Unde se întâlnesc logica și imaginația, ia naștere inovația – iar acesta este exact spiritul hackathon-ului: un loc unde ideile curajoase devin realitate, participanții transformă fluxurile de date în experiențe inteligente, iar creativitatea și ingineria se unesc pentru a construi viitorul inteligenței artificiale.
O nouă ediție cu mai multe provocări și oportunități
Anul trecut, evenimentul a atras peste 40 de echipe înscrise, dintre care 11 au ajuns în marea finală, iar feedback-ul participanților și al mentorilor a confirmat valoarea competiției ca experiență educațională și profesională unică.
Anul acesta, hackathonul promite și mai multă energie, provocări și oportunități. Evenimentul va începe cu un kick-off tehnic pe 31 octombrie, unde echipele vor fi introduse în provocările competiției și vor primi acces la toate resursele necesare.
Studenții, tinerii absolvenți si startup-urile de tehnologie se pot înscrie individual sau în echipe de maximum 6 persoane până la 28 octombrie 2025, pe website-ul oficial.
Urmează două zile intense de codare, pe 1 și 2 noiembrie, în cadrul cărora participanții vor lucra în echipe, vor prototipa și vor transforma ideile lor în soluții concrete pentru sectorul bancar. Competitorii vor fi ghidați de mentori și experți Raiffeisen Bank, precum și reprezentanți ai unor mari companii de tehnologie, având acces la date reale și tool-uri specializate pentru a-și materializa proiectele.
Inteligența artificială a devenit deja o componentă importantă a serviciilor bancare. E folosită pentru a preveni fraudele, a optimiza procesele interne și a oferi clienților o experiență personalizată. Hackathon-ul oferă tinerilor o ocazie unică de a aplica cunoștințele în contexte reale, de a învăța alături de profesioniști și de a-și construi un portofoliu care poate face diferența în cariera lor.
Participanții vor lucra la soluții inovatoare în banking, abordând teme precum:
- Detectarea și prevenirea fraudelor financiare prin algoritmi inteligenți;
- Analiza comportamentului clienților și personalizarea ofertelor;
- Optimizarea proceselor interne pentru o eficiență sporită;
- Automatizarea serviciilor bancare pentru experiențe rapide și sigure;
- Instrumente predictive pentru managementul riscului și decizii financiare mai bune.
Această experiență depășește granițele codului. E despre gândire critică, colaborare, creativitate și transformarea ideilor în realitate. Fiecare echipă are șansa să devină un model de inovație în banking și să arate cum tinerii pot contribui la digitalizarea și siguranța sectorului financiar.
Premii și oportunități
Premiile pentru ediția de anul acesta sunt gândite ca o recunoaștere a talentului, dar și ca o rampă de lansare în carieră:
- 3.000 € pentru echipa câștigătoare;
- 1.000 € pentru echipa de pe locul II;
Pe lângă premiile în bani, participanții de top primesc și ocazia de a face un internship la una dintre cele mai mari bănci din România. Este șansa lor să se familiarizeze cu realitățile sectorului bancar, să lucreze la proiecte concrete și să-și construiască o carieră solidă în tehnologie și inovație.
Raiffeisen Bank susține tinerii și viitorul tehnologiei în banking. De aceea, pentru bancă, NEXXT AI Hackathon e o inițiativă strategică de responsabilitate socială prin care vrea să-i încurajeze să învețe, să experimenteze și să participe la crearea viitorului digital al sectorului bancar.
Pe lângă premii și internshipuri, participanții la NEXXT AI Hackathon vor păși într-un mediu unde experiența devine cea mai valoroasă recompensă. În timpul evenimentului, tinerii vor descoperi cum se aplică inteligența artificială în banking și vor lucra cot la cot în echipe diverse. Fiecare provocare îi ajută să-și îmbunătățească atât abilitățile tehnice, cât și comunicarea și colaborarea.
În plus, tinerii vor avea oportunitatea să se facă remarcați în comunitatea de banking și să-și construiască conexiuni cu mentori, experți și potențiali angajatorii. E o oportunitate de aș-i pune ideile în practică și de a le vedea transformate în soluții reale, care schimbă modul în care oamenii folosesc serviciile bancare.
Studenții, tinerii absolvenți si startup-urile de tehnologie se pot înscrie individual sau în echipe de maximum 6 persoane până la 28 octombrie 2025, pe website-ul oficial.