Cele mai importante informații și articole de pe start-up.ro din această săptămână
- Competiție pentru startup-uri - Orange Network API Challenge - află cum te înscrii
- Startup-ul Databricks creat de românii Ion Stoica și Matei Zaharia a ajuns la evaluare de 100 de miliarde de dolari
- Doru Șupeală vine la evenimentul Mind your business pe 30 septembrie
- Ana Consulea, Zelateria - lecții de leadership învățate în HoReCa
- OVES Enterprise dezvoltă software pentru drone și se extinde pe piața americană
- PressPay: soluția alternativă pentru finanțarea presei independente din România
- Tudor Stanciu - avocatul care a influențat ecosistemul de startup-uri din România
- Google Pixel 10 vs Google Pixel 9 - care sunt diferențele?
- Google Pixel 10 vs Google Pixel 10 Pro - care e telefonul de dorit?
- Review Huawei MatePad 11.5 PaperMatte - tabletă pentru facultate sau școală
- Chestionarul despre Antreprenoriat Feminin - completează-l aici
- 6 programe dedicate startup-urilor la How to Web
- Gamescom 2025 - cele mai importante lansări de jocuri de anul acesta
- SpotitEarly - startup-ul care folosește câini pentru depistarea cancerului mamar
- Cum dezvolți un startup de industrial tech în România - exemplul KFactory
- Record de runde în scădere în investițiile în startup-uri
- Anthropic îi oferă posibilitatea lui Claude să închidă conversații când se simte „abuzat”
- Romeo Mann, speaker la How to Web - epoca creșterii cu orice preț a startup-urilor s-a încheiat
- De ce inovația nu înseamnă invenție? În dialog cu antreprenorul și investitorul MIhai Guran
- Plușuri cu inteligență artificială. Atât.
Nu putem acoperi toate știrile din domeniu, nici nu ne propunem.
Din acest motiv, vă oferim un nou format, mai simplu, mai eficient, care se întoarce la originile jurnalismului: știrea de coloană.
Coloana #45 - alte informații din business, trenduri și inovație pe care trebuie să le știi
Addiko Bank, o nouă bancă în România
Addiko Group, un grup bancar specializat în oferirea de servicii pentru consumatori și IMM-uri, cu operațiuni în Europa Centrală și de Sud-Est, a anunțat intrarea sa strategică pe piața din România, contribuind la intensificarea competiției în sectorul bancar digital aflat într-o creștere accelerată. În baza regimului de „passporting” al licenței bancare din Uniunea Europeană prin subsidiara din Slovenia, Addiko Bank d.d., debutează pe piața locală cu credite 100% online, oferite rapid și cu un grad ridicat de comoditate, gândite pentru ritmul de viață al clientului modern.
Addiko Bank își propune să își extindă strategic portofoliul de produse disponibile în aplicație, adaptându-se permanent la feedbackul clienților și la evoluția pieței. În acest sens, banca are inițiative pentru identificarea și lansarea următoarelor noi produse digitale, vizând atât segmentul de retail, cât și pe cel al IMM-urilor și explorează parteneriate de distribuție care să sprijine accelerarea creșterii businessului de credite în România.
Ana Opriță, Dorin Boerescu | 2Performant | "Ne pregătim de o majorare de capital de 6,25 de milioane de lei și extindere internațională"
40% din angajații din România vor mai mult timp liber
6 români din 10 își doresc mai mult sprijin din partea angajatorului pentru a se dezvolta mai mult pe plan profesional și personal. Peste 50% dintre angajați vor mai multe beneficii.
Într-o perioadă dominată de tensiuni sociale și economice, cei mai mulți angajați din România vor să evolueze mai mult și mai repede atât pe plan profesional, cât și în cel personal. Astfel, aproape 60% dintre ei consideră că angajatorii ar putea face mai multe eforturi pentru a le susține dezvoltarea, potrivit unui sondaj Genesis Property realizat în prima jumătate a anului, pe un eșantion de 1.012 respondenți la nivel național.
Peste 40% dintre angajați susțin că angajatorul ar trebui să ofere mai mult timp liber, pentru a sprijini mai bine evoluția personală a oamenilor, iar aproape o treime consideră că ar trebui să aibă acces la servicii fără o legătură directă cu jobul, cum ar fi masaj sau psihoterapie.
În plus, mai mult de 80% dintre angajați au subliniat că biroul este important sau foarte important în procesul de evoluție profesională, un semn clar că spațiile de lucru rămân esențiale în ochii oamenilor. Și asta în contextul în care peste două treimi dintre angajați spun că jobul lor este suficient de motivant, dar cea mai mare parte atrage atenția că este loc și de mai bine.
Doar 26% din organizațiile guvernamentale au integrat inteligența artificială
Organizațiile guvernamentale și din sectorul public conștientizează rolul esențial al datelor și al inteligenței artificiale, însă se menține un decalaj semnificativ de implementare, potrivit recentului studiu realizat de EY în rândul a aproape 500 de funcționari guvernamentali de rang înalt.
Deși 64% dintre respondenți admit că adoptarea inteligenței artificiale ar putea conduce la economii substanțiale și 63% cunosc potențialul acesteia de a îmbunătăți prestarea de servicii, realitatea arată că doar 26% au integrat inteligența artificială la nivelul întregii organizații și doar 12% dintre cei chestionați au adoptat soluții de inteligență artificială generativă.
Aceste rezultate evidențiază necesitatea unor măsuri ferme din partea guvernelor pentru a reduce acest decalaj, 58% dintre respondenți pledând pentru accelerarea adoptării tehnologiei datelor și a inteligenței artificiale în organizațiile din sectorul public.
Cercetarea a identificat o categorie a pionierilor, organizații care sunt semnificativ mai avansate decât celelalte organizații nu doar în ceea ce privește progresele făcute în implementare, ci și abordarea strategică. Primele 20% dintre organizațiile respondente, clasificate drept pionieri, sunt mai avansate în implementarea soluțiilor digitale. Restul de 80% dintre respondenți sunt clasificați ca organizații din eșalonul secund.
Mastercard colaborează cu Ghiseul.ro pentru atragerea de noi utilizatori
Mastercard cooperează cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) pentru extinderea și diversificarea utilizării platformei Ghiseul.ro, cu scopul de a accelera digitalizarea serviciilor publice din România. Platforma va beneficia de o serie de recomandări personalizate dezvoltate de Mastercard, bazate pe date tranzacționale anonimizate și agregate și cercetare de piață, menite să îmbunătățească experiența utilizatorilor și să crească gradul de adopție la nivel național.
La începutul lunii august 2025, platforma înregistra 2,68 milioane de utilizatori activi, care au realizat peste 3,8 milioane de tranzacții, în valoare totală de 4,9 miliarde de lei.
Mastercard a contribuit cu expertiză analitică avansată, date tranzacționale anonimizate și agregate proprii și o cercetare complexă, cantitativă și calitativă, pentru a identifica barierele, motivațiile și așteptările utilizatorilor platformei. Pe baza acestor date, au fost formulate recomandări concrete pentru atragerea de noi utilizatori, diversificarea serviciilor oferite și dezvoltarea unor strategii de comunicare personalizate pentru segmentele-cheie de utilizatori precum familii, profesioniști, expați și IMM-uri.
PayPoint ajunge la 26.000 de terminale pe piața din România
PayPoint România aniversează 17 ani de activitate și marchează un nou reper în evoluția modelului său de business pe piața locală, operând peste 26.000 de terminale de plată asistate POS la nivel național. În ultimii patru ani, sub conducerea lui Utku Ogrendil, compania a trecut printr-o transformare majoră a modelului de business, evoluând dintr-un facilitator de plăți de facturi (billpayment facilitator) într-un facilitator cu acoperire națională pentru o gamă extinsă de plăți și servicii (payment facilitator).
În aceeași perioadă, portofoliul de parteneri s-a extins cu 24%, facilitând accesul la soluții moderne și diverse pentru un număr tot mai mare de comercianți și clienți. Acest avans a generat, la rândul său, o creștere spectaculoasă a volumului de tranzacții procesate. În prezent, prin rețeaua PayPoint sunt efectuate lunar peste 9 milioane de tranzacții de plăți și servicii.