- ”Antreprenorii sociali trebuie să înțeleagă că pot fi finanțabili, nu neapărat bancabili” - Sergiu Manea, CEO BCR
- ”Când acționezi cu frică, schimbarea se oprește”, antreprenor social, Moris Piffl, cofondatorul Vollpension
Re:Marc a fost evenimentul care a marcat finala primei ediții a Marc și spațiul unde am descoperit cele 9 afaceri finaliste din rândul celor 70 de companii care au trecut prin mentorat, ghidaj și conexiuni utile în mediul de ”impact investment”, investitori interesați să-și dirijeze fondurile spre afaceri care își folosesc resursele pentru a aduce o schimbare.
Marc a însemnat investiții de 2,5 milioane de euro pentru 9 din cele 70 de afaceri sociale care au trecut prin program. Iar pentru ediția 2 ținta este de 100 de companii și poate chiar mai multe țări unde ERSTE este prezentă.
Anul acesta, marele câștigător a fost SSH Boards (izolație cu materiale naturale), iar pentru fiecare țară: Help Autism în România, Byeagain (recirculare circulară) din Austria și SSH boards în Ungaria. Companiile au primit promovare în rețeaua ERSTE și un premiu special realizat din lemn, adevăratul câștig fiind cel sub forma lecțiilor din program.
Re:Marc, evenimentul care a adunat afacerile sociale
Atât pe scena evenimentului, cât și tot în întreaga organizare care a înconjurat Marc, acestea au fost o paradă a exemplelor pozitive de antreprenori care au curaj și determinare să gândească afaceri care aduc impact.
Că e vorba de a oferi sprijin și terapie părinților și copiilor care trec printr-un diagnostic de autism, de afaceri care angajează categorii defavorizate, de platforme care au înțeles că arta nu trebuie să fie a elitelor sau de antreprenori care revoluționează materialele de construcție, Marc i-a avut pe toți.
Și înainte de a-i prezenta la eveniment, ei au fost prezenți și în programul gândit să le ofere antreprenorilor sociali acces la informații și oamenii potriviți care îi pot ajuta să atragă fonduri pentru impact.
Iar aici nu vorbim de investiții clasice, ci de instrumente financiare potrivite unei afaceri sociale, cum ar fi grant-uri, cvasi-equity, creditări specifice și impact investment.
Sponsorizările sau donațiile clasice nu mai sunt suficiente într-o lume polarizată, unde antreprenorii sociali au un rol foarte important în a crea schimbare.
GuitarGround: 50 de milioane de chitariști din lume și fanii lor au acum o scenă globală, una fabricată în Târgu Mureș
Marc este programul care le oferă antreprenorilor sociali nu o donație de moment, ci un întreg sistem de gândire, de bune practici și de conexiuni care să-i ajute în întregul demers.