Înainte de webinarul de azi, am aflat de la reprezentanții celor două companii cum pot ajuta roboții software companiile mici și mijlocii din România.

A fost anul în care s-a vorbit cel mai mult despre digitalizare, iar pandemia a accelerat implementarea celor mai noi tehnologii în rândul companiilor de orice dimensiuni, mulți dintre jucătorii care oferă soluții de acest gen arătându-și sprijinul pentru implementarea acestora.

De exemplu, UiPath este gratuit pentru companiile cu o cifra de afaceri mai mică de 1 milion de euro. De ce au ales asta?

”Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă o categorie extrem de importantă a economiei, și în același timp, una dintre cele mai expuse de recenta criză cauzată de pandemie. De aceea, redresarea și sustinerea IMM-urilor este extrem de importantă pentru sănătatea economiei”, ne-a precizat Răzvan Antim, General Manager Eastern Europe în cadrul UiPath.

Așa că, în momentul în care au decis să ajute micii antreprenori, Răzvan spune că și-au amintit de începuturile lor.

”Pentru noi, poate și pentru ca mult timp am fost o companie mică, și cunoaștem dificultățile prin care trec, a fost dintotdeauna important să sprijinim companiile mici și mijlocii. Încă de la început UiPath a oferit acces gratuit la UiPath Automation Platform multor categorii de utilizatori, inclusiv companiilor mici. UiPath Community Edition este versiunea gratuită a platformei noastre și este disponibilă pe termen lung pentru persoane fizice și pentru echipe profesionale mici. De asemenea, companiile cu cifră de afaceri de până la 5 milioane de dolari pot beneficia licențe Community pentru o serie de componente ale UiPath Automation Platform”, completează Răzvan.

Automatizarea aduce un avantaj competitiv pe piață

Cum sprijină automatizarea companiile mici și mijlocii, din punctul de vedere al reprezentantului UiPath?

”Acele procese simple, dar numeroase ca volum și repetitive, pun zilnic presiune pe angajații unei companii mici, pentru că, de foarte multe ori, angajații împart între ei multe dintre responsabilitățile administrative. De aceea, plata taxelor, completarea de rapoarte și formulare, contabilitatea, comandarea de consumabile, ajung sa ocupe o mare parte din ziua de muncă a multor angajați care nu sunt încadrați în roluri administrative. Mai mult, companiile mici și mijlocii care adoptă tehnologii noi câștigă un avantaj competitiv net pe piață și vor construi premisele pentru a avea și angajați și clienți mai multumiți”, adaugă Răzvan Antim.

Totuși, Răzvan spune că printre cele mai mari piedici în calea adoptării RPA în IMM-uri nu mai sunt costurile ridicate ale soluțiilor software, și nici măcar faptul că angajații nu ar avea pregătire tehnică: acum, platformele de automatizare sunt low-code și sunt accesibile oricărei persoane, chiar dacă aceasta nu are cunoștințe specializate de IT.

”În experiența noastră, cel mai puternic motiv este lipsa de cunoaștere și familiarizare cu beneficiile oferite de către roboții software”, afirmă Răzvan.

Totuși, în opinia lui, avand în vedere perioada fără precedent pe care o traversăm și schimbarea rapidă adusă de introducerea tehnologiilor noi, printre care și automatizarea, la locurile de muncă este necesar ca angajații să aibă cunoștințe de RPA.

Roboții software nu greșesc, nu obosesc și nu întârzie

”De asemenea, relansarea economică, așa cum este ea văzută de organisme internaționale, precum Uniunea Europeană, are la centru digitalizarea. Mai precis, strategia de redresare și creștere economică a statelor membre care este discutată în acest moment, pune mare accent pe susținerea IMM-urilor și oferirea posibilității de a achiziționa și implementa tehnologii noi, precum RPA, cu fonduri europene”, mai spune Răzvan Antim.

La rândul său, Cristian Ignat, CEO Aggranda, este de părere că, în această perioadă, orice ajutor pentru companiile mici este unul foarte bine venit.

Concret, cum pot ajuta roboții software companiile mici și mijlocii?

”Roboții software preiau munca repetitivă, cea de tip "copy / paste" pe care o fac astăzi oamenii. Aceștia pot ajuta la procesele care implică "data entry", verificări și validări sau generări de documente / declarații. Roboții software nu greșesc, nu obosesc și nu întârzie. Sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le au. Aceștia se integrează foarte ușor în orice companie mică sau mare și lucrează "cot la cot" cu oamenii”, afirmă Cristian.

CEO-ul Aggranda dă și câteva exemple de automatizări în companii mici și mijlocii. Astfel, un robot software poate ajuta IMM-urile în procesul de vânzare.

”Spre exemplu, putem învăța un robot software să facă research-ul în locul persoanei de vânzări, să îi pregătească toate informațiile despre companiile sau potețialii clienți pe care își dorește să îi abordeze. Putem integra un robot software în procesul de vânzare a unui magazin de tip ecommerce”, explică Cristian Ignat.

El completează cu faptul că, de multe ori, din momentul în care cineva plasează o comandă pe site, o persoană preia manual comanda respectivă și face verificari în mai multe sisteme (dacă marfa este în stocul partenerului, când va fi livrată, dacă s-au completat corect toate detaliile de către client pe site pentru a nu fi tiparite greșit etc.).

”Aici poate ajuta foarte mult un robot software. Pe partea de suport cu clienții, se poate integra un chatbot care să coordoneze un robot software. Iar astfel, eficientizăm munca oamenilor în roluri de suport din companii”, adaugă Cristian.

Totodată, cum ajută roboții software specific IMM-urile pentru optimizarea proceselor financiare și de HR?

Cristian este de părere că există un potențial imens de aplicabilitate a roboților software în domeniile financiar - contabil, HR sau administrativ.

”În domeniul financiar, orice proces care include documente de tip Excel poate fi automatizat. Orice proces care implică introducere de date din fișiere de tip Excel, sau din email-uri, în anumite platforme, pot fi automatizate de către acești roboți software”, mai spune el.

De exemplu, procesarea extraselor de cont și corelarea automată a plăților în programul de contabilitate poate fi făcuta de către un robot UiPath, iar procesul de reconciliere este alt proces care poate fi automatizat.

”În HR se poate automatiza procesul de on-boarding sau de off-boarding. De fiecare daă când angajăm o persoană se parcurg aceeași pași: se iau datele din buletinul noului angajat și se introduc într-un program intern, de multe ori în mai multe programe interne sau fișiere distribuite intern cu alți colegi; se creează un profil al angajatului; se creează contractul de muncă; se creează o adresa de email; etc. Acești pași sunt identici ori de câte ori angajăm pe cineva. Când o persoană pleacă din cadrul companiei, avem de asemenea, un proces repetitiv care poate fi transferat către un robot software”, detaliază Cristian Ignat.