Lansarea căștilor Meta Quest 3 și Apple Vision Pro a contribuit la creșterea adoptării realității mixte. Cu toate acestea, deși Meta a vândut peste 20 de milioane de căști Quest, conținutul de realitate mixtă continuă să fie abia la începuturi.

Abordarea MixRift constă în dezvoltarea unor jocuri ușor de înțeles, dar captivante. Compania crede că, având în vedere că dispozitivele purtabile sunt atât calculatoare, dar și jocuri, realitatea mixtă va atrage o plajă mai largă de utilizatori.

Bobby Voicu, David Pripas și Andrei Văduva sunt echipa din spatele MixRift. Voicu este antreprenor în serie, vizionar în industrie și influencer XR, care a lansat anterior studioul de jocuri mobile Mavenhut. David este gaming influncer, partener oficial al Meta AR și CPO al MixRift, în timp ce Andrei este CTO al companiei.

Voicu, CEO MixRift, declară: „Suntem la începutul a ceea ce realitatea mixtă ar putea face pentru jucătorii de jocuri online. Știm că există o piață uriașă neexploatată, iar echipa noastră fondatoare știe ce este nevoie pentru a crea jocurile care să atragă acești jucători. Acest lucru ne pune într-o poziție unică pentru a valorifica această oportunitate.”

MixRift va folosi investiția pentru a continua dezvoltarea de jocuri online și intenționează să lanseze alte titluri până la sfârșitul anului 2024. Compania crede că focus-ul asupra mecanicii jocului, și nu asupra unor titluri specific, va ajuta la identificarea rapidă a ceea ce rezonează cu publicul în această piață la început de drum a jocurilor mixed reality.

Bobby Voicu a mai spus: „Ne angajăm să creăm rapid prototipuri de jocuri, să le introducem pe piață și să colectăm feedback real de la utilizatori cât mai repede posibil. Folosim aceste informații pentru a îmbunătăți jocurile care se conectează cu publicul și pentru a le înlocui pe cele care nu. Această investiție ne oferă sprijinul de care avem nevoie pentru a urma această abordare și demonstrează susținerea filozofiei noastre de către cunoscătorilor.”

Outsized Ventures și Underline Ventures au condus runda de investiție, susținute de SOSV (fond de investiții american care a investit doar în companii de jocuri online în ultimii cinci ani), și o serie de angels investors. Lomax Ward de la Outsized Ventures a declarat: „Realitatea mixtă are un potențial imens, demonstrat de investițiile mari din acest sector făcute de big tech, precum Meta și Apple. Echipa fondatoare a MixRift are cunoștințe și experiență profunde, poziționând compania să profite atât de cererea jucătorilor, cât și de interesul crescând pentru MR. Suntem încântați să sprijinim creșterea MixRift.”

Jocurile Fractured and Hell Horde sunt deja disponibile în Meta Quest store, iar jocul Fractured este disponibil deja și în App Store pentru Apple Vision Pro.