Prin Future of eCommerce start-up.ro, retail.ro și Trendyol vin cu sfaturi dedicate antreprenorilor care vor să se listeze într-un marketplace cu expansiune rapidă, să-și crească prezența în țară și internațional și să descopere noi metode de a vinde mai mult.
Poate că una dintre cele mai mari provocări pe care le avem atunci când ne cumpărăm haine este faptul că nu prea știm cum să le asortăm. În acele momente, un mic asistent personal de shopping ar fi ideal.
Un stilist personal pentru fiecare dintre noi
Iar în cadrul platformei Trendyol chiar există acest stilist personal gata să ne ofere sugestii la cumpărături, iar acest lucru oferă un câștig atât pentru noi, consumatorii finali, cât și pentru comercianții care sunt listați acolo.
De exemplu, atunci când un utilizator accesează o pagină de produs pentru a achiziționa un articol, asistentul recomandă articole similare în secțiunea ”Cumpără ținuta” în funcție de ținuta pe care o poartă modelul.
Concret, pe o pagină care prezintă un tricou, dacă modelul poartă și o pereche de pantaloni, deci o ținută completă, asistentul Trendyol poate sugera pantaloni similari cu cei pe care-i vedem acolo folosind date derivate din asemănările imaginilor.
Iar pe lângă clienți, care beneficiază de recomandări personalizate, și comercianții au numai de câștigat: o gamă largă de produse este întotdeauna la îndemână, oferind în același timp companiilor o platformă viabilă pentru a ajunge la milioane de consumatori.
Hainele care vin cu sugestii de stil tind să se vândă mult mai bine decât cele fără acest tip de recomandări. În plus, afișarea articolelor complementare pentru ținuta aleasă stimulează semnificativ oportunitățile de vânzare încrucișată.
Acesta este motivul pentru care sugestiile de stil au fost întotdeauna cruciale pentru vânzările de haine.
Date valorificate pentru experiențe de achiziții mai bune
Iar în cei peste 15 ani de experiență de la lansare, echipa Trendyol a învățat cum să îmbine vânzarea de haine și de produse de larg consum cu tehnologia pentru a se dezvolta și a ajuta comercianții din marketplace să se dezvolte.
De asemenea, au antrenat modele de deep-learning pe baza combinațiilor de ținute ale designerilor de modă pentru a genera sugestii de stil pentru fiecare piesă vestimentară.
Grupul valorifică analiza datelor pe care le strânge din achizițiile pe care le facem pe platformă pentru a înțelege preferințele noastre individuale. Așa poate oferi promoții și experiențe de cumpărături personalizate, ceea ce duce la rate de conversie mai mari și la creșterea numărului de clienți pentru comercianții listați.
Ceea ce face ca acest model să fie deosebit de convingător este dependența sa de luarea deciziilor bazate pe date pentru gestionarea stocurilor. Folosind analize avansate de date, Trendyol este capabil să prezică preferințele clienților, să gestioneze nivelurile stocurilor și să ofere o experiență de cumpărături personalizată.
De exemplu, pe lângă asistentul virtual care ne ajută să ne creionăm garderoba, algoritmii Trendyol pot veni cu sugestii personalizate pe baza cumpărăturilor anterioare și a interacțiunilor pe platformă oferindu-ne o listă de produse mult mai ușor de parcurs și adaptată la stilul nostru personal.
Tot cu ajutorul datelor pe care platforma la strânge, echipa tech din spate poate analiza rapid comportamentul de navigare, cumpărături și achiziții al clienților magazinelor din marketplace.
De exemplu, clienții pot primi diferite versiuni ale platformei pentru a determina care dintre ele are cele mai bune rezultate în rândul acestora. Mai pe scurt, pe ce variantă de platformă ne place să navigăm.
În plus, echipa are capacitatea de a analiza bunurile achiziționate de clienți pentru a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la produsele și ofertele viitoare pe care comercianții să le afișeze consumatorilor.
Cum se face diferențierea ofertelor
Ce se întâmplă dacă doi sau mai mulți comercianți de pe platformă oferă același produs?
În cazul în care același produs este vândut de mai mulți selleri de pe Trendyol, produsul vânzătorului care este afișat primul este determinat în principal de prețul produsului, un preț mai mic având prioritate față de un preț mai mare.
În cazul în care prețurile sunt aproximativ similare, factori precum cantitatea, scorurile de calitate ale vânzătorului și timpul de livrare determină al cărui produs este afișat primul.
Așa că în momentul în care vă setați campaniile și cupoanele de oferte țineți cont și de strategiile competitorilor. Iar mai multe detalii despre cum poți face o strategie de preț și cum te folosești de promoții pentru a crește vânzările poți afla din acest material.
Mai mult confort pentru clienți, mai mulți utilizatori în marketplace
Unul dintre principalele mesaje ale gigantului din ecommerce este axat pe confortul, varietatea și experiența de cumpărături pe care consumatorii le pot experimenta acolo.
Platforma atrage atât publicul său țintă, cât și comercianții, prin plus valoarea pe care o aduce prezența acestora în marketplace, cât și prin inovație, în special prin investiții masive în tehnologie, inteligență artificială și analiza datelor.
Această abordare centrată pe client a impulsionat creșterea, cu o creștere de 30% a utilizatorilor activi în 2024 și o îmbunătățire de 15% a scorurilor de satisfacție a clienților.
De asemenea, așa cum povesteam și într-un material anterior, platforma derulează promoții sezoniere, vânzări flash și campanii conduse de influenceri pentru a stimula vânzările sellerilor. În plus, folosește publicitate direcționată pe platformele de socializare și motoarele de căutare. Aceste campanii sunt concepute pentru a atrage clienții și a direcționa trafic către magazinele și comercianții listați.
Iar aceste strategii de marketing vizează creșterea valorii și stimularea unei creșteri pe termen lung.
Personalizarea, în special, este unul dintre ingredientele secrete ale Trendyol. Prin valorificarea datelor utilizatorilor, compania adaptează recomandările de produse, ofertele promoționale și chiar aspectul paginii principale în funcție de preferințele individuale, oferindu-ne tuturor ceea ce ne dorim.
Ca utilizator, acum știi de ce dai accept cookies. Iar dacă ești comerciant, știi de ce tehnologii să te folosești ca să personalizezi experiența clientului.
Prin Future of eCommerce start-up.ro, retail.ro și Trendyol vin cu sfaturi dedicate antreprenorilor care vor să se listeze într-un marketplace cu expansiune rapidă, să-și crească prezența în țară și internațional și să descopere noi metode de a vinde mai mult.