Chiar dacă inteligența artificială a preluat mult dintre joburile developerilor, securitatea cibernetică este unul dintre domeniile tech în care este încă nevoie de foarte mulți specialiști. Pentru că tot AI ajută infractorii cibernetici să ne păcălească mai ușor prin deep fakes, prin mesaje ce par de la companii și organizații legitime, sau doar apelând la emoțiile noastre.

Orange Romania este organizator al competiției UNBreakable și co-organizator al RoCSC și OSC, contribuind la crearea unui cadru în care tinerii pot aplica teoria, își pot consolida cunoștințele, pot rezolva probleme complexe și pot învăța din greșeli într-un mod rapid și interactiv, fiind astfel pregătiți pentru o carieră viitoare ca apărători în cybersecurity. Prin aceste inițiative, Orange Romania oferă nu doar suport logistic, ci și mentorat, know-how tehnic și expertiză practică, prin implicarea directă a experților săi în pregătirea participanților.

Simulator pentru viitorii specialiști cyber

”Competițiile sunt esențiale pentru că aduc partea practică în prim-plan. Este foarte dificil să înveți cybersecurity citind cărți, doar. Aceste competiții (precum CTF - Capture The Flag, sau laboratoarele practice de la UNBreakable) oferă un mediu controlat unde tinerii pot „sparge" și „repara” lucruri fără să facă daune reale. E ca un simulator de zbor pentru viitorii „piloți”. Nouă, celor ce-i susținem, competițiile astea ne ajută să identificăm talentul. Sunt un filtru excelent. Tinerii care excelează aici sunt viitorii specialiști de top. E o metodă mult mai eficientă de recrutare decât un CV clasic”, ne-a spus Ioan Constantin, Cyber Security Expert Orange Romania.

Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager la Orange Romania, întărește ideea că proiectele de acest gen sunt importante pentru identificarea viitorilor specialiști în cybersecurity.

”Orange e un operator critic de infrastructură și securitatea cibernetică este o prioritate absolută. Când te uiți la deficitul uriaș de talente în domeniu, îți dai seama că nu poți aștepta ca altcineva să rezolve problema. Noi trebuie să ne asigurăm că avem specialiști competenți, nu doar pentru noi, ci pentru întregul ecosistem din România. Ne-am implicat din dorința de a investi în viitorul securizat al țării”, afirmă Cristian.

Cum măsori succesul competițiilor de csecuritate cibernetică pentru tineri

De altfel, în opinia sa, unul dintre indicatorii prin care măsoară succesul programelor de pregătire pentru tineri este tocmai numărul celor care merg mai departe și aleg o carieră în domeniu, precum și integrarea în industrie.

”Pe câți dintre acești tineri îi regăsim în job-uri relevante, fie la Orange, fie la alți parteneri din ecosistem? Asta e cea mai importantă metrică pe termen mediu și lung”, adaugă Cristian.

Însă nu este singurul indicator. Altul la fel de important ține de performanțele internaționale ale participanților.

”Când echipa României, formată din foști participanți la Olimpiadă sau UNBreakable, aduce acasă medalii de la competițiile europene (cum e European Cyber Security Challenge - ECSC), știi că efortul a meritat”, mai spune Cristian.

Spuneam că Orange este una dintre companiile care se implică în susținerea competițiilor precum Olimpiada de securitate cibernetică (alături de universități și instituții publice și companii private din domeniu), UNBreakable. Însă susținerea pe care operatorul de telecomunicații îl oferă participanților nu se oprește în ultima zi a acestor competiții, la festivitatea de premiere, ci este una pe termen lung.

”Noi punem la bătaie ce știm să facem cel mai bine - acces la platforme de e-learning, simulatoare de atacuri și laboratoare virtuale de securitate (mai ales la UNBreakable), care reflectă mediul real de business, mentorat prin implicarea experților din echipele noastre de cybersecurity, ce țin webinarii și sesiuni practice, oferind insight-uri directe din industrie”, povestește Ioan.

Primi pași către o viitoare carieră

În plus, tinerii au acces la stagii de practică în cadrul Orange, care se pot finaliza cu o ofertă de angajare.

”Pe termen lung, îi ajutăm menținând legătura cu ei, oferindu-le cursuri avansate și, cel mai important, un traseu profesional clar. Le arătăm că talentul lor nu se oprește la sfârșitul competiției, ci abia începe”, menționează Ioan Constantin.

”E ușor să aprinzi o scânteie, dar e greu să o menții. Rolul nostru, alături de parteneri, este să oferim o punte între competiție și carieră. Încercăm să identificăm participanții de top, îi încurajăm să urmeze facultăți relevante, le oferim stagii de practică ce se mapează pe aria lor de cunoștințe și, desigur, urmărim să obținem integrarea lor în piața muncii”, adaugă Cristian Pațachia.

Specialistul Orange România spune că una dintre misiunile pe care compania și le-a asumat aici este de a avea o relație strânsă cu liceele și universitățile din România tocmai pentru a se asigura că efortul participării în competiții de cybersecurity nu rămâne doar ”o sclipire de moment, ci se transformă într-o carieră solidă”.

”Securitatea cibernetică nu trebuie să fie un domeniu de nișă rezervat doar celor din marile centre universitare, iar inițiativele noastre, în special UNBreakable, devin din ce în ce mai incluzive prin oferirea unui format online, ce elimină barierele geografice. Oricine cu o conexiune la internet poate participa”, afirmă Cristian Pațachia.

În plus, Orange organizează competiții fizice sau în format hibrid în orașe mai mici, cum a fost, de exemplu, cazul celor 10 Capture the flag regionale la UNBreakable 2025, acest lucru ajutând la descoperirea talentelor ascunse și la creșterea vizibilității programului.

Ajutor la firul ierbii pentru provocări globale

Iar acest lucru nu ar fi posibil fără implicarea comunităților locale, aceasta fiind cheie pentru a ajunge „la firul ierbii”, așa cum spune Cristian Pațachia, și de a-I ajuta pe participanți să treacă de la a fi niște ”puști geniali”, la adevărați profesioniști în securitate cibernetică.

”Profesorii pot susține inițiativele noastre devenind ambasadori ai acestor programe, promovându-le activ și încurajând tinerii talentați să participe și, de ce nu, să creeze micro-comunități de cybersecurity care pot folosi resursele pe care noi și partenerii noștri le punem la dispoziție. CyberEDU este un astfel de resursă, ce este disponibilă gratuit, tuturor tinerilor ce doresc să înceapă de undeva. Au acolo acces la cursuri, la exerciții și la competiții. Liceele și comunitățile locale ne pot susține cu sprijin logistic pentru a organiza mini-CTF-uri locale sau meetup-uri”, detaliază Cristian.

La rândul său, Ioan Constantin vorbește despre importanța concursurilor de cybersecurity dedicate tinerilor în crearea unor ”stâlpi de rezistență”, așa cum îi denumește el, ai ecosistemului național de securitate cibernetică.

”Știu, sună pretențios. Dar nu este. E cât se poate de real și relevant. Competițiile acestea și în general, inițiativele în educația în securitate cibernetică, adresează o formă de convergență AI & Cybersecurity. Pe măsură ce AI devine o armă (și de atac, și de apărare), programele noastre trebuie să evolueze și să-i învețe pe tineri cum să securizeze sistemele AI și cum să folosească inteligența artificială pentru a detecta amenințări”, afirmă Ioan.

Și mai identifică un rol fundamental: de a crea o cultură a securității cibernetice. ”Nu e vorba doar de experți, ci și de a crește nivelul de conștientizare în rândul tinerilor, viitorii antreprenori și angajați, despre igiena cibernetică de bază”, concluzionează Ioan Constantin.