut? Am putut noi să fim cu totul autonomi față de cei din jur? Vrem să fim o țară care să nu aibă legătură cu ceilalți? România e astăzi într-o poziție mai bună ca niciodată, cu toate problemele ei. Vreme de 32 de ani mediul de business s-a dezvoltat, din ceața tranziției s-au născut chiar și extrem de mulți antreprenori corecți, țara arată mai bine ca acum 20 de ani, iar direcția noastră europeană ne oferă un statut important la nivel geostrategic. Poate că mai sunt unii care visează la sloganuri ca „prin noi înșine”, dar prin noi înșine nu am fi mai buni ca acum. Am reușit în 32 de ani să evităm extremismul, deși începem să dansăm cu el periculos în lumea politică. Am reușit să evităm tradiționalismul, ba chiar am refuzat și un referendum despre limitarea conceptului de familie. Suntem bine.
Și mă întorc la cartea lui Anne Applebaum, unde povestește cum prietenii ei de-o viață s-au transformat. Cum farurile liberalismului s-au stins și a apărut în schimb negura conspirației și a autoritarismului. Rețelele sociale au permis ca aceste flageluri să se extindă ușor. Nereușita într-o societate capitalistă a fost pusă de unii pe seama altora și vina s-a dus în străinătate.
Anne Applebaum povestește în cartea sa cum reprezentanții elitelor anilor 90, care au ales astăzi calea conservatorismului, cred că „astăzi e umilitor să fi fost doar imitatorii democrațiilor vestice, în loc să fie fondatorii unui proiect original al lor”. Cu toate acestea, cei care critică democrația vestică nu știu să pună ceva mai bun în loc. Istoria ne învață.
Cu toate acestea, scrie Applebaum, coeziunea unei societăți poate fi o anomalie. „Unitatea e o anomalie. Polarizarea e normală. Scepticismul despre democrația liberală e la fel de normal. Iar atracția spre autoritarism este etern”. Într-adevăr. În vremuri grele, dăm vina pe alții, ne gândim că o mână de fier ar face lucrurile mai bune. Mai organizate. Ne pierdem în haosul libertății și uneori vrem să fim ghidați de o voce superioară. Uitând că atunci când puterea se duce în mâna unui număr limitat de oameni ea corupe.
Oamenii aceștia se uită spre trecut. „Ei sunt creatorii de mituri, arhitecții trecutului, constructorii de monumente și fondatorii partidelor naționaliste”.
„Nu sunt interesați într-un trecut nuanțat, într-o lume unde liderii mari erau oameni cu greșeli, în care marile victorii militare au lăsat efecte adverse letale. Nu se gândesc că trecutul avea dezavantajele sale. Vor versiunea de desene animate a istoriei. Și vor să trăiască în această bandă desenată acum. Nu vor să impersoneze trecutul pentru că-i amuză, ci pentru că ei cred că se pot comporta ca înaintașii lor, fără ironie”, mai spune Applebaum.
Așadar, astăzi suntem, din punctul meu de vedere într-un moment de cotitură. În cel mai bun moment al democrației atracția dictaturii e puternică. Pentru că democrația nu poate fi perfectă, din acest motiv Constituția Statelor Unite vorbește despre formularea „cea mai perfectă uniune posibilă”. Pentru că absolutul nu e de atins, dar democrația e cel mai bun mod cu probleme pe care l-am găsit. Iar atunci când societatea merge bine, mișcarea browniană e puternică, unii oameni sunt lăsați în spate, se produc erori, există inechități sociale. Și în loc să le analizăm și să le rezolvăm, tindem să căutăm o figură paternă sau maternă care să ne îndrume. „Să se facă”.
Suntem în cea mai bună perioadă, deși nu e perfectă. Afacerile pot funcționa. Libertatea de gândire există și e supremă. Putem critica, putem înjura, putem fi de acord sau nu cu cineva. Putem propune alternative. E important să nu uităm acest lucru.
Și chiar dacă, așa cum eu la 33 de ani nu mai sunt tânărul visător de la 18 ani, e bine totuși să nu uităm că eșecul sau succesul nostru personal vine dintr-un mix de factori. Și nimeni „de sus” nu ne va rezolva probleme ca prin miracol.
