Lectură de 6 min

Cristi Bârlădeanu, Thinkout | De la servicii la produs IT cu 90% feedback negativ în primul an

Abonează-te pe  
Cristi Bârlădeanu a început ca antreprenor prin a dezvolta servicii IT, dar a pivotat înspre a crea produse. ThinkOut este o unealtă de decizii financiare pentru companii care a pornit în 2015 și a crescut treptat. Cristi a ales o creștere mai lentă și mai sănătoasă. Primul an a fost dificil pentru că, după cum spune, a fost un șoc în echipă trecerea de la servicii la produse. Thinkout a ajuns astăzi la aproape un milion de euro pe an.

Tools4Startups

Ai o firmă nouă aflată în primul an de la înființare? Activează oferte exclusive de la partenerii de încredere ai antreprenorilor din România și pune startup-ul în mișcare.

Verifică aici

Cristi Bârlădeanu e dublu fondator. În 2015 a pornit Thinkout dintr-o nevoie personală, să aibă o unealtă tehnologică care să ajute antreprenorii cu cash flow-ul, una dintre cele mai mari suferințe pe care le au. Și motivul pentru care multe afaceri se închid. De aproape un an a decis să mai lanseze un produs, inspirat de o pasiune personală, List, o aplicație de colecții.

"Thinkout a pornit ca o unealtă de cash flow management pentru IMM-uri și a evoluat într-un program de decizii financiare pentru toți cei care construiesc afaceri. List e o aplicație de management de colecții, fie că vorbim de cărți, filme sau viniluri", spune Cristi Bârlădeanu.

Practic, Thinkout ajută companiile să organizeze finanțele cu mai multă ușurință și să identifice dacă, în funcție de activitatea firmei, ar putea apărea probleme de cash flow care să blocheze activitatea. Produsul a pornit efectiv din experiența lui Cristi, care folosea Exceluri și foarte multe formule. Treptat, cu ajutorul feedback-ului de la clienți, Thinkout a devenit o unealtă de predicții, bugetare și scenarii.

Thinkout va ajunge în 2025 înspre cifra de un milion de euro cifră de afaceri, dar în următorii doi ani Cristi Bârlădeanu țintește să depășească această cifră. List e în perioada de creștere, cu câteva sute de utilizatori și un plan de evoluție.


Stai alături de noi - în curând vom publica interviul video integral, un experiment pentru a oferi nu doar varianta editată, ci și cea pentru cei care vor să vadă tot dialogul. Căci în spatele oricărui material de presă, mai ales unul video, stau cut-uri și alegeri editoriale. Pentru cei care vor dori să vadă integral, în următoarele zile vom publica interviul complet.


Alegi sau nu creșterea organică și nu explozivă?

Produsele tehnologice creează așteptarea de creștere rapidă, de accelerare și explozie. Cu toate acestea, Thinkout a crescut încet și sănătos, cu doar câteva investiții de la investitori de tip angel.

"Nu am avut un traction exploziv pe care și l-ar dori fondurile de venture capital. De asemenea, ne-am dorit ca cei care investesc să aibă legătură cu ceea ce facem și să fie o relație personală", spune Cristi.

De ce nu a crescut așa rapid Thinkout? Dincolo de schimbările din piață care s-au petrecut într-un alt ritm decât și-ar fi dorit, mai specific protocoalele de open banking, Cristi spune că a supraestimat gradul de afinitate pentru unelte digitale al antreprenorilor care au IMM-urilor.

Pentru următorii ani, pentru a trece de nivelul de 1 milion de euro vor să se extindă în Statele Unite și Australia cu produsul lor.

Diferențe antreprenoriale între lansarea unui produs B2B și unul B2C

Se spune în antreprenoriat că nu e bine să te extinzi cu mai multe afaceri în același timp dacă vrei să dezvolți un startup. Cu toate acestea, Cristi a decis să lanseze acum aproape un an și List. Dacă Thinkout e B2B, List pare un produs B2C, acolo unde oamenii pot adăuga colecții care să fie urmărite de alte persoane.

"Diferența în primă fază e de plăcere brută pe care o aduc produsele. Thinkout te ajută să vezi dacă stai prost cu banii. Iar List e fericire în formă brută - ce ai vrea să citești, să asculți, să urmărești", spune Cristi.

Nici List nu are o creștere fulminantă acum, dar reușește să-și acopere costurile pentru următoarea fază. Și deși la prima vedere List pare un produs destinat consumatorilor (B2C), Cristi vede o dezvoltare B2B.

"Sunt termeni destul de versatili pentru noi. De exemplu, Thinkout este B2B, dar decizia de achiziție e foarte B2C, pentru că la firmele mici și mijlocii decizia de a folosi un produs e antreprenorului. Deci tot cu o persoană vorbești", explică Cristi.

Pe de altă parte, deși List pare B2C, monetizarea în platformă va veni din partea companiilor, de exemplu edituri care ar dori să-și creeze liste personalizate, publisheri care să promoveze anumit tip de conținut.

Primul an când treci de la servicii la produs

O firmă de IT care face servicii pentru alții nu poate să se transforme peste noapte într-una care să facă un produs. Chiar dacă tehnic știu să construiască un program digital, piața e total diferită.

"Noi am crezut că știm să facem produse. Dar nu era chiar așa. Ne-a lipsit know how specific. Cu competența specifică de domeniu am face-o altfel astăzi", spune Cristi Bârlădeanu, vorbind despre primul an al afacerii.

O altă eroare pe care a identificat-o Cristi la această trecere e faptul că a vrut să migreze o echipăă de servicii la produs brusc. "Am încercat să forțez o schimbare în viața unor oameni pe care poate nu și-o doreau toți. Multă lume subestimează asta și crede că dacă au făcut treabă bună în servicii va merge la fel și în produse", explică antreprenorul.

De asemenea, un alt sfat pentru cei care sunt în primul an al afacerii, e că uneori te poate lua valul dacă te duci la conferințe de startup-uri și auzi cum trebuie să fii global din prima zi. "Unele produse se pretează, pentru altele e destul de greu să cucerești lumea din prima săptămână”.

Thinkout a fost dezvoltat cu multă ambiție, nu neapărat cu multă planificare și nu a fost prima încercare de a construi produse pentru Cristi și echipa sa. Ba chiar au mai fost vreo trei încercări nereușite anterior. Ce a fost diferit atunci? "Am încercat să facem produse în timp ce ne mai acopeream din bani din servicii. Așa că nu am prioritizat niciodată produsul până când nu am lansat Thinkout", spune antreprenorul din Iași.

Trecerea de primele șase luni

Primele șase luni ale unei afaceri sunt esențiale. Acesta e de fapt subiectul acestei serii de interviuri. Thinkout după șase luni era încă în fază de prototip și participa la competiția Startup Spotlight din cadrul How to Web. Și primea feedback, ceea ce poate fi greu în primul an.

“Ardeam foarte mulți bani și primeam feedback, 90% din el fiind negativ. Am ignorat mult feedback ca să putem construi produsul, dar feedback-ul acela negativ a fost dificil pentru noi care veneam din zona de servicii, unde mulțumirea clientului e esențială", explică Bârlădeanu.

Thinkout e un produs care are 10 ani. Și multe lucruri s-au schimbat de atunci până-n 2025. Cristi Bârlădeanu consideră că ce nu avea atunci când a pornit afacerea e rețeaua, networkul acela de oameni.

"Azi intri în contact mult mai ușor cu persoane din același domeniu. Oameni care au experimentat lucruri precum tine la un moment dat. Primii ani de Thinkout au adăugat un plus de singurătate și incertitudine atunci pe care nu am fi avut-o astăzi", spune Cristi.

3 sfaturi pentru afaceri la început de drum

  • Rezervă suplimentare de răbdare și nu te aștepta ca lucrurile se vor întâmpla în ritmul dorit
  • Curaj să ceri ajutorul, să vorbești, să contactezi oameni, să pui întrebări specifice
  • Definește cât de mare vrei să devină produsul. Poți să faci lucruri fără să devii unicorn, dar care să fie stabile financiar și să fie plăcute și fără nervi

Antreprenorii Sunt - cum e primul an al afacerii?

Antreprenorii Sunt... este un proiect realizat de start-up.ro cu susținerea SmartBill România.

În proiectul Antreprenorii sunt... vei descoperi că primul an a fost special pentru orice antreprenor.

  • Când au considerat că afacerea e stabilă
  • Cum au planificat primul an al afacerii
  • Vei afla cum au pornit afacerea și ce greșeli strategice au făcut
  • Ce aveau disponibil în momentul lansării în piață și ce ar avea astăzi
  • Unde era business-ul la 6 luni după înființare

Partenerii noștri în proiect sunt SmartBill România, care le fac viața mai ușoară antreprenorilor din România de 18 ani prin digitalizare, facturare și o experiență modernă. Peste 165.000 de firme se bazează pe SmartBill pentru facturare și gestiune.

De curând au lansat Tools4Startups, o platformă care ajută afacerile la început de drum, cele care au maximum 12 luni de la înființare, ca subiectul conversației noastre din proiectul "Antreprenorii Sunt...".

Abonează-te pe  
Pe aceeasi tema: