Într-un interviu acorda pentru platforma Oamenii din spatele codului despre provocările vieții de expat în România, diferențele culturale la birou, dar și despre fascinația de a descoperi obiceurile românilor.
Înca din primele săptămâni în România, Stijn a făcut repede un pas foarte important pentru un expat, acela de a învăța limba română. "Să înțelegi limba te ajută mult de tot ca expat. Nu este deloc amuzant să auzi glume pe care nu le pricepi sau să nu știi despre ce vorbesc oamenii", spune râzând tânărul de 31 ani.
Managerul din ING Software Development Center susține că după un an și jumătate se simte ca acasă în București, dar această mutare l-a ajutat să învețe și câteva lucruri despre Olanda, pe baza contrastelor cu obiceiurile din România.
La nivel profesional, lucrând cu echipe multiculturale, Stijn a avut ocazia să observe diferențele de abordare între programatorii români față de cei olandezi, iar educația primită pare să determine anumite abordări specifice.
Găsiți aici și alte materiale din proiectul Oamenii din spatele codului.
Spre exemplu, Stijn a observat că specialiștii care au trecut prin facultățile tehnice din România au o abordare care pune preț pe principiile de bază, care impun o planificare strictă și un design bine înțeles înainte de a trece la execuție. Specialiștii români lucrează cu un plan care trebuie să fie suficient de clar pentru a începe lucrul, în timp ce olandezii preferă să meargă pe modelul de "trial & error", încercând să înțeleagă și să dovedească viabilitatea proiectului din mers.
Modelul educațional pare să își fi lăsat amprenta nu doar în modul în care programatorii abordează proiectele tehnice, ci și în interacțiunea de zi cu zi la birou.
"Modul în care îți prezinți ideile contează foarte mult și am observat că sunt colegi din România care au extraordinar de multe idei, însă nu sunt neapărat înclinați să le prezinte, să le „vândă” colegilor. Pentru a crește șansele ca multe idei bune să fie și acceptate, îi încurajez pe colegii mai noi din echipa să exerseze cât mai mult, și chiar să urmeze niște cursuri în această direcție. Abilitatea de a-ți formula ideile, de a le pitch-ui și a-i convinge și pe alții de viabilitatea lor sunt aspecte foarte importante în mediul în care lucrăm și, mai ales, în echipele care lucrează după principii DevOps ", subliniază Stijn Hamstra.
O altă diferență esențială între cele două piețe de IT ține de dinamica mult mai accelerată a pieței locale, programatorii fiind la mare căutare în România, ceea ce generează provocări mari pentru managerii IT care vor își formeze echipe durabile.