Vlad Andriescu
Deschiderea evenimentului a setat tonul unei zile intense, cu discuții despre economie, geopolitică, leadership, inteligență artificială, antreprenoriat, administrație publică și învățare socială. Mesajul comun al zilei a fost clar: progresul nu apare din certitudini perfecte, ci din colaborare, perseverență și decizii asumate.
Am decis să redăm în integralitate discursul lui Sergiu Neguț, citat și de Adrian Stanciu aici.
Discursul integral a lui Sergiu Neguț de la RBL Summit 2026
"Stau în fața voastră nu ca să vă spun că totul e bine. Stau în fața voastră ca să vă spun că încă nu e prea târziu. Suntem aici, în această sală, câteva sute de oameni care au construit ceva în România. Companii, locuri de muncă, produse, exporturi, reputație. Am construit în ciuda birocrației, în ciuda imprevizibilului, în ciuda acelui sport național care spune că „merge și-așa.”
Și nu am venit să ne plângem. Nu ne pricepem la asta. Am venit să cerem un lucru simplu, dar fundamental:
Nu distrugeți ceea ce funcționează.
I. Deficitul și statul care îl produce
România are un deficit care nu se mai închide cu optimism. Și toată lumea caută soluția în același loc: în buzunarul contribuabilului. Taxe noi. Impozite mărite. Contribuții suplimentare.
Nu! Problema e că statul cheltuie prost.
Nu cerem austeritate. Cerem reformă. Reforma serioasă a administrației publice. România are unul dintre cele mai mari aparate de stat din Europa raportat la ce produce. Instituții care se suprapun, agenții care se duplică, structuri care nu fac decât să consume buget și să producă hârtii.
Deficitul nu se scade cu taxe mai mari. Deficitul se scade cu un stat mai competent. Dar în loc de reformă, primim reorganizări: aceleași structuri, alte nume, aceiași oameni, altă organigramă. Reorganizarea fără reformă e un joc de scaune muzicale pe bani publici.
Și aici ajungem la cuvântul pe care toată lumea îl rostește, dar nimeni nu îl aplică: debirocratizare.
Un antreprenor din România interacționează cu statul ca și cum ar naviga un labirint: Avize, autorizații, adeverințe, declarații pe proprie răspundere că ai mai dat o declarație pe proprie răspundere. Și îl plătim noi, acest cost, cu fiecare oră pierdută, cu fiecare proiect întârziat. Debirocratizarea nu înseamnă să desființezi formulare. Înseamnă să desființezi nevoia de formulare.
Și vrem digitalizare cu sens. Nu aceeași hârtie în format PDF, trimisă pe email la aceeași adresă unde nimeni nu o citește.
Cerem reformă reală: mai puține instituții, debirocratizare radicală, digitalizare care elimină fricțiunea, nu care o mută pe ecran. Nu în opt ani. Acum.
II. Companiile de stat — muzeul ineficienței
România are sute de companii cu capital majoritar de stat. Unele pierd bani de decenii. Altele funcționează ca agenții de plasare politică. Câte dintre ele ar supraviețui o singură zi pe piața liberă, fără perfuzii de la buget?
Nu cerem privatizare sălbatică. Cerem performanță. Cerem ca un director de companie de stat să fie ales pentru ce știe, nu pentru pe cine știe. Cerem consilii de administrație populate cu profesioniști. În fiecare partid, în fiecare minister, în fiecare agenție de stat, recrutați și selectați oameni care știu! Și transparența bursei obligă la profesionalizarea guvernanței, la transparența execuției bugetare. Din cauza asta, listări la bursa, pentru pachete mici de acțiuni au efect mare pentru că forțează transparența și blocarea risipei.
Restructurarea companiilor de stat nu e un moft. E o urgență națională!
III. Investiții pentru valoare, nu pentru voturi
Există un cuvânt magic în politica românească: „investiție.” Se aruncă în discursuri ca un confetti. Dar când tragi linia, multe din aceste „investiții” sunt cadouri electorale ambalate în hârtie de staniol cu antet de minister.
O investiție reală creează valoare adăugată și locuri de muncă care rezistă după ce se taie panglica. O investiție politică creează un comunicat de presă și un contract pentru cineva „de-ai noștri.”
România cheltuie puțin, prost și în toate direcțiile deodată. Fără priorități, fără focus, fără o viziune care să supraviețuiască mai mult de un ciclu electoral. Încropim câte puțin din fiecare și nu excelăm în nimic.
Și avem domenii în care România este deja respectată la nivel european și global. IT, cybersecurity, industria auto, servicii de business, industrii creative. Nu sunt invenții. Sunt realități construite inclusiv de oameni din această sală și de colegii lor.
Întrebarea strategică nu e „ce mai facem?” ci „în ce alegem să fim cei mai buni?” Ce ne lipsește ca să dominăm acele domenii? Cât ar costa? De unde aducem specialiștii? Cum îi atragem și cum îi păstrăm în România?
Și la fel de important: în ce domenii nu mai vrem să fim? În ce zone oamenii sunt plătiți prost la nivel global, unde nu avem niciun avantaj competitiv, unde pur și simplu aruncăm resurse într-o gaură neagră?
O țară fără strategie e o țară care reacționează. O țară cu strategie e o țară care alege.
IV. Sinecurile, taxa invizibilă pe economie.
Să numim lucrurile pe nume. Există în aparatul de stat, în agențiile de reglementare, în companiile publice, o armată de funcții care nu produc nimic. Funcții create nu pentru a rezolva o problemă, ci pentru a rezolva o favoare politică.
Și atenție, costul sinecurii nu e doar salariul. E costul de decizie. E costul de oportunitate pentru deciziile corecte care ar fi putut fi luate. Omul care ocupă o funcție fără competență nu stă doar degeaba. El ia decizii. Semnează aprobări. Blochează procese. Inventează proceduri ca să-și justifice existența.
Cerem un audit serios al funcțiilor cu impact economic. Transparență totală. Și curajul politic de a tăia acolo unde nu există valoare, nu ca pedeapsă, ci ca igienă instituțională.
Mai mulți oameni valoroși în sistem, mai multă educație managerială și de guvernanță pentru “clienții” partidelor.
V. Capital — de la mâna întinsă la putere de decizie
Ne-am dezvoltat prin muncă în ultimii 20 de ani. Muncă din ce în ce mai scumpă, din ce în ce mai valoroasă. Am crescut PIB către media europeană, și fiind PIB din muncă, s-a distribuit bine. A creat o clasă medie. Dar a durat prea puțin ca să creeze capital comparabil cu media europeană.
Despre capital, există un adevăr pe care puțini îl rostesc: pentru cei la început de drum și cu resurse limitate, capitalul înseamnă independență. Și e lăudabil să vrei independența. Pentru cei cu adevărat bogați, țări și companii deopotrivă, înseamnă avantaj competitiv și dominanță. România are încă reflexul mâinii întinse. Așteptăm fonduri europene, așteptăm investitori străini, așteptăm să ni se dea. Dar o țară care așteaptă să primească nu decide niciodată pentru ea însăși.
Întrebarea reală e: cum încurajăm dezvoltarea capitalului și investițiile, adică o rotație a capitalului mai rapidă decât media europeană? Cum facem ca banii câștigați aici să rămână aici și să se multiplice? Cum atragem capital în țară și cum îl punem la treabă mai repede decât alții?
Avem nevoie de un mediu fiscal și de reglementare care să răsplătească reinvestirea, nu s-o pedepsească. Să amplifice acumularea și reinvestirea de capital. Formarea de structuri de capital puternice. Vrem o piață de capital care să finanțeze creșterea, nu doar să bifeze existența. Trecem de la mâna întinsă la alegeri înțelepte de alocare de resurse numai când avem capital propriu. Iar capitalul propriu se construiește, nu se așteaptă.
Pactul pe care îl cerem, stimați reprezentanți ai clasei politice, este următorul: Noi, oamenii de afaceri din România, nu vă cerem favoruri. Nu vă cerem subvenții.
Nu vă cerem contracte.
Vă cerem un pact.
Un Pact de Stabilitate și Creștere Economică Incluzivă.
Un angajament public, asumat de toate partidele, indiferent de cine guvernează, că:
1. Deficitul va fi redus prin reformă reală a statului — debirocratizare, digitalizare cu sens, administrație dimensionată la realitate.
2. Companiile de stat vor fi restructurate și conduse profesionist, nu politic. Guvernanță transparentă, cu profesioniști recrutați și formați în fiecare partid, în fiecare minister, în fiecare agenție. Să nu uităm ca listarea la bursa forțează profesionalizarea guvernanței.
3. Investițiile publice vor fi alocate strategic, pe bază de merit și impact, în domenii în care România poate excela — cu resurse concentrate și curajul de a renunța la ce nu funcționează.
4. Dezvoltarea capitalului românesc, structurat profesionist va fi tratată ca prioritate națională — pentru că o țară care nu-și finanțează singură creșterea va depinde mereu de deciziile altora.
Nu e mult. Nu e revoluționar. E minimul pe care-l cere bunul simț economic.
Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta stabilității economice. Asta facem noi, antreprenorii. Am construit în furtună, am angajat în criză, am exportat în pandemie, am plătit taxe când alții explicau de ce nu se poate.
Dar răbdarea are un preț. Și încrederea are un prag.
Suntem Romanian Business Leaders. Suntem economia privată. Suntem coloana vertebrală economică a acestei țări.
Și vă spunem, astăzi, de pe această scenă:
Stabilitatea economică nu e o opțiune politică. E o condiție de supraviețuire. Iar celor din sală le spun: uitați-vă în stânga, uitați-vă în dreapta. Oamenii de lângă voi au construit România care funcționează. Nu România care promite, România care livrează. Asta e comunitatea asta. Acesta este RBL!
Fiecare om din sala asta a riscat ceva ca să construiască ceva. Asta ne leagă. Asta ne legitimează să cerem. Și asta ne face să continuăm să facem cât este nevoie pentru o țară în care copiii noștri să iubească să trăiască!
