Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.

---

Declarațiile fiscale trebuie depuse cam pe tot parcursul anului 2019, fiecare dintre acestea având un termen limită diferit. În data de 25 martie vor deveni scadente următoarele declarații și plăți:

  • Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă;
  • Plata taxei anuale aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, pentru trimestrul următor;
  • Plata taxelor aferente licențelor de organizare a jocurilor de noroc, precum și taxele anuale aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, pentru jocuri loto și pariuri mutuale – pentru anul în curs;
  • Depunerea notificării pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare – Formularul 097;
  • Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat – Formularul 100;
  • Declararea și plata impozitului pe profit pe anul precedent – Formularul 101;
  • Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru luna precedentă – Formularul 112;
  • Depunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România pentru luna precedentă – Formularul 224;
  • Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată – Formularul 300;
  • Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă – Formularul 301;
  • Depunerea Declarației privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată – Formularul 307;
  • Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile ale căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal – Formularul 311;
  • Depunerea Declarației recapitulative privind livrările / achizițiile / prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă – Formularul 390 VIES;
  • Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc (sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puțin decât taxa anuală minimală – până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate și taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara și plăti până la data de 25 a lunii următoare).