Pe 4 septembrie, de la ora 18:00, Azuma Beach devine epicentrul unei întâlniri între viziune și execuție. Cinci fondatori cu idei validate sau în curs de validare au la dispoziție doar șapte minute fiecare pentru a-și transmite esența viziunii. Urmează întrebări rapide din public (5 minute/pitch), menite să provoace și să clarifice. Dar adevărata magie este creată la mesele de matchmaking în care participanții discută față în față cu fondatorii care le-au captat interesul, iar seara se va încheia cu o sesiune de networking.

Un eveniment dedicat celor care vor să facă business

Publicul-țintă este format din fondatori cu idei validate sau în curs de validare, oameni tehnici și designeri de produs gata să susțină proiecte cu potențial, mentori și investitori interesați să descopere talente locale și perspective fresh.

Evenimentul va avea lor pe 4 septembrie, începând ora 18:00 la Azuma Beach, iar cei interesați trebuie să completeze acest formular de înscriere.

„CO-FOUND ME este primul eveniment de acest tip care se organizează în colaborare între cele mai relevante structuri care susțin startup-urile din regiune și deschide un adevarat maraton al inovării care se va întâmpla pe tot parcursul lunii septembrie la Constanța. Un festival al inovării cu oameni de calitate, pentru oameni si comunitatea din regiune”, a declarat Costin Sorici, director al Centrului de Transfer Tehnologic al UOC și inițiator al festivalului Constanța InnoVibe.

„Facem acest eveniment pentru că ne dorim să sprijinim fondatorii la început de drum în acest proces“, a declarat Cristian-George Farauanu, cofondator al comunității Start-up CT.

„CO-FOUND ME e o invitație deschisă pentru oricine vrea să se implice într-un startup, indiferent de rol, și mai ales pentru cei care vor să-și găsească echipa potrivită”, spune Teodora Moraru, cofondator al comunității Ambasada.

Acest eveniment face parte din festivalul de inovare care are loc de-a lungul lunii septembrie denumit Constanța InnoVibe, proiect inițiat de CITYINNOHUB, Hubul European de Inovație Digitală din regiunea Sud-Est, alături de Centrul de Transfer de Tehnologie și Ovidius Innovation Centre și de partenerii strategici. Festivalul reflectă viziunea unei comunități unite în jurul inovației, educației și colaborării.