Deși femtech-ul a venit cu o promisiune de a ajuta femeile să-și monitorizeze sănătatea, industria a avut un moment de cotitură în trecutul apropiat.
În câteva episoade recente, investigații și studii au scos la iveală că aplicații de monitorizare a sănătății reproductive ofereau datele colectate unor terți, precum Meta, pentru scopuri comerciale. Și asta fără acordul utilizatoarelor.
De unde a pornit atenția către datele de privacy din femtech?
Femtech-ul, în plină dezvoltare, are și câteva implicații care trebuie adresate și corectate de fondatori, dacă vor să ofere soluții pe care clientele lor să le poată folosi în deplină siguranță.
Mai exact, politicile de siguranță a datelor colectate de astfel de aplicații, care au ajuns un adevărat subiect de dezbatere odată cu interzicerea avortului în anumite state americane. Aici s-a creat prăpastia de neîncredere între aplicații și utilizatoarele lor.
Acela a fost momentul în care mai mulți specialiști în confidențialitate le recomandau femeilor să-și șteargă toate aplicațiile de monitorizare a ciclului menstrual, și asta pentru că erau îngrijorați de faptul că datele din aplicații ar putea fi folosite pentru a urmări penal pe oricine dorește să întrerupă o sarcină.
Contextul îngrijorării vinde de la derogarea unei decizii care a existat încă din 1973, Roe versus Wade, prin care fiecare stat din SUA are acum puterea să permită, să interzică sau să limiteze avortul în funcție de evoluția sarcinii.
În prezent, 19 state interzic avortul sau restricționează procedura, de când Curtea Supremă a anulat decizia în 2022. New York Times monitorizează în timp real statele și decizia fiecăruia, informații pe care le adaugă în harta actualizată de aici.
În acest moment de regres istoric, femeile s-au temut că, într-un proces în statele în care avortul era ilegal, datele lor din aplicațiile de monitorizare a sănătății ar putea fi folosite ca probă. Erau totuși date care ofereau o privire de ansamblu asupra corpului lor și care informau și cu privire la o sarcină, dar și la întreruperea acesteia.
Care au fost conflictele alăturate anumitor startup-uri de femtech și cum au fost soluționate?
Teama de a folosi aplicațiile de monitorizare a ciclului, a ovulației sau chiar a sarcinii, a venit pe fondul unor probleme de privacy pre-existente, astfel că teama utilizatoarelor nu era nefondată.
Dar chiar era o problemă de siguranță a datelor? Da, atât în SUA, cât și pe teritoriu european.
Un studiu din 2022, realizat de ORCHA, the Organisation for the Review of Care and Health Apps, a analizat politicile de protecție a datelor a 25 de astfel de aplicații. Iar de aici a reieșit că 84% dintre aceste aplicații de monitorizare permiteau distribuirea datelor sensibile în afara celor implicați în dezvoltarea soluției, cu terți.
68% dintre aceștia ofereau datele în scopuri de marketing, 40% pentru cercetate și 40% pentru îmbunătățirea experienței în aplicația respectivă.
Un alt studiu, mai recent, a dezvăluit alte aspecte de neprotejare a datelor personale și intime colectate de aplicațiile de femtech.
- 35% dintre aplicații au susținut că nu distribuie date personale cu terțe părți în secțiunile lor privind siguranța datelor, dar au contrazis această declarație în politicile lor de confidențialitate, unde au menționat un anumit nivel de distribuire către terți
- 50% au oferit asigurări explicite că datele de sănătate ale utilizatoarelor nu vor fi distribuite către agenții de publicitate, dar au fost ambigue dacă acestea includ și datele colectate prin utilizarea aplicației
- 45% dintre politicile de confidențialitate ale acestor aplicații au subliniat o lipsă de responsabilitate pentru practicile oricăror terți, în ciuda faptului că au pretins că le verifică
Înainte de aceste studii, au mai fost scandaluri pe teme de protecție a datelor în urma unei investigații Wall Street Journal, dar și a unor organizații, din care reieșea că datele utilizatoarelor ajungeau pe mâna Facebook (actual Meta), ca să le poată recomanda produse dacă plănuiau să aibă un copil sau aveau diverse probleme de fertilitate.
În 2020, Activision Blizzard, o companie de jocuri video, își încuraja angajații să folosească aplicații de planificare familială. Aceste aplicații au dat apoi datele colectate despre angajați companiei, ca aceasta să poată urmări câte dintre angajate încercau să rămână însărcinate. (sursă)
Odată cu discuția despre legalitatea unui avort în SUA și pericolul de a monitoriza sănătatea reproductivă, femeile au înțeles și cealaltă față a tehnologiei și au început să acorde mai multă atenție ce date oferă și cui.
Cum protejezi date sensibile
După aceste episoade, aplicații cu milioane de utilizatoare, cum este și Flo, și-au actualizat politica de confidențialitate și au integrat și funcția de ”modul anonim” (sursă, pag. 16). Deși poziția companiei a fost și este fermă pe poziția: ”nu am încălcat nicio regulă de privacy”, așa cum au menționat și în declarația de aici.
Dar cel mai recent studiu scoate la iveală aspecte de sensibilitate a datelor, problemă care persistă în cazul a 20 dintre cele mai populare aplicații de femtech disponibile în magazinele Google Play din Marea Britanie și SUA – care sunt utilizate de sute de milioane de femei.
Într-un articol The Guardian, un director al ONG-ului Fight for Future, menționează că cea mai bună modalitate de a proteja datele sensibile este să folosești doar aplicații care stochează date local și nu în cloud.
O astfel de aplicație este și cea lansată de o antreprenoare femtech, Anna Hall, care a lansat aplicația Embody în 2024, cu promisiunea că nu va distribui datele introduse în aplicația. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: pentru că nu le are. Datele din Embody sunt stocate local, pe telefonul utilizatorilor, așa că datele le aparțin în întregime.
După lansarea din august 2024, Embody a avut 45.000 de utilizatoare Embody, cu o creștere rapidă după ziua alegerilor din SUA.
Datele din aplicații care monitorizează sănătatea femeii sunt informații sensibile, care pot afecta prin distribuirea lor neautorizată încrederea utilizatoarelor în tehnologia folosită în medicină.
Motivele pentru care femtech-ul trebuie să-și reconsolideze poziția, încrederea și integritatea le vom aborda într-un nou material, în care un specialsit în siguranța datelor ne explică de ce privacy-ul este important când vorbim de acest sector.