Chiar dacă Inteligența Artificială este considerată una dintre tehnologiile cu potențial disruptiv asupra mediului de business, aceasta generează o serie de preocupări importante în interiorul companiilor.
„De-a lungul istoriei, nenumărate descoperiri științifice au avut un rol transformator la nivel economic, politic și cultural. Energia electrică și internetul sunt doar două exemple de tehnologii care au reimaginat modul în care trăim și lucrăm dar care, la început, au fost privite cu scepticism. Ne dorim să vedem un procent cât mai mare de companii românești în categoriile „early adopters” și „early majority”, care să captureze oportunitățile generaționale care vor exista în anii următori. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ne-am dorit să aflăm care sunt temerile managerilor români cu privire la aceste tehnologii și să le propunem modalități sigure prin care acestea să fie înțelese, testate și mai apoi implementate la scară largă în procesele de business”, afirmă Simona Pavelescu, CEO htss.
Care sunt temerile companiilor din România cu privire la Inteligența Artificială?
Astfel, 71% dintre managerii români participanți la studiu sunt îngrijorați că adoptarea de soluții cu Inteligență Artificială ar putea expune companiile la breșe de securitate și conformitate cu privire la protecția datelor.
În același timp, 69% dintre manageri sunt preocupați de impactul pe care Inteligența Artificială îl va avea asupra forței de muncă, în vreme ce 67% consideră că adoptarea soluțiilor cu I.A. pot genera provocări tehnice legate de integrare și scalabilitate.
„În urma analizării rezultatelor Studiului asupra transformării digitale, am demarat un program de consultanță dedicat managerilor de companii medii și mari din Sănătate și Pharma, Retail și Comerț, Energie și Utilități, Producție și Industrie, Transport și Logistică, pentru auditarea și combaterea temerilor identificate. Practic, fiecare manager care își dorește să implementeze procese de transformare digitală în compania sa poate apela la serviciile de consultanță oferite de specialiștii htss, pentru a se asigura că aceste schimbări generează efectul așteptat”, adaugă Simona Pavelescu.
În ceea ce privește preocupările managerilor români asociate cu utilizarea mediului cloud, 72% dintre aceștia se tem de pierderea controlului asupra datelor proprii, în vreme ce 71% sunt preocupați în măsură mare și foarte mare de posibilele breșe de securitate, de fiabilitatea serviciilor și de timpii de nefuncționare care pot duce la afectarea continuității proceselor de business.
În 2024, creșterea vânzărilor reprezintă principalul motiv pentru care companiile din România au planificat investiții în procese de transformare digitală (82%).
De asemenea, în topul factorilor motivaționali se mai numără eficiența sporită a proceselor de producție (80%), creșterea calității produselor/serviciilor (80%) și dezvoltarea colaborării între diferitele departamente (80%).
Pe de altă parte, managerii români consideră că principalele dezavantaje ale proceselor de transformare digitală sunt costurile inițiale și de mentenanță (47%), posibilele perioade de nefuncționare a sistemelor digitale (42%), reticența angajaților față de adoptarea noilor tehnologii (39%) și pierderea datelor sau a securității informațiilor (39%).
Gestionarea relației cu clienții prin intermediul platformelor digitale reprezintă principala arie de activitate pentru care companiile au investit deja în procese de transformare digitală (40%), urmată de gestionarea stocurilor și procesul de vânzare (37%) și întocmirea și stocarea documentelor în cloud.
În ceea ce privește cele mai de succes inițiative de transformare digitală realizate de companii, 84% dintre managerii intervievați afirmă că sunt mulțumiți de investițiile în întocmirea și stocarea documentelor în cloud, în timp de 83% dintre respondenți declară că investițiile în utilizarea I.A. în analiza datelor de piață și predictivă, precum și cele în dezvoltarea de market place-uri și vânzarea en-gross au produs efectele așteptate.
Studiul asupra transformării digitale a fost realizat de Reveal Marketing Research, la comanda High-Tech Systems & Software.