”Succesul startup-urilor de femtech, mai ales în zone mai puțin educate, ține de numărul de investitori femei”

Ilinca Păun este fondatoare a comunității de investiții Bravva Angels, destinată susținerii companiilor care au măcar o femeie în echipa fondatoare. A făcut parte din echipa care a creat cea mai importantă facultate de antreprenoriat din România, The Entrepreneurship Academy și ca manager a coordonat Colliers Internațional în România.
Se recomandă ca CEO, partener, investitor, profesor. Dar poate că două dintre cuvintele care o pot descrie cel mai bine sunt facilitator, conector.
Ilinca și-a croit mereu loc într-o lume a bărbaților, mai întâi prin munca pe care a făcut-o la Colliers, iar acum prin investițiile pe care le face din postura de investitor privat și inițiator al Bravva Angels, o comunitate în care a adus o multitudine de femei (și câțiva bărbați) care doresc să investească în startup-uri românești pentru a le ajută să se dezvolte.
Ilinca Păun despre femtech
Domeniul de femtech este în plină accelerare, dar e normal să pară așa, pentru că orice trend care începe de la zero are o curbă de creștere abruptă la început.
Pandemia a generat o curiozitate/apetit de achiziție mare vizavi de produse de sănătate si wellbeing în general, cu un focus principal pe longevitate. În paralel, studiile și informațiile referitoare la particularitățile medicale și comportamentale feminine au crescut în număr - aducând și specialiști femei bineînțeles, care vorbesc deschis de subiecte tabu acum câțiva ani - menopauză, ciclu, nutriție și fitness pentru femei, longevitate.
Un exemplu este Dr Stacy Sims care face cercetare segmentată pe femei pentru recomandări în fitness și nutriție. Un alt subiect mult investigat în ultimii ani, care a și creat produse de tehnologie cu finanțări mari este subiectul echilibrului hormonal la femei cu impact în mediul de lucru - un exemplu este Essence, un startup unde sloganul lor este "Menstrual well - being at work and in life", offering a hormonal schedule to be matched with work activities and to do list.
Deschiderea față de subiect este nouă, însă și scepticismul încă mare, iar adopția în venture capital de produse femtech este mică și de nișă - în țări extrem de avansate în ceea ce priveste educația și interesul pentru wellbeing și o viață mai bună. Cele mai multe femtech sunt în SUA, UK, Germania și Israel.
În zone mai mainstream - obișnuite cu tratarea subiectelor de medicină intimă exclusiv în privat, sunt mulți investitori bărbați care nu pot empatiza sau rezona cu subiectul. Deocamdată cel puțin. De aceea, succesul acestor startup-uri mai ales în zone mai puțin educate ține de numărul de investitori femei - care vor să susțină produsele respective din perspectiva personală sau de impact în societate.
Dacă mergem mai departe, în zone mai îndepărtate de venture capital, întâlnim acest subiect doar în ONG-uri - care vor să ofere igienă mai bună și mai ieftină femeilor din zone defavorizate. De exemplu, am întâlnit în Africa o tânără care a produs tampoane pentru ciclu la un cost de 3 ron pe o cutie, și avea nevoie de finanțare pentru a cumpara câteva mașini de transport marfă să poată livra din depozitul unde ajungeau din China până la satele unde femeile nu aveau acces și erau nevoite să stea intr-o cameră izolate, câte o săptămâna pe lună.
Mi se pare însă că acest trend trebuie însoțit și de mentech - adică deschiderea lumi către problemele specifice medicale și psihologice masculine. Nu există public nici un mentech startup, dar există companii de servicii medicale ca Manual în UK, specializate pe tratarea problemelor de piederea părului sau disfuncții erectile, care oferă consultații online și medicamentație. Estimez că aceste produse tech de tip startup prezente în venture capital, dedicate segmentat către femei și bărbați vor veni după ce piața de servicii tradiționale (clinici) va avea cel puțin 30% din oferta lor împărțită pe cele două categorii de gen biologic.
Ca și potential de piață însă, este un TAM (total addresable market) enorm.
Interes de investiție în femtech pentru Bravva Angels
Pentru Bravva Angels există interes de investiție către companii care dezvoltă soluții de femtech, în special pentru produse dedicate femeii peste 40 de ani - problemele medicale sunt mai dificil de rezolvat și mai personalizate.
Unul din produsele favorite de la Zitamine - startupulîn care mai mulți angels din Bravva au co-investit este pachetul de perimenopauza - gândit cu vitamine necesare din perioada decadei 40-50, dar la unele femei mult mai devreme.
La nivel național, ca fondatorii să dezvolte și soluții aplicate sănătății feminine, e nevoie de viziune în primul rand - și curaj.
Nevoi concrete sunt multe, femeile au nevoie de comunitate, interacțiune, produse și servicii pentru rolul de mamă, tehnologie pentru frumusețe naturală, produse și servicii medicale pentru reproductivitate, menopauză, produse de dezvoltare personală, inspirație și energie.
Un coleg angel îmi spunea că a fost mentor pentru un startup dedicat mamelor și că energie ca în acea echipă și în acel startup, el nu a mai văzut in nici o altă companie. Cu siguranță că trebuie gândit de la început ca un startup internațional, nu local - ca să poată avea potențial pentru investitori.
Eu mă pot implica în dezvoltarea sectorului de femtech prin mentorat și consultanță pentru creșterea companiei. Și compania Bravva Capital și echipa mea de parteneri ne putem implica prin serviciile de educație BFF - Incubatorul de Încredere, consultanță pentru investment readiness și coordonarea pentru ridicare de investiții din partea comunității Bravva Angels.
În viitorul apropiat, pentru creșterea acestui sector, mi-ar plăcea să existe evenimente unde să începem cu discuții și brainstorming pe nevoile femeilor și care ar fi tehnologia necesară. Acolo unde există nevoie și nu exista tehnologie - exista oportunități.
Medtech - care sunt tendințele?
Văd un focus mare pe mental health - susținut de trendul de alienare și izolare început în pandemie și alimentat de social media. Ce mi-ar plăcea să văd mai mult sunt soluții pentru îngrijirea bătrânilor - bazate pe tehnologie, care ne vor sluji nouă, generației X în următorii ani când ajungem la vârsta de 55-60 - este o piață mare cu clienți care știu și pot folosi digital products.
Văd interes de la investitori și pentru produse AI care sî ajute performanța medicală - să salveze timp și bani medicilor și spitalelor - un astfel de startup pe care îl urmăresc este Rayscape, dar care are nevoie de finanțare din piețe mature pentru expansiune internațională.