Aceste detalii te pot ajuta să investeşti inteligent, să achiziţionezi un echipament care va răspunde nevoilor, să beneficiezi de eficiență cu costuri reduse. Cunoscând câteva informaţii de bază, ulterior, vei putea să alegi cartuşul potrivit pentru imprimant. Să vedem pentru început care este diferenţa dintre toner şi un cartuş de cerneală.
Ce este tonerul?
Tonerul este o cerneală uscată sub formă de pulbere folosit pentru imprimantele și copiatoarele cu tehnologie laser. Cartuşul de toner conţine pulbere neagră sau colorată, care se transferă pe hârtie în timpul procesului de imprimare. Pulberea de toner este compusă din polimeri rezistenți la temperaturi ridicate. Există patru pigmenți de culoare pentru imprimarea monocromă și policroma: cyan, magenta, galben și negru (CMYK). Prin suprapunerea acestor culori, imprimanta laser poate reda imagini alb-negru sau colorate.
Cartuşul de toner mai conține şi alte elemente precum cip, lamelă de ștergere, sigiliu. Aceste componente permit funcționarea optimă a întregului mecanism. Dimensiunea cilindrului de toner diferă de la un model de imprimantă la altul, iar alegerea acestuia nu trebuie să se facă la întâmplare.
Ce este un cartuș?
Cartușul este un consumabil folosit în imprimantele inkjet, practic este containerul care păstrează cerneala lichidă necesară în procesul de imprimare. Un cartuș poate conține unul sau mai multe recipiente: pentru cerneală neagră și/sau pentru cerneală color, cyan, magenta și galben.
Procesul de imprimare cu jet de cerneală implică prezența unui mecanism cu un cap de imprimare cu duze fine care primește lichidul din cartuș și ulterior împrăştie particulele foarte fine pe foaia de hârtie.
Comunicarea între cartuș, imprimantă și computer sau alt dispozitiv este asigurată de cipul prezent pe corpul cartușului, care poate raporta nivelul scăzut de cerneală sau alte probleme.
Cum știi de ce tip de toner şi cartuş ai nevoie?
Pentru a afla tipul de toner potrivit imprimantei tale trebuie să verifici seria și modelul echipamentului pe care îl ai în dotare. Aceste detalii se găsesc de obicei pe o etichetă din interiorul echipamentului, alteori informaţiile sunt afișate pe partea din spate a dispozitivului.
Dacă utilizezi echipament cu tehnologie inkjet şi eşti în situația de a alege cartuşul potrivit pentru imprimantă, poţi verifica aceleași informaţii ca în cazul dispozitivelor laser, respectiv seria şi modelul.
Odată ce ai descoperit aceste detalii poţi analiza oferta producătorilor sau a furnizorilor online de consumabile pentru imprimante. E bine să cunoști faptul că există consumabile originale şi neoriginale. Diferența dintre tonerul original și cel neoriginal sau cartuşele originale şi compatibile este ca în prima categoria - consumabile originale - sunt incluse variantele realizate de producătorii consacrați. Cele neoriginale, compatibile sau remanufacturat sunt realizate de firme specializate din domeniu, altele decât cele ce produc variantele originale. Acestea sunt obținute din cartuşe dezasamblate și curățată, în proces sunt înlocuite componentele uzate cu piese noi şi ulterior sunt încărcate cu cerneală sau pulbere de toner.
Mulţi utilizatori aleg variantele compatibile, în primul rând datorită costurilor mai reduse, însă acesta nu este singurul motiv. Accesibilitate, calitatea bună a printurilor şi eficienţa ridicată sunt alte detalii importante.
Acum că ai descoperit câteva informaţii cu privire la tonere şi cartuşe, poţi face alegerea potrivită.