Companiile achiziționate au experiență în furnizarea de soluții agile de dezvoltare software, consultanță tehnică și perfecționare către numeroși clienți finali europeni și multinaționali, inclusiv Lufthansa Technik, PwC, VW Financial Services și Zoopla.
Eleco este un furnizor internațional specializat de software și servicii conexe pentru mediul construit, prin mărcile sale Elecosoft, BestOutcome și Veeuze, din centre de excelență din Marea Britanie, Suedia, Germania, Olanda, SUA și, acum, România.
Achiziția va îmbunătăți capacitățile Eleco, inclusiv cea de a își deservi și scala clienții prin conectarea sistemelor și furnizarea de consultanță tehnică care le va accelera transformarea digitală. Achiziția va permite, de asemenea, creșterea capacității interne de cercetare și dezvoltare, ceea ce va îmbunătăți, în continuare, timpii de valorificare a produselor.
Adnumus, companie românească de consultanță M&A cu experiență internațională, a intermediat cu succes achiziția Vertical Digital și Sons of Coding.
„Mulțumim tuturor părților pentru încrederea acordată într-o achiziție care confirmă tracțiunea pe care o câștigă Oradea, atât în ceea ce privește potențialul de business, cât și talentul și capacitățile locale. Suntem încântați că am reușit să atragem o companie internațională de renume - Eleco, listată la London Stock Exchange - și să deschidem piețele internaționale talentului tehnic excepțional pe care România îl are de oferit”, a declarat Alex Suciu, Managing Partner, Adnumus.
Adnumus este o firmă de consultanță specializată în medierea fuziunilor și achizițiilor (M&A) și a transferurilor de afaceri, condusă de o echipă de brokeri cu experiență internațională demonstrată. Expertiza de bază a firmei constă în identificarea cumpărătorilor și a vânzătorilor de afaceri, negocierea ofertelor, coordonarea procesului de transfer, strângerea de fonduri și identificarea oportunităților de afaceri.