Cum în spatele fiecărui proiect de succes stă o poveste pe măsură, Vlad Temian, CTO și cofondator al QED, ne împărtășește povestea lui.
De la tehnologii blockchain la web3, QED este o companie de dezvoltare software din Timișoara care a luat naștere într-un mediu plin de inovație și colaborare. Povestea lor începe cu o întâlnire la Cowork Timișoara.
"Ne-am cunoscut treptat, organic. Pe Marius l-am întâlnit în 2018 când, împreună cu alți prieteni, lucram într-un birou mai improvizat. Ne-a plăcut ideea de coworking si de a întalni oameni diverși, dar cu interese comune. Așa că, după o scurtă perioadă, ne-am mutat la Cowork Timisoara, unde am cunoscut-o și pe Ioana."
Atmosfera creativă de la Cowork Timișoara i-a adus pe aceeași lungime de undă. "Lucram din același birou și ne-am înțeles foarte bine," mărturisește Vlad. "Toată lumea lucra de la distanță pentru companii din afara țării și cochetam cu ideea de a începe ceva pe cont propriu."
Cu sprijinul comunității și inspirația oferite de Cowork Timișoara, drumul către succes pentru QED a fost pavat cu inovație și colaborare.
Am stat de vorbă cu Vlad Temian și iată cele mai importante sfaturi pe care ni le-a dat:
Cum a luat naștere QED la Cowork Timișoara
1. Ce te-a inspirat să începi acest proiect la Cowork Timișoara?
Mediul are un impact major în comportamentul uman. Fiind înconjurat de oameni diferiți, unii liberi profesioniști, alții începând startup-uri și având acces la multe evenimente legate de startup-uri, e inevitabil să nu cochetezi cu ideea de a începe un business, de a risca și a vedea o altă perspectivă.
2. Care a fost momentul cel mai memorabil sau dificil în parcursul vostru în dezvoltarea acestui proiect?
În contextul Cowork Timișoara, pe cât de faină și aglomerată a fost perioada, pe atât de importantă a fost plecarea noastră și separarea de cultura de startup/ liberi profesioniști. Pentru mine a fost memorabilă și dificilă pentru că până atunci totul era familiar, lucram împreună cu niște oameni faini, spațiul primitor, ne ajutam între noi cu orice. Dar din momentul când am plecat, am simțit 100% că suntem pe cont propriu și chiar ne descurcam.
3. Cum vedeți că această experiență la Cowork Timișoara v-a influențat parcursul personal și profesional?
Prin și cu ajutorul Cowork Timisoara am cunoscut o grămadă de oameni cu care încă mai țin legătura. Mulți mi-au devenit prieteni buni. Toate te formează și te influențează într-un fel.
4. Care este cel mai mare obstacol pe care l-ați întâmpinat în construirea afacerii voastre și cum ați depășit acest obstacol?
Au fost multe momente dificile și memorabile în toată călătoria asta, dar nu îmi aduc aminte de un obstacol. Sunt multe lucruri pe care le înveți din mers, pe care și dacă ți le spune cineva tot nu le înțelegi 100% decât dacă treci prin ele.
Chiar cu mare drag încurajez pe oricine să înceapă orice afacere pentru că te pune în multe situații dificile, dar foarte rar imposibile. Și dacă sunt obstacole, dacă te uiți atent la ele, cu calm și răbdare, sigur le poți trece. Dacă nu, le ocolești.
5. Ce sfat ați avea pentru cei care doresc să înceapă propria afacere sau proiect într-un spațiu de coworking?
Fii curios, consecvent și muncește. Să ai propria afacere nu e cu nimic mai deosebit decât cu ceea ce faci acum. E doar muncă și perseverență. Problemele vor apărea, dar într-un spațiu de coworking ai oameni care te pot ajuta. De la sfaturi contabile, design, business, până la programatori.
Planurile lor pentru viitor includ continuarea oferirii serviciilor pe piața Web3 și lucrează la dezvoltarea primelor lor produse. Vara aceasta, se pregătesc să lanseze prima colecție de NFT-uri și un joc multiplayer numit "SenSei".
6. Ce îi motivează să continue și să își dezvolte proiectul în viitor?
E fun. Ne-am strâns o mână de oameni cărora le place sa construiască lucruri împreună și asta cred că e cea mai mare motivație.
Ne-am întâlnit într-un loc în care erau oameni diverși și fiecare construia câte ceva, din plăcere. Noi am păstrat acea cultură și o încurajăm și la QED.
Pentru a descoperi mai multe despre QED și pasiunea lor pentru inovație, vă invităm să îi urmăriți pe rețelele de socializare și să explorați detaliile de pe site-ul lor.