Alexandra Rusu
Potrivit publicației New Scientist, echipa condusă de Chad Bouton, de la Feinstein Institutes for Medical Research din New York, a dezvoltat o interfață neuronală ce permite transmiterea semnalelor motorii și senzoriale în timp real.
„Am creat o conexiune minte-corp între două persoane diferite”, a declarat Bouton.
Cum funcționează implantul
În 2023, cercetătorii au implantat cinci seturi de electrozi microscopici în regiunile creierului lui Keith Thomas, un bărbat de 40 de ani paralizat de la piept în jos în urma unui accident de scufundare, responsabile pentru mișcarea și percepția mâinii drepte. Electrozii sunt conectați la un dispozitiv montat pe craniu, care citește activitatea neuronală și o transmite către un computer echipat cu inteligență artificială.
Algoritmul decodează intențiile de mișcare ale lui Thomas și trimite semnale electrice către electrozi amplasați pe antebrațul său, determinând contracția și relaxarea mușchilor. În același timp, senzori de forță de pe mână trimit înapoi semnale tactile către implant, restabilind parțial senzația de atingere.
Astfel, Thomas a reușit să apuce obiecte și să simtă textura acestora pentru prima dată după ani de paralizie.
O „atingere partajată” între doi oameni
O etapă a experimentului a constat în conectarea implantul lui Thomas la corpul unei femei sănătoase. Ea purta pe antebraț electrozi și senzori de forță pe degete, dar nu își mișca mâna. În schimb, Thomas, doar imaginându-și mișcarea, a reușit să-i controleze degetele – și, mai mult, să simtă prin ele.
El a distins între o minge de baseball, una din spumă și o minge mai dură, doar prin percepția tactilă transferată, având o precizie de 64%.
Bouton afirmă că precizia ar putea crește semnificativ prin optimizarea numărului și poziției senzorilor, permițând într-o zi recunoașterea formelor și texturilor complexe.
Terapie colaborativă și implicații etice
Într-un alt experiment, Thomas a colaborat cu o femeie paralizată, Kathy Denapoli, pentru a o ajuta să ridice o cutie de suc. Controlând parțial mișcările mâinii ei, a reușit să o ajute să bea singură.
„Este uimitor să poți ajuta pe cineva doar gândindu-te la asta”, a declarat Thomas. După câteva luni de lucru împreună, forța de prindere a lui Denapoli aproape s-a dublat, potrivit lui Bouton.
Cercetătorii subliniază că interacțiunea socială dintre participanți – conversațiile și colaborarea – contribuie și ea la progresul terapeutic. Totuși, tehnologia ridică și întrebări etice complexe. „Este bine sau rău pentru societate ca oamenii să poată controla și simți prin alte persoane?”, a spus Harith Akram, neurochirurg la University College London Hospitals.
Bouton admite că implementarea pe scară largă va necesita o reglementare strictă. Totuși, el crede că, în viitor, astfel de interfețe ar putea fi folosite și pentru conexiuni umane la distanță — o nouă formă de empatie digitală.
