Robert Knapp e CEO-ul Cyberghost, un startup de securitate informatică din București. E o poveste diferită de celelalte startup-uri. Nu e despre cum românii pleacă din țară, ci despre cum un german vine în România și construiește o companie globală. La How to Web el a vorbit de ce România are un avantaj mare în fața altor țări.

img_5359

Nu-mi plac de obicei discursurile motivaționale. Sunt clișeul tradițional de român pesimist și care vede lucrurile rele din țară. Uneori e nevoie de un german ca să ne arate lucrurile pozitive pe care le avem aici. Nu sunt suficiente ca România să aibă un ecosistem de startup-uri mai bun, dar e un prim pas.

Robert Knapp a atins câteva puncte la care românii sunt buni. În primul, spune Knapp, românii fac treabă, spre deosebire de alte țări unde este o disciplină a muncii destul de bună.

Poți să pornești o companie aici cu banii tăi foarte ușor. Viața e ieftină, așa că nu poți să te plângi că lucrurile sunt rele

„Poți să pornești o companie aici cu banii tăi foarte ușor. Viața e ieftină, așa că nu poți să te plângi că lucrurile sunt rele“, spune Knapp.

De asemenea, un avantaj al românilor e că sunt forțați să gândească global din primul moment, pentru că suntem doar vreo 20 de milioane de locuitori aici.

În plus, surprinzător pentru mine, Knapp crede că românii nu se tem de schimbare. „Și vorbiți 1.000 de limbi. Țara e plină de persoane automotivate și care au învățat singuri anumite discipline“, spune Knapp.

Ce trebuie făcut?

E bine că suntem inteligenți, că suntem organizați și vorbim multe limbi. Dar cum creștem ecosistemul de startup-uri?

„Nu mai fiți atât de egoiști și gândiți în termeni de comunitate. Fiecare startup trebuie să aibă o agendă comună cu celelalte“, spune Robert.

Încetați să vă mai comparați cu alții, cu alte țări și începeți să concurați. Colaborați, împărtășiți idei și informații

„Încetați să vă mai comparați cu alții, cu alte țări și începeți să concurați. Colaborați, împărtășiți idei și informații“, crede Knapp. Piața e oricum prea mică pentru a fi furate idei și produse în România.

La final, Knapp a spus că cel mai bun lucru pe care-l poți face e să te duci după bani, pentru că ei există, dând ca dovadă faptul că startup-uri ca uberVU, Freshome sau Avangate au făcut exit-uri de aici, iar altele ca Vector Watch au primit investiție.