Conform studiilor din perioada aceasta, în ultimul an traficul din magazine a fost mai scăzut decât în 2019. Comercianții au raportat și o scădere a 40% a numărului de clienți care au intrat în magazine. De asemenea, studiile de mobilitate realizate de Google prin intermediul aplicației Google Maps arată că traficul pietonal a scăzut cu cel puțin 20%.

Restricțiile sanitare impuse pentru reducerea impactului pandemiei de Covid-19 au redus mobilitatea oamenilor, inclusiv după ieșirea din starea de urgență din martie-aprilie. Acest lucru a dus la scăderi ale vânzărilor offline, iar antreprenorii care se bazau doar pe acest mediu au fost puși în fața unor decizii dificile.

Pentru a trece peste această perioadă dificilă, orice antreprenor trebuie să ia decizii strategice importante, iar una dintre acestea este diversificarea canalelor de vânzare. Dacă înainte de pandemie puteai fi mulțumit să vinzi doar offline, acum nu mai este posibil, iar canalele online sunt în creștere și pot fi o decizie importantă pentru viitor. Astfel, chiar și dacă în viitor traficul offline va fi din nou la nivelul anterior, vei avea un canal în plus de unde să obții cash și stabilitate pentru afacerea ta.

eCommerce-ul e una dintre soluții în contextul pandemiei

Pandemia a produs numeroase schimbări de comportament ale oamenilor și ne-am adaptat din ce în ce mai mult spre conveniență. Iar în perioada aceasta mulți oameni au descoperit pentru prima oară ecommerce-ul, ca o soluție rapidă și comodă de a cumpăra produsele dorite.

Conform studiului realizat de Euromonitor pentru retail Arena 2020: retail Above Corona: Retailing in times of crisis, ecommerce-ul a trecut cel mai bine peste criză. În schimb, arată studiul, vânzările offline au fost puternic afectate de închiderea mall-urilor, de limitarea călătoriilor, mobilitatea redusă și adopția telemuncii.

Astfel, anul acesta comerțul online va ajunge la 10% din total retail, față de 7% în 2019 conform studiului menționat mai sus, o creștere constantă ce se va păstra și după pandemie.

În acest context o strategie multichannel e esențială pentru a trece peste această perioadă, dar și pentru a prospera în viitor.

Multichannel e viitorul pentru orice afacere

Chiar dacă ai experiență în retailul offline, unele aspecte ale afacerii nu pot fi controlate. Așadar, chiar dacă ai căutat cea mai bună poziționare pentru magazinul tău, dacă ai creat o experiență offline, pandemia a redus numărul de oameni care circulă pe străzi. Trebuie să ai soluții.

O strategie multichannel, care îmbină mai multe canale de vânzări, e esențială pe termen lung. Astfel, poți combina retailul offline cu un site propriu de prezentare sau vânzare cu platforme de tip marketplace, care să îți ofere posibilitatea să ajungi la oricine dorești.

Matematica e simplă, o strategie multichannel înseamnă vânzări crescute, iar extinderea în online se poate face fără costuri mari. Cu ajutorul acestei strategii te poziționezi unde sunt clienții tăi, poți concura mai bine și poți ajunge la o nouă categorie de clienți pe care nu o aveai înainte. În plus, îți crești imaginea brandului prin expunerea în fața unei audiențe mai mari, iar pe viitor poți folosi zona offline pentru proiecte speciale de interacțiune cu audiența și engagement.

De ce ai nevoie pentru a te extinde și online?

Extinderea online nu trebuie să fie un proces dureros și-l poți face simplu fără investiții mari dacă alegi să-ți vinzi produsele prin marketplace-uri. De exemplu, eMAG Marketplace te ajută să-ți listezi produsele în fața unei audiențe extinse și să le vinzi online cu ușurință.

Această metodă este una ușoară, deoarece vei avea nevoie să te listezi pe eMAG Marketplace, iar ulterior să pui produsele tale la vânzare. Nu ai nevoie de cunoștințe online dezvoltate, pentru că odată intrat în marketplace poți să te bucuri de eMAG Academy, zona care funcționează ca o academie pentru antreprenori, oferindu-le acces la resurse de învățare.

Ai nevoie de buletin și de actele firmei, iar apoi le introduci de la laptop în eMAG Marketplace și procesul de aprobare este rapid și fără riscuri. În plus, odată ce ai contul aprobat poți deja să listezi produse în mod gratuit. Tot procesul are doar cinci pași.

eMAG Marketplace avea la finalul anului 2019 nu mai puțin de 19.600 de selleri care s-au înscris pentru a vinde produsele. De asemenea, 7 milioane de produse sunt oferite de aceștia clienților care intră în fiecare zi.

Astăzi platforma a ajuns la peste 22.000 de magazine și 7,8 milioane de produse.

Zi de zi, pe eMAG Marketplace intră 500.000 de clienți. Astfel, ai acces la o bază uriașă de oameni care caută produse online și care nu ar putea ajunge la fel de ușor pe site-ul tău. E un canal suplimentar de vânzare. Poți să faci și comerț offline, în magazine fizice, să distribui pe site-ul tău, în social media, dar să te bazezi și pe un marketplace ca piesă esențială a strategiei de vânzări.

„Vreau în toată România” - ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari

În acest context în care afacerile au nevoie de cât mai multe canale de vânzare, eMAG a lansat inițiativa „Vreau în toată România - Un ajutor mic pentru viitoare afaceri mari”. Acesta e reprezentat de o ofertă prin care retailerii offline pot să aibă la dispoziție un canal de vânzare digital fără costuri suplimentare timp de mai multe luni.

Programul a fost creat pentru cei care chiar sunt la primele experiențe online antreprenoriale, iar anterior au avut doar afaceri în retailul offline, puternic afectat de pandemie în această perioadă.

Astfel, ca să beneficiezi de acest program nu trebuie să fi realizat vânzări prin intermediul unui canal online, indiferent care este acesta. De asemenea, nu trebuie să fi fost seller pe eMAG Marketplace nici direct, nici prin afiliați, anterior datei de 3 decembrie 2020. În plus, nici administratorul sau asociații care solicită listarea nu trebuie să fi avut direct sau indirect prin afiliați de până la rude de gradul 1 calitatea de administratori sau asociați ai unei companii listate deja în Marketplace. Ultimul criteriu este ca societatea să fi fost înființată înainte de 1 ianuarie 2020.

Cei care se listează pe platforma eMAG Marketplace primesc un pachet de beneficii precum comisionul 0 la vânzări, credit de 1.000 de lei pentru promovare digitală pe eMAG, prin eMAG Ads până la 31 martie 2021 și posibilitatea de a folosi gratuit timp de 12 luni, în perioada 1 aprilie 2021- 31 martie 2022,operațiunile logistice de Pick,Pack and Ship,oferite prin serviciul Fulfilment by eMAG. Beneficiile totale sunt de peste 3 milioane de lei.

Așadar, dacă te înscrii pe eMAG Marketplace și nu ai vândut niciodată până acum online, nu ai niciun comision de vânzare până pe 31 martie 2021. De asemenea, în primele 3 luni primești un consultant dedicat care poate oferi recomandări personalizate și-ți poate rezolva multe dintre dilemele pe care le ai atunci când folosești un mediu nou de vânzare.

Ulterior acestor luni, eMAG va percepe un comision doar pentru fiecare vânzare pe care o faci și o livrezi, fără să ai costuri lunare. Astfel, chiar și dacă nu ai vânzări într-o perioadă de timp, nu te costă nimic listarea.

Ce poți face cu eMAG Ads?

De asemenea, așa cum menționam, în perioada de acomodare cu platforma online primești un credit de 1.000 de lei pentru eMAG Ads.

Ce poți face prin eMAG Ads și ce înseamnă? Prin intermediul eMAG Ads poți învesti într-o campanie de Pay Per Click. Adică poți să-ți promovezi produsele în anumite zone vizibile din site-ul eMAG în pagini de produs sau categorii. Sellerii din eMAG Marketplace aleg ce produse vor să promoveze, decid cât vor să liciteze pe un produs și plătesc doar în cazul în care produsele promovate chiar au fost accesate de către clienți, pe modelul CPC (Cost per Click).

La început de drum pe platforma eMAG Marketplace poți folosi creditele pentru a crește vizibilitatea produselor existente sau poți să le folosești când lansezi un produs nou. Poți avea și alte strategii pentru eMAG Ads, adică să le folosești pentru creșterea generală a vânzărilor, lichidări de stoc sau promovarea articolelor sezoniere.

Beneficii pe eMAG Marketplace după 1 aprilie 2021

A doua etapă din proiectul „Vreau în toată România” are loc de pe 1 aprilie 2021. Sellerii înscriși beneficiază gratuit timp de un an de servicii Pick, Pack and Ship, adică preluare, împachetare și expediere disponibile prin Fulfilment by eMAG. Acest serviciu înseamnă că eMAG preia și gestionează operațiunile logistice, livrând produsul comandat până la clientul final.

Ca seller, vei avea responsabilitatea de a lista produsele în platformă și să le livrezi în depozitul eMAG. În această fază achiți doar depozitarea și comisionul de vânzare conform grilei standard. Avantajul serviciului e că tu nu mai ai grija logisticii către clienți, ci doar te asiguri că livrezi produsele în depozitul eMAG.

Pe lângă serviciul de Fulfilment, ai acces ca vânzător pe platforma Marketplace la materialele de e-learning din biblioteca virtuală eMAG Academy, unde ai 1.600 de minute de conținut video, dar și articole și informații despre platformă.

Beneficiile comerțului online

Pe lângă obținerea unui canal nou de vânzări, mediul online îți poate oferi mai multe avantaje față de retailul offline tradițional.

Astfel, poți să nu te bazezi atât de mult pe stocuri fizice, pentru că ai sisteme prin care să vinzi fără să investești în depozite. De asemenea, costurile de întreținere pentru un business online sunt mai mici față de unul offline, deoarece nu mai ai nevoie să plătești chirii pentru spații și să nu ai atât de mulți angajați pentru magazinul tău.

Un alt avantaj al listării online e că ai mai multă flexibilitatea în a ajunge la clienți și să faci promoții, pentru că poți crea în fiecare zi diferite reduceri sau campanii prin care să atragi clienții deja existenți sau pe cei noi, dar poți participa și la campanii online precum Black Friday sau reducerile de Crăciun. Dincolo de acest aspect, online poți consolida o comunitate de fani și cumpărători care să vină cu feedback permanent pentru produsele tale și să crești calitatea generală a afacerii.

Conform statisticilor globale, jumătate din căutările pentru produse încep pe un marketplace. Chiar dacă înainte de pandemie clienții puteau să se documenteze online și să cumpere offline, acum acest aspect nu mai este la fel de valabil din cauza restricțiilor.

În plus, cu ajutorul marketplace-urilor online încrederea clienților crește. Ca și cum ai avea un sediu fizic al magazinului într-o zonă circulată și înconjurată de alte afaceri de succes și în care oameni au încredere. Conform datelor internaționale, 65% din clienți se simt mai confortabili să cumpere pentru prima oară de la un brand dacă-l găsesc într-un marketplace online, așa cum este și eMAG.

Ca o ultimă statistică esențială pentru vânzările online, un raport KPMG arată că 65% din cumpărătorii din magazinele fizice au comparat prețurile pe telefonul mobil. Astfel, ei ajungeau în magazin, vedeau un produs și se uitau online pentru a vedea dacă sunt oferte mai bune. Așadar, e esențial ca aceștia să aibă mai multe puncte de contact cu tine.