Acest eveniment face parte dintr-un tur național, care acoperă peste șapte orașe din țară, și își propune să devină platforma principală de conectare și colaborare pentru fondatorii de startup-uri tech, investitori și alți factori cheie din ecosistemul antreprenorial local.
Pe 23 octombrie, Iași va deveni un adevărat hub de inovație, reunind lideri din tehnologie și antreprenoriat, cu scopul de a explora oportunități de tranziție de la outsourcing la dezvoltarea de produse inovatoare. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Codecamp, va oferi participanților oportunități unice de a învăța din experiențele unor figuri influente din industria tech, precum și de a obține soluții practice pentru transformarea propriilor afaceri.
Launch Community Evening - tranzție de la Outsourcing la Produs
Într-o regiune cunoscută pentru expertiza sa în outsourcing, tema principală a evenimentului este „Cum să faci tranziția de la outsourcing la produs”.
Participanții vor descoperi strategii concrete pentru a dezvolta produse inovatoare care să răspundă nevoilor pieței și să redefinească modelul lor de afaceri. În cadrul discuțiilor, vor fi prezentate exemple de succes din comunitatea locală și tendințe actuale care influențează creșterea industriei tech în România.
”In Launch Romania, credem că inovația se întâmplă atunci când oameni din diferite domenii și perspective se întâlnesc, discută și ajung să înțeleagă provocările și munca celorlalți. Vedem un potențial uriaș în România pentru valoare adăugată – o țară care a crescut prin outsourcing, si, în consecință, cu resurse umane incredibil de talentate. Evenimentul nostru creează tocmai acest spațiu de networking, unde profesioniștii din diverse industrii se pot conecta și explora împreună oportunitățile viitoare. În esență, dacă dorim o creștere economică, socială și educațională, trebuie să ne dezvoltăm skilluri de business și design de produs, iar intâlniri ca Launch Community Evenings, reprezintă un prim pas în acea direcție.”, spune Andrei Cojan, Head of Community, Launch Romania
Tur național al Launch România
Acest eveniment face parte dintr-un tur național, în care Launch Romania și-a propus să ajungă în peste șapte orașe din țară. Launch Romania își continuă misiunea de a sprijini inovația și antreprenoriatul la nivel național, iar evenimente precum Launch Community Evening oferă fondatorilor acces la resurse esențiale pentru creștere și succes.
Pentru mai multe detalii și înscrieri, vă invităm să accesați site-ul oficial al Launch Romania: Launch Community Evening Iași - Launch Romania