Mirdatod este o companie fondată în 1994 la Ibănești de către David și fratele său, Mircea Todoran, iar industria în care activează este cea a producției de lactate. Compania este recunoscută pentru produsul „Telemea de Ibănești”, singurul produs românesc certificat DOP, atestare recunoscută la nivel eurpoean.

PENNY este unul dintre retailerii de pe piața din România care are o categorie de produse prin care încurajează consumul de la producători și procesatori români sau cu activitate în România. Astfel, gama 3RO (Triplu RO) oferă românilor produse de origine locală, procesate și ambalate în România. Însă nu întotdeauna este ușor să găsim astfel de produse, iar în funcție de industrie, motivele sunt variate.

În primul rând, imaginea de ansamblu a economiei României în industria retail arată cam așa, potrivit unui raport realizat de PENNY România în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București:

  • deficitul comercial total al României a ajuns la 29,77 miliarde de euro în primele unsprezece luni din 2025, dintre care aproximativ 3,65 miliarde de euro provin din industria alimentară și animale vii:
  • la categoria carne, aproximativ 63% din deficitul de la carne vine de la carnea de porc, iar vulnerabilitatea principală este pesta porcină. Din deficitul de 1,7 miliarde de euro, porcul reprezintă peste 1,1 miliarde, iar gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a scăzut de la 50% la 30%;
  • în ce privește lactatele, în 2024, importurile au depășit 1 miliard de euro;
  • legat de conserve, România rămâne una dintre cele mai dependente piețe din regiune de importurile de produse conservate, iar deficitul comercial a crescut de la 108 milioane de euro în 2013 la 480 de milioane de euro în 2024;

Pentru mai multe cifre și detalii legate de deficitul comercial din România, te invităm să citești acest articol.

România, campioană la importurile de lactate

Furnizorii locali de produse lactate de bază, din care se produc alimentele pe bază de lapte, reușesc să acopere doar 40% din cererea de pe piața din România, spune David Todoran, astfel că suntem nevoiți să importăm mai mult de jumătate din necesarul de materie primă pentru producție.

„Multă marfă din domeniul alimentar ajunge pe mesele românilor din țările comunității europene. Dar nu doar produsele de lux se importă astăzi. În domeniul lactatelor se importă și produse de bază, inclusiv lapte de consum, iaurturi, cașcaval, telemea.”

„Adică noi importăm aproximativ 60% din ce se consumă în România. Doar 40% din ceea ce se consumă este produs în România”, adaugă el.

Subvențiile de la guvern, puține și întârziate

În ciuda acestor statistici, David ne-a mărturisit că Mirdatod nu a importat nici un litru de lapte pentru producție , iar procesarea și ambalarea produselor companiei are loc tot la noi în țară.

Una dintre problemele care a dus la deficitul României în industria lactatelor este lipsa subvențiilor consistente de la stat pentru fermieri, iar cele care sunt, ajung greu la beneficiari.

„Ajutoare din partea Guvernului pentru transportul materiilor prime și a produselor finite, care astăzi se întâmplă, se dau în alte țări europene, în România nu sunt. Dacă guvernul României ar oferi astfel de subvenționări, ar fi foarte bune pentru fermieri; o altă problemă este că ele vin cu întârziere”, mai spune David Todoran.

O altă problemă importantă din industria lactatelor și cea alimentară, în general, subliniază el, este lipsa personalului specializat în producția de alimente, în speță inginerii.

„Este un deficit în România. Greu găsim ingineri în industria noastră și cei mai buni ingineri i-am făcut noi la locul de muncă. Noi i-am luat din școli și i-am pregătit la locul de muncă.”

Importanța 3RO pentru un producător de lactate

David este de părere că programele cum este 3RO de la PENNY sunt esențiale pentru echilibrarea balanței comerciale și pentru a oferi consumatorilor alternative locale, de calitate.

„Acest proiect ar trebui multiplicat în toate magazinele și mediatizat peste tot, ca toți oamenii, toți consumatorii să cumpere produse românești. Astfel vom echilibra balanța comercială, nu vom mai importa și nu mai nu vom mai cumpăra marfă din alte țări și vom asigura marfa la noi acasă, adică mâncarea necesară românilor.”