Subiectele săptămânii pe start-up.ro
- Dr. Cristian Cristea, cofondator PET STUFF: ”Cifrele se refac. Oamenii nu.”
- Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”lângă un partener de încredere, o idee e suficientă cât să spui DA”
- Industria IT își temperează creșterea din cauza măsurilor fiscale
- .lumen primește o nouă investiție din partea EIT Urban Mobility
- Topul investitorilor în startup-uri din Europa. Luciana Lixandru (Sequoia) și Dan Lupu (Early Bird) între primii 25
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială, printre proiectele acceptate la acceleratorul NATO DIANA. Lista completă a celor 150 de selectați
- Startup-ul Pryzm, cofondat de David Istrati, 12,2 mil. de $ investiție. Compania fondată de foști angajați Palantir folosește AI pentru achiziții de stat în SUA
- Tura de Duminică: comunitatea oamenilor care nu se simt singuri se construiește la pas
- Aneli Capital: fond lituanian de 35 mil. € care vizează startup-uri din țările Baltice și CEE
- Programul Fortis: apel deschis pentru proiecte în valoare de 250.000 de euro
- Dronamics, startup-ul bulgar care transformă transportul de marfă pe distanțe mari
După ce ați văzut ce materiale am publicat recent, mai jos sunt câteva informații pe care nu le-am publicat integral în această săptămână, dar facem un rezumat al acestora la final de săptămână, sub forma unor informații pe scurt. Sau cum era în trecut, în ziare, ca o știre de coloană.
Ionuț Pătrăhău (ex-SeedBlink) se alătură Raiffeisen Bank - Diviziei IMM
Începând cu luna ianuarie 2026, Ionuț Pătrăhău se alătură Directoratului Raiffeisen Bank România în calitate de Vicepreședinte, responsabil pentru direcția strategică și operațională a noii divizii IMM, la nivel național, după obținerea aprobării BNR.
Raiffeisen Bank a anunțat anul acesta crearea unei Divizii IMM care va gestiona relația și serviciile oferite segmentului de clienți format din întreprinderi mici și mijlocii, un pilon esențial al economiei.
Cu o experiență de peste 20 ani în domeniul financiar-bancar, Ionuț Pătrăhău se remarcă printr-un mindset antreprenorial autentic și expertiză solidă în management financiar, dar și multiple realizări în calitate de antreprenor. De curând, Ionuț a acceptat provocarea de a împărtăși din expertiza sa în calitate de profesor, completând astfel aria sa de expertiză și cu o implicare activă în mediul academic, contribuind la formarea noii generații de profesioniști.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială, printre proiectele acceptate la acceleratorul NATO DIANA. Lista completă a celor 150 de selectați
Doar 8% din companiile europene folosesc tehnologii de inteligență artificială
Devhd, prima companie din România specializată pe platforma ServiceNow, și exccon AG, firmă europeană de consultanță în servicii digitale, au implementat prima fază a soluției Workplace Service Delivery (WSD) pentru un client global din industria serviciilor financiare, cu peste 40.000 de angajați, distribuiți în mai multe locații.
Prima fază a soluției Workplace Service Delivery — dedicată Case Management — a fost implementată cu succes, atingând o rată de adopție de 80% pentru crearea de cereri prin Employee Center, încă din prima lună de la lansare. Acest rezultat a simplificat procesarea solicitărilor, a redus semnificativ sarcinile manuale și a oferit o vizibilitate completă asupra operațiunilor de workplace.
La nivel european, proiectele de acest tip se aliniază unei tendințe puternice de accelerare a digitalizării. Conform Eurostat – 74% dintre companiile din Uniunea Europeană au atins un nivel de bază de intensitate digitală, însă doar 8% utilizează tehnologii de inteligență artificială și doar o treime dintre IMM-uri derulează programe coerente de transformare digitală.
3 milioane de descărcări pentru aplicația 24pay
Aplicația 24pay a depășit pragul de 3 milioane de descărcări în luna decembrie 2025, confirmând astfel popularitatea și utilitatea serviciilor și produselor din portofoliu. Rezultate notabile au fost înregistrate și în 2024, când numărul de plăți realizate prin aplicație a ajuns la peste 16,7 milioane de operațiuni, cu o valoare totală de peste 123 de milioane de lei - în creștere cu aproape 30% față de anul precedent. Tendința de creștere accelerată se menține și la finalul anului 2025, susținând obiectivele de dezvoltare pentru anul următor.
Topul investitorilor în startup-uri din Europa. Luciana Lixandru (Sequoia) și Dan Lupu (Early Bird) între primii 25
Serviciile din segmentul transportului se mențin în topul celor mai accesate de utilizatori. În ce privește plata transportului public, Bucureștiul conduce clasamentul, Capitala fiind printre primele orașe integrate, unde serviciul s-a bucurat de o adopție rapidă în special în rândul studenților.
Chatbot cu AI care finalizează plățile în ecommerce
MerchantPro, platforma SaaS de eCommerce folosită de peste 2.000 de magazine online din România, anunță împreună cu NETOPIA Payments lansarea soluției AI Checkout cu One Click Payment, deschizând drumul către plățile agentice în comerțul digital local. Integrarea permite comercianților din ecosistemul MerchantPro să activeze plata one click cu cardul salvat în doar câteva minute, direct din platformă, iar clienții pot finaliza comanda instant, inclusiv direct din conversația cu chatbotul AI dezvoltat de MerchantPro. Astfel, magazinele online care folosesc MerchantPro au acces rapid la o tehnologie până acum rezervată jucătorilor mari și implementărilor custom, marcând un pas important în democratizarea accesului la plata simplificată prin One Click Payment.
Noua funcționalitate completează structura de automatizare și AI deja prezentă în platformă, pe care MerchantPro s-a concentrat în ultimii 2 ani, cu investiții de peste 1 milion de euro.
Chatbotul inteligent al platformei poate ghida utilizatorul în alegerea produselor, retur, poate răspunde instant la întrebări și poate iniția comanda, pe care acum o poate inclusiv finaliza, dacă există un card tokenizat. Această continuitate între interacțiunea conversațională și plata efectivă marchează un model în care agentul AI devine parte integrantă din procesul de achiziție, nu doar un instrument de suport.
Cargus extinde rețeaua Ship&Go în Carrefour
Cargus extinde accelerat rețeaua națională de puncte de ridicare și livrare (out-of-home), printr-un nou parteneriat strategic cu Carrefour România, unul dintre cei mai mari retaileri din țară. Peste 150 de magazine Carrefour - hipermarketuri, supermarketuri și magazine Express - devin puncte Cargus SHIP & GO până la finalul anului, urmând ca alte 250-300 de locații să fie activate în 2026. Astfel, rețeaua totală Carrefour-Cargus va ajunge la aproape 450 de puncte.
Cargus SHIP & GO este soluția modernă de livrare out-of-home a companiei, creată pentru a le permite clienților să ridice sau să trimită colete din locurile pe care le frecventează zi de zi - rapid, simplu și aproape de casă. Extinderea rețelei face parte din strategia Cargus de accelerare a serviciilor out-of-home, unul dintre pilonii principali de creștere în următorii ani.
Vârful comerțului online din România - 12 noiembrie
Perioada de maximă încărcare în eCommerce a început anul acesta mai devreme, arată cea mai recentă analiză Packeta România, platformă digitală globală pentru comerțul online și parte a Packeta Group, companie de tehnologie și logistică cu prezență extinsă în Europa.
Nivelul maxim al comenzilor a fost înregistrat pe 12 noiembrie, cu mai bine de o lună înainte față de vârful din 2024, atins pe 16 decembrie. Volumul procesat a depășit cu peste 70% nivelul atins anul trecut, stabilind un record pentru această perioadă.
România rămâne o piață de destinație dominantă pentru livrările internaționale din rețeaua Packeta, cu o pondere de circa 95% a expedierilor provenind din alte state europene. Germania, Polonia și Cehia sunt piețe cu o tradiție puternică în achizițiile online și în campaniile comerciale extinse ale finalului de an.
1 miliard de euro, portofoliu de finanțări pentru BCR Leasing
BCR Leasing, unul dintre liderii pieței de leasing financiar din România, anunță depășirea pragului de 1 miliard de euro portofoliu de finanțări, un rezultat excepțional pentru piața de leasing financiar autohtonă. Această performanță consolidează poziția companiei ca unul dintre cei mai relevanți jucători în finanțarea economiei reale și evidențiază eficiența unei strategii bazate pe creștere organică, inovație și digitalizare accelerată.
Finanțările pentru echipamente care înglobează tehnologii de ultimă generație, din diverse industrii, reprezintă 30,5% din totalul portofoliului, ajungând la 310 milioane EUR și confirmând angajamentul BCR Leasing pentru dezvoltarea unei economii competitive.