Cea mai recentă rundă de finanțare primită de Databricks a fost în august 2021, iar evaluarea sa era, la acel moment, de 38 de miliarde de dolari. Atunci, runda de finanțare din seria H a fost condusă de Counterpoint Global (Morgan Stanley), alături de alți investitori precum Baillie Gifford sau Clear Bridge.
Databricks, ce are doi cofondatori de origine română, dezvoltă tehnologii pentru baze de date. Aceasta a fost fondată în anul 2013, de un grup de profesori de la University of California, Berkeley. Printre cofondatori se numără CEO-ul companiei, Ali Ghodsi, precum și doi informaticieni de origine română: Ion Stoica (președinte executiv al companiei) și Matei Zaharia (chief technologist).
Potrivit unui comunicat de presă oficial al Databricks, printre clienți se numără Conde Nast, Comcast, precum și peste jumătate din companiile din topul Fortune 500 care folosesc produsele de AI, analiză de date și lacurile de date (data lakes) puse la dispoziție de companie (un lac de date este un sistem sau un depozit centralizat de date care permite stocarea tuturor datelor structurate, semi-structurate, nestructurate și binare n.red).
Pe lista investitorilor care au participat în această rundă de investiții se numără T. Rowe Price, Morgan Stanley, Fidelity, Franklin Templeton, ceea ce ar putea sugera o finanțare strategică menită să pregătească compania pentru listarea pe bursă. Acestora li se adaugă și investitori tradiționali precum Andreessen Horowitz și Tiger Global, dar și Nvidia.