Acesta poate fi consultat pe site-ul instituţiei, la secţiunea „Transparenţă decizională”, accesând acest link.

”Ne-am propus să creăm un mediu de afaceri competitiv, care să asigure multiplicarea investițiilor private și un cadru de reglementare favorabil, care să evite blocajele birocratice. Ne dorim să contribuim efectiv la crearea unei rețele europene de incubatoare de afaceri, ca prim pas spre o infrastructură digitală europeană aliniată la cele mai înalte standarde actuale în domeniu. Astfel putem facilita coordonarea inițiativelor și a platformelor privind digitalizarea industriei de la nivel național, regional și al Uniunii Europene, iar, în paralel, creșterea accesului business-urilor românești pe piețele extracomunitare”, a declarat ministrul Ștefan Radu Oprea.

Prin modificările aduse, antreprenorii debutanţi sunt sprijiniți în perioada ulterioară înființării unei afaceri, spun oficialii Ministerului pentru IMM-uri.

Regăsiți documentul proiectului de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri la finalul articolului.

Principalele modificări avute în vedere, în proiectul de lege, se referă la:

  • crearea cadrului legislativ în ceea ce privește acceleratoarele de afaceri;
  • redefinirea unor termeni și expresii precum: incubatorul de afaceri, rezidentul incubatorului de afaceri
  • reducerea numărului de tipuri de incubatoare de afaceri (de la 8 în legislația actuală, la 3, respectiv: incubator de afaceri cu portofoliu mixt, incubator academic de afaceri, incubator specific unui sector);
  • simplificarea procedurii de acordare a titlului de incubator de afaceri, prin eliminarea studiului de fezabilitate, precum și a altor reglementări ce îngreunau procedura;
  • modificarea perioadei de valabilitate a titlului de incubator de afaceri - de la 10 ani la perioada nedeterminată;
  • extinderea posibilităților de finanțare a incubatoarelor de afaceri prin utilizarea oricărei surse legale de venit identificată;
  • introducerea unor noi termeni și expresii în scopul creșterii preciziei și a coerenței reglementării, cum ar fi noțiunea de monitorizare post-accelerare;
  • clarificarea unor aspectele metodologice şi de interacţiune cu autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri.

Proiect de Lege Incub_ 26.10.2018 by Oana Cosman on Scribd